vara asta se poartă alba-neagra

Asta are, asta n-are, asta e câştigătoare… Este exportul românesc de inteligenţă cu cel mai mare succes. De fapt, nu ştiu dacă ideea de a transforma un joc din Grecia Antică într-o escrocherie ne aparţine sau e împrumutată şi aplicată cu succes, dar sigur toţi cei pe care i-am întâlnit în diferite colţuri ale lumii, la măsuţele lor cu 3 pahare, vorbeau dulcele grai mioritic.

Recunosc, de câteva ori m-am oprit şi eu 3-4 minute şi am urmărit cu atenţie mişcările rapide ale maestrului de ceremonii. Dar niciodată n-am căzut în capcana de a paria bani, mai ales că logica arată că astfel de îndeletniciri nu sunt făcute să-l îmbogăţească pe trecător, în defavoarea şmenarului, ci invers. Şi pentru că, oricât de deştept m-aş crede, am decenţa cunoaşterii limitelor mele.

Dar eu sunt un caz atipic. În general, însă, foarte mulţi oameni se lasă păcăliţi. Nu spun “cad victime”, pentru că eu cred cu tărie că vinovat e cel care dă, nu cel care cere.

Mecanismul nu e complicat. Se bazează pe inducerea senzaţiei că totul e simplu şi la îndemâna oricui. Nu e ca la bridge, unde trebuie să înveţi reguli complicate şi să te ducă capul să le aplici. Aici e suficient să te holbezi şi să ai senzaţia că eşti atent. Şi doar asta poate face oricine, nu? Şi individul din faţa ta se uită în ochii tăi în timp ce-şi turuie lecţia repetată de atâtea ori. Şi-şi opreşte mâinile pentru o secundă, ridicând recipientul de plastic. Iar tu întrevezi biluţa albă şi-ţi spui încântat. “ştiam că e acolo”, semn că data viitoare, când vei fi pus să alegi, o să mergi la sigur. Şi iar te-nşeli şi iar contribui la merţanul alb pe care vrea să şi-l ia prestidigitatorul de la măsuţă. Sau la Vuittonul gagică-sii.

Ba, cât timp stai tu aşa, ca tontu’, scărpinându-te în creştetul capului, doar-doar ţi-o intra pe acolo inspiraţia divină ca să pui mâna pe “aia care are”, rămâi şi fără portofel, şutit la înghesuială de tovarăşii şmecherului din faţa ta, amestecaţi prin mulţimea curioasă..

Şi, dacă mai ai bani prin alte buzunare, tot încerci să fii mai deştept, alegând paharul norocos. Şi tot perseverezi, la un moment dat chiar de ruşine că ai fost prost, convins că renunţarea ar demonstra asta celorlalţi. Aşa că mergi înainte până rămâi lefter şi trebuie să laşi locul altuia care se crede mai isteţ ca tine.

Pleci spre casă indecis de ceea ce trebuie să-ţi spui: ai fost fraier că ai căzut în capcana unor escroci şi nu ţi-ai dat seama că e o înşelăciune sau, de fapt, erai obosit de la serviciu, certat cu nevasta, cu durere de burtă, şi n-ai avut, aşadar din motive obiective şi neimputabile ţie,  mintea destul de limpede ca să surprinzi cu acurateţe păhărelul câştigător! Istoria ne arată că cei mai mulţi aleg a doua variantă.

PS. Desigur, e întâmplătoare orice asemănare cu campania preşedintelui suspendat pentru reconfirmarea sa în funcţie. Habar n-am de ce, însă, de câte ori îl văd la televizor, aud în urechi numai „asta are, asta n-are…”

***

Dacă ţi-a plăcut, poate te-ar interesa şi aceste articole:

– manipulare la tot neamu’
– ne dezbrăcăm în pielea goală
– mai alb nu se poate
– de bună voie şi nesiliţi de nimeni
– e lovitură de stat, monşer, parol!
– cine seamănă vânt, culege furtună

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.