Există o vorbă şi, dacă nu există, iaca o inventez eu acum: Sunt vremuri mai interesante decât cei care le trăiesc, fie pe scenă, fie în stal. Cam aşa mi se pare mie că poate fi caracterizată perioada pe care o traversăm. Se pare că suntem o naţiune (vorba vine) care nu suportă să se plictisească. Iată, într-o ordine absolut întâmplătoare, câteva argumente, câteva highlights-uri, dacă mă vreţi cosmopolit şi cool:
Tag Archives: basescu
hai la lupta cea mare, rob cu rob…
De-abia am scăpat de inundaţia de sloganuri, pozuţe, glumiţe, patetisme, derapaje cu iz chinezesc, apeluri la orgoliul meu de băiat de gaşcă, cool şi anti-sistem, că netul se face albie pentru alt şuvoi revoluţionar. Interesant (nu neaşteptat, însă) e că mare parte din cei care, timp de o lună, au vrut neapărat să mi-l bage pe Nicuşor Dan pe gât, în urechi, în ochi, în casă, pe uşă, pe geam, dar mai ales pe horn, vor acum, neapărat, să-i salveze preşedintelului unul dintre supuşii cu ştaif. Ceea ce mă duce, involuntar, cu gândul că, în afară de intelectualismul de paradă, non-conformismul de paradă şi superficialitatea umorilor ridicate la rang de convingeri, îi mai uneşte ceva. Sau cineva. Nu spui ţine, persoană importantă, becher, mă-nţelegi!
atentat la poneii roz
Mi se pare uşor halucinant modul în care mulţi dintre cei care voiau plecată din fruntea mesei gaşca lui Băsescu, plâng acum pentru soarta celor care îi turna acesteia ambrozie în cupe. Căci cum altfel pot fi priviţi “intelectualii” paharnici, gata să umple urechile stăpânilor cu meşteşugite îmbârligături de cuvinte, pentru a da o aură elevată trocului imund „tu mă lauzi iar eu te plătesc sau te las să-ţi faci liniştit afacerile”?
amante, bile, delfini şi alte delicatese
După ce s-au sacrificat pentru ca tot românul să poată mânca, în continuare, caviar pe pâine de secară, în pofida crizei care-a ronţăit din bunăstarea mai puţin-norocoşilor europeni, membrii găştii încep să se sacrifice între ei, aruncându-se în suliţe, sub privirile părinteşti ale lui Zamolxis, pe care unii, din lipsă de cultură, l-au botezat Zeus. Eu aş rămâne, totuşi, la varianta autohtonă, măcar de dragul vremurilor când susnumitul se prefăcea că e interesat cât de cât de soarta românaşilor, foşti daci, foşti romani, foşti naivi, actualmente sictiriţi şi dezinteresaţi.
şi pe jos şi-n teleguţă
Parlamentul votează mâine moţiunea de cenzură depusă de opoziţie. Şi, pentru a doua oară în istoria postdecembristă, un guvern s-ar putea vedea nevoit să plece, nu prin alegeri, ci prin recombinările politice tipic româneşti. După Boc în 2009, MRU ar putea fi viitorul fost prim-ministru scufundat în apele tulburi ale unui an electoral. Uniunea se arată a fi extrem de optimistă, “pe surse” apar ştiri despre o grămadă de aleşi transpartinici care vor vota cu interes profund pentru binele ţărişoarei! De partea cealaltă, liderii PDL n-au repetat destul în faţa oglinzii, aşa că sunt total neconvingători atunci când se arată siguri că vor sta până la finalul mandatului cu gurile căscate la ţeava prin care curg ultimele picături stoarse din România.
mai uşor cu intelectualii pe scări
Cât s-a pronunţat în ultimele zile cuvântul „intelectual”, nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. Dacă ar fi fost numele unui produs, vânzările lui ar fi crescut până la cer. Dacă ar fi fost o piţipoancă, ar fi ajuns vedetă la televiziune. Aşa, fiind vorba doar de intelectuali, nu s-a reuşit decât demonetizarea şi mai mult a noţiunii şi trimiterea în derizoriu a unei calităţi pe care foarte puţini o au, mai ales dintre cei cărora li se lipeşte pe frunte eticheta cu pricina.
