Plânge. Discret, ca şi când n-ar fi vrut să deranjeze pe nimeni. Plânge elegant, aşa cum e şi îmbrăcată. Într-un colţ, cu faţa la perete, căutându-şi în geantă, cu mişcări grăbite, dar fără umbră de brutalitate în ele, o batistă. Corpolentă, dar fără să pară masivă, se strânge toată iar lacrimile curg. Nu se gândeşte să şi le şteargă cu dosul palmei. Mâini îngrijite. Deja au început să picure pe pielea întinsă a genţii, făcându-i model… Plânge încet, fără zgomot, fără tremurături… Nu plânge pentru cei de pe hol, nu plânge ca să fie văzută, ca să fie întrebată cu compătimire dacă s-a-ntâmplat ceva… Probabil s-ar jena enorm dacă mi-ar vedea privirea. Mai mult decât mine? Nu e bătrână. Nici tânără. Oamenilor rotunzi la faţă nu ştii niciodată ce vârstă să le dai.
Seară de film
Un film australian despre relaţiile între părinţi şi copiii, despre furtunile interioare ale celor care au dat naştere şi despre încercările de a găsi drumul în labirint ale celor care s-au născut. O poveste despre nevoia reciprocă, despre singurătăţi şi responsabilităţi. Regizoarea a încercat o cale de mijloc între cinematografia americană şi cea britanică. Rezultatul este dur, sfâşietor, uneori bolovănos, dar profund uman. Sigur nerecomandat celor care vor să se relaxeze.
atunci când te pregăteşti de o relaţie serioasă…
Şi astăzi, pentru tine, un gând de-al meu…
mi-a plăcut, vi-l recomand…
Un film nerecomandat tuturor. Cei mai slabi de înger, care nu suportă tensiunea, să îl evite. Dar, mai ales, nu e pentru cei neobişnuiţi să observe detalii. Ei n-o să înţeleagă mare lucru din el. Sigur, o să-mi spuneţi că nu contează ce-a vrut să spună autoru’, ci ce pricepe spectatoru’… Totuşi, în acest caz, ideea e cea mai importantă.
nişte ştiruci
O nouă rubricuţă pe blog. Câteva ştiri ignorate, în general, de media. Unele mai haioase, altele mai serioase. Toate, cu un scurt comentariu personal.
Seară de film
Un film trist, dar care lasă o senzaţie plăcută că mai există oameni. O poveste despre sacrificiu, despre înţelegere şi minciună. Despre fundamentalism creştin şi ateism. Dar, mai ales, despre ce înseamnă a iubi cu adevărat şi nu condiţionat de o dogmă religioasă. Să spunem că partea artistică n-ar fi meritat o notă atât de mare, dar subiectul suplineşte uşoarele minusuri ale regiei.
