Suntem atât de obișnuiți cu ”operele de artă” chinezești, făcute la ștanță, încât cu greu vom crede că există artiști care mai fac ceva și cu mîinile lor. Și nu așa, oricum, ci pe măsura istoriei culturale a marii lor națiuni. Lui Zheng Chunhui i-au trebuit 4 ani să desăvâșească această sculptură în trunchiul unui copac de 12,28 de metri lungime și înălțime maximă de 3 metri.
Category Archives: imaginaţie şi talent
vise de hârtie
Mai țineți minte cum, copii fiind, îndoiam o foaie de hârtie și decupam forme umane care, odată despăturite, păreau a se ține de mână? Cam la asta se reducea ”talentul” meu de a transforma hârtia. A, mai făceam și avioane. 8 din 10 nu reușeau să zboare prea departe. Mi-ar fi plăcut să fac origami, dar nu cred că aș fi ținut minte multele plieri și succesiunea lor :) Ei bine, azi vă propun să vă minunați. Eu am făcut-o, văzând ce e în stare Maude White din Hudson Valley să facă din hârtie, cu ajutorul unui simplu cuțit foarte bine ascuțit.
când arta bate realitatea
Lui Riusuke Fukahori îi plac mult vietățile acvatice, în special carașii. Și nu se mulțumește să-i țină în acvariu, să-i hrănească și să-i admire. Îi transformă în adevărate opere de artă, pictându-i 3D. Rezultatul e uimitor. Poți jura că recipientul din fața ta (real și întotdeauna tradițional japonez) e plin cu apă și pești.
omul care “înmoaie” piatra
Mulţi dintre noi asociem pietrele cu duritatea, cu răceala, cu rezistenţa în faţa trecerii timpului. Un artist japonez a vrut să schimbe această percepţie şi să arate că piatra poate fi amuzantă, caldă şi maleabilă. Aşa că şi-a pus la contribuţie imaginaţia şi a dat o nouă viaţă rocilor. Creaţiile lui par aproape ireale, imposibile… parcă ar fi generate de un program de calculator şi nu ieşite din mâinile unui om.
oameni sau sculpturi ultrarealiste?
Ron Mueck nu e, desigur, Michelangelo. Sau Rodin. Dar, ca şi ei, e fascinat de corpul uman şi încearcă să-l recreeze, cu materiale mai moderne, bineînțeles. Nu mai foloseşte marmura sau bronzul, ci cauciucul, siliconul, plasticul, pielea artificială. Iar creaţiile lui nu sunt deloc banale. Şi, pentru ca asemănarea lor cu fiinţele vii să nu le transforme în simple păpuşi bine realizate, s-a jucat cu dimensiunile lor. Astfel ncât, poţi intra într-o cameră, în colţul căreia stă un uriaş de câţiva metri înălţime, care pare cât se poate de viu. Sau două bătrânele pe care le-ai putea lua în palmă, dacă nu ţi-ar fi frică să le zdrobeşti oasele pe care, evident, nu le au :)
ce poate face un om talentat cu o pană!
Câtă atenţie dăm, de obicei, unei pene? Mai niciuna, în afara cazului în care vrem să gâdilăm pe cineva :) Sau dacă e de păun sau struţ şi vrem să ne-o punem ca pe un trofeu estetic într-o vază, în sufragerie. Sau în coafura extravagantă a vreunei cucoane. Există cineva care a văzut mai mult în perisabilele podoabe ale înaripatelor. Cu mult talent, răbdare şi migală, le-a folosit ca “pânze” pentru tablourile sale miniaturale. Numele ei e Julie Thompson şi s-a născut în nordul Canadei. Şi e autodidactă.
