Tag Archives: oameni

dă mai departe

 Să tot fie 10 ani de când am văzut prima dată filmul Dă mai departe! Un gen de basm modern în care un tânăr erou vrea să schimbe universul. Ca răspuns la o temă dată la şcoală, el trebuie să imagineze o cale (aplicabilă!) prin care lumea în care trăieşte şi de care e nemulţumit să devină mai bună. Se gândeşte la un lanţ al „binelui”. Va face bine unor oameni iar aceştia, la rândul lor, îl vor „da mai departe“, ajutând alte persoane. Şi tot aşa, din mână-n mână, binele se va răspândi în întreaga lume, schimbându-i faţa.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

Compromisul, ca filosofie de viaţă (2)

Apoi, odată făcut, compromisul devine o parte din noi. Ne pregătim să-l apărăm în faţa celorlalţi aşa cum facem cu lucrurile în care credem. O luptă din care trebuie să ieşim învingători. Altfel, vom fi nevoiţi s-o luăm de la capăt cu justificările. Dar, între timp, vom fi făcut compromisul. Iar un compromis atrage după sine altele ca el. Odată abandonat un principiu, se clatină toate celelalte. Asta în cazul în care scara noastră de valori nu era o adunătură de idei culese de la alţii sau îngurgitate mecanic odată cu laptele matern. Chiar dacă nu realizăm, nimic nu mai e la fel ca înainte. Am renunţat la o parte din noi şi ea trebuie înlocuită.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

Compromisul, ca filosofie de viaţă (1)

Trăim într-o epocă a compromisurilor. Aşa se spune. Mai mult. Toată lumea ne îndeamnă la compromisuri: politicieni, oameni de cultură, vedete. Ni se spune cum numai boii sunt consecvenţi. Că principiile nu ţin de foame şi că, într-o lume fără reguli, nu câştigă sigur cel ce încearcă să respecte vreuna. Ce nu ni se spune niciodată e că un compromis se raportează strict la tine şi nu la reguli exterioare ţie, impuse de societate. Şi, prin urmare, un compromis e o negare a propriei fiinţe.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

eu cred în Jean Valjean

Cineva, cândva, în nu mai ţin minte ce împrejurare, m-a-ntrebat în ce cred. Eu cred în Jean Valjean… Nu ştiu dacă a existat. Sau dacă fiinţa în carne şi oase care, poate, l-a inspirat pe Victor Hugo când a scris Mizerabilii, semăna atât de bine cu personajul principal. În aceste timpuri, dominate de o sufocantă revărsare de superficialitate, egoism, prostie şi agresivitate, mi-e greu să cred că există diguri construite din cel mai pur material uman, aşa cum a fost Jean Valjean. Există însă, în fiecare dintre noi, dorinţa ascunsă ca cei dragi să fie asemănători idealurilor noastre.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

răzvrătirea cuvintelor

Vine o vreme când cuvintele se răzvrătesc, pur şi simplu. Nu mai vor să se aranjeze cuminţi, în şir indian, pregătite să spună banal şi concis, ceea ce avem noi senzaţia că vrem să spunem celorlalţi. Te rogi de ele, le ameninţi, le întorci spatele, le cazi în genunchi. Inutil! Nu vor şi pace să se-nşire pe hârtie (sau pe ecran). Unul se pune sus, altul jos, unul în diagonală. Ce să faci? Tot ai senzaţia că ai ceva de spus, dar n-ai cu ce!

Citește restul articolului

Categorii: anacronic