După ce s-au sacrificat pentru ca tot românul să poată mânca, în continuare, caviar pe pâine de secară, în pofida crizei care-a ronţăit din bunăstarea mai puţin-norocoşilor europeni, membrii găştii încep să se sacrifice între ei, aruncându-se în suliţe, sub privirile părinteşti ale lui Zamolxis, pe care unii, din lipsă de cultură, l-au botezat Zeus. Eu aş rămâne, totuşi, la varianta autohtonă, măcar de dragul vremurilor când susnumitul se prefăcea că e interesat cât de cât de soarta românaşilor, foşti daci, foşti romani, foşti naivi, actualmente sictiriţi şi dezinteresaţi.
Tag Archives: udrea
cacealmaua
Pentru că nu s-a limpezit aerul după ultima fumigenă aruncată de Traian Băsescu în direct, pe două posturi de televiziune, chiar dacă acum poporu’ e preocupat mai mult de destinaţia exotică a deputatului fugar Boldea, am revăzut principalele elemente ale telenovelei “am vrut să-l fac premier şi el a zis nu”. Şi mi-au rămas câteva nelămuriri:
bătaia politică se transformă în dans… pe sârmă
Ultima lună a adus o schimbare în politica românească. Sunt semne că a început tranziţia de la cafteala de mateloţi la dansul de salon. Şi nu orice dans, ci unul pe sârmă. Noi reguli, noi protagonişti, noi arme.