ca o placă stricată

De fiecare dată când mă îndrept spre ieşirea din studio, noaptea, după ce termin prezentarea ştirilor, prind cu urechea primele fraze ale colegei sau colegului meu de la meteo. Odată ajuns pe culoar, nu se sting bine ultimele cuvinte că, de fiecare dată, le aud din nou, din televizoarele de pe hol, din cauza întârzierii cu care ajunge semnalul acolo. De câteva ori chiar am tresărit pentru că am avut senzaţia că s-a stricat înregistrarea. Şi-mi amintesc nostalgic de discurile de vinilin, a căror cea mai mică zgârietură sau fir de praf făcea acul pick-up-ului să tresalte, de multe ori, reluând încăpăţânat aceeaşi frază muzicală, aceeaşi frază muzicală, aceeaşi frază muzicală…

De câteva săptămâni, de câte ori “ascult” la televizor (da, ştiu, de ce fac asta? – pentru că am o profesie care mă cam obligă :), pentru că de privit nu prea are rost, fiind mai mereu aceleaşi şi aceleaşi feţe în decoruri diferite, am aceeaşi senzaţie ca la ieşirea din studio. Zeci de plăci stricate, repetând într-una aceleaşi fraze, aceleaşi “argumente”, aceleaşi sintagme, toate provenite din minţile luminate ale manipulatorilor de profesie. Intru pe facebook şi citesc aceleaşi fraze, aceleaşi “argumente”, aceleaşi sintagme auzite de scribi la televizor, din gurile celor care le repetă fidel după propagandiştii partidului. Parcă o zgârietură imensă sau o pătură de praf a defectat iremediabil creierele oamenilor, obligându-i să repete la infinit aceleaşi lucruri, preluate mecanic fie de la cei plătiţi să le conceapă, fie de la cei cointeresaţi să le transmită mai departe. Nimic personal, nimic original, nimic trecut prin filtrele cu care ar trebui să fie dotată, teoretic, orice fiinţă care a învăţat să folosească furculiţa. Totul nu e decât o copie xerox a celor auzite la alţii. A cărei calitate scade direct proporţional cu numărul gurilor prin care a trecut până la noua tabula rasa, care a preluat-o pe nemestecate şi încearcă s-o reproducă pe post de, sau în sprijinul părerilor şi senzaţiilor proprii (că despre convingeri prea rar putem vorbi).

Şi, deşi ambele tabere au astfel de “comunicatori”, profesionişti sau voluntari entuziaşti, de departe cei care excelează în proba olimpică a repetatului mecanic sunt susţinătorii preşedintelui suspendat. Aceştia redau aproape fidel, de câte ori este nevoie, fie ce-au fost instruiţi, fie ce au auzit la personajul principal şi la cele secundare ale acestei dramolete dâmboviţene. Astfel că, dacă petreci mult timp cu urechea la televizor şi cu ochii pe net (ca mine) ai senzaţia că o uriaşă placă de vinilin, cu o zgârietură cât Marele Canion, face acul raţiunii să sară ca un cal nărăvaş, obligându-te să asculţi la infinit: lovitură de stat, plagiat, chiulangiu, comunişti, Voiculescu, atac la statul de drept, Europa ne dă afară. Şi iar: lovitură de stat, plagiat, chiulangiu, comunişti, Voiculescu… Şi din nou, repetaţi după mine: lovitură de stat, plagiat, chiulangiu, comunişti…

PS. Oare, înainte de inventarea patefonului, ce expresii existau în loc de “iar ai pus placa” sau “parcă eşti o placă stricată”?

***

Dacă ţi-a plăcut, poate te-ar interesa şi aceste articole:

– TB nu mai vrea “să vorbeşte” cu poporul
– alo, staţi liniştiţi la locurile voastre!
– hai cu bomba nucleară!
– referendumul nu e despre ceilalţi
– manipulare la tot neamu’
– vara asta se poartă alba-neagra
– ne dezbrăcăm în pielea goală
– mai alb nu se poate
– de bună voie şi nesiliţi de nimeni
– e lovitură de stat, monşer, parol!
– cine seamănă vânt, culege furtună

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.