Așa cum v-am spus și aici, fiecare Olimpiadă e un prilej de a scoate din (unii) oameni ce-i mai frumos în ei. Nu doar talent, ambiție sau competitivitate. Ci și, sau mai ales, acele calități care definesc caracterul unui om, în afara universului sportiv. Astăzi am pentru voi un nou exemplu emoționant despre ce înseamnă să nu uiți nicio clipă că Jocurile Olimpice nu sunt doar despre a învinge. Ci și despre a fi ”împreună”.
Category Archives: Oameni
Asta înseamnă să participi la Olimpiadă!
A început o nouă Olimpiadă. Deși nu sunt un tip sportiv (am încercat câțiva ani să mă prefac a fi, cu tenis, baschet, înot, atletism chiar), din 4 în 4 ani chiar sunt un telespectator fidel al transmisiunilor de la Jocurile Olimpice. Am explicat aici ce și de ce, nu revin :) Cel mai mult îmi plac emoțiile concurenților, modul în care unii reușeșsc să-și depășească llimitele, dovezile de fair-play și de spirit ”olimpic”, dacă îmi permiteți folosirea unei sintagme care înseamnă multe, dincolo de folosirea lui șablonardă. Spirit uman, dacă asta vă sună mai bine.
Povești de la Rio cu oameni frumoși
Orice Olimpiadă, dincolo de competiție și rezultate, e plină de povești frumoase despre oameni deosebiți. Despre a căror existență nu am fi aflat, probabil, niciodată, dacă, din 4 în 4 ani, nu s-ar fi facilitat una dintre cele mai înălțătoare manifestări ale spiritului uman. Dar, despre asta am scris aici, nu reiau :) Și cea de la Rio, din 2016, are toate șansele să dezvăluie mult mai mult decât ambiții, eforturi supranaturale, determinare sau talent. Pentru că a început bine, cu atletul bolivian care a izbucnit în lacrimi când a intrat pe Maracana, la ceremonia de deschidere (despre care am scris aici). Și continuă la fel de bine. Așa că voi încerca să vă spun câteva dintre poveștile despre care vorbeam mai sus, ca să vedeți că Olimpiada înseamnă mult mai mult decât sport!
Oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (22)
Ryan Hreljac are 25 de ani. Trăiește în Canada, acolo unde s-a și născut, într-o familie cu un nivel obișnuit de viață. Nu i-a lipsit niciodată nimic. Și, precum cei mai mulți copii din lume, a considerat că așa e firesc. Sau, cum spun anglo-saxonii, ”he took it for granted”. Până într-o zi, cînd, la 7 ani, în clasa I, a auzit-o pe învățătoare povestind cum, în Africa, mulți copii sunt nevoiți să meargă kilometri întregi pentru a bea apă. Și aceea, de cele mai multe ori, murdară. Ceea ce explica multe din bolile lor și, mai ales, rata deceselor premature. În pauză, a numărat pașii până la cișmeaua din curtea școlii. Și, pentru prima dată, a realizat că nu pentru toți copiii din lume lucrurile sunt la fel.
gesturi mici, oameni mari (6)
Nu cred să existe mulți oameni care să nu știe despre dușmănia de secole dintre evrei și arabi. E o problemă cu rădăcini adânci în istorie. Și are legătură nu doar cu religia, ci și cu pământul, cu spațiul vital al unor popoare, cu incapacitatea unor lideri de a rezolva diferendele, cu interesul altora de a păstra încă o zonă fierbinte undeva pe harta lumii. Ideea e că, deși unii și-ar dori asta, niciuna din părți nu a reușit să scape de cealaltă. Așa că, cele două comunități trebuie să trăiască împreună. Și să învețe că asta nu e nicio tragedie, dimpotrivă, le-ar putea fi util tuturor. Nu puțini, mai ales tineri, sunt cei care înțeleg că viitorul nu mai e al triburilor, ci al coexistenței armonioase.
oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (21)
Uitați-vă bine la poza lui. Câți dintre europeni l-ar fi primit în casele lor, dacă l-ar fi văzut flămânzind lângă vreun gard de sârmă ghimpată sau ghemuit pe vreo bancă dintr-o gară supra-aglomerată cu emigranți musulmani? Câți români, care se declară toleranți și deschiși, n-ar fi început să bată câmpii despre islamizare și terorism, dacă vreo televiziune l-ar fi prezentat ca unul dintre refugiații găzduiți de țara noastră? Câți dintre ei nu l-ar fi judecat după înfățișare, după haine, după culoarea pielii, după limba vorbită sau după dumnezeul la care se ruga? Și cât de mult s-ar fi înșelat!
