referendumul nu e despre ceilalţi

Aţi observat că toţi cei care îl sprijină pe preşedintele suspendat, nu-şi “argumentează” niciodată poziţia, spunându-ne ce-a făcut bine Traian Băsescu, de ce e el demn de funcţia ocupată şi ce merite personale îl recomandă pentru a mai rămâne doi ani la Cotroceni? De exemplu: “eu îl vreau preşedinte pe TB pentru că a făcut şi a dres”, de bine şi foarte bine, evident. Nu! Aproape toţi sunt mânaţi în luptă de o singură motivaţie explicită: nu vor să vină ăilalţi. Hoţii, uzurpatorii, păcălicii, leneşii, comuniştii, plagiatorii, oamenii varanului, ruşii, Voiculescu, Hrebenciuc, sarea, poşta, alea, alea… completaţi voi cu alte etichete ieşite din aparatul de propagandă. Sau paiaţele şi maimuţele, după cum ne spune elevatul limbaj prezidenţial!

Ca să fie mai convingători (cred ei), mulţi încep prin a preciza că nu le place de Băsescu, dar… nu-i vor sub nicio formă pe cei descrişi mai sus. În afară de faptul că e caraghioasă şi infantilă tehnica de manipulare folosită, de disculpare înainte chiar de a avea pentru ce să fii bănuit de subiectivism sau partizanat, repetarea obsesivă în mai toate comentariile de pe internet a formulării respective nu face decât să demonstreze cât de profund a pătruns propaganda, chiar şi în oameni, poate, de bună credinţă.

 De altfel, coincidenţă sau nu, aşa este construită şi toată campania preşedintelui suspendat. Niciun cuvânt despre realizările personale, ci doar fluturarea apocalipsei care s-ar pogorî peste România, dacă ar câştiga ăilalţi. E singura campanie naţională de până acum în care una dintre părţi nu are nimic de spus în favoarea sa, ci-şi bazează tot discursul pe demonizarea celorlalţi. Trebuie să recunosc, ca om familiarizat cu universul acesta, că a fost extrem de iscusită şi, prin urmare, de succes, mutarea discuţiilor de la Traian Băsescu la orice altceva sau altcineva. Au reuşit să inducă ideea că plebiscitul nu e punctul final, concluzia unei evaluări a activităţii şi caracterului unui om, ci manevra periculoasă de deschidere a cutiei Pandorei, de care românii se tem (chiar dacă nu ştiu cine-i Pandora), bulversaţi de toate schimbările dramatice din ultimii 23 de ani.

Ei bine, dacă la TB e vorba de strategie politică, susţinătorii lui, dar mai ales oamenii neafiliaţi poltic, dar mai sperioşi din fire, ar trebui să iasă din logica manipulării şi să constate că pe 29 iulie NU sunt alegeri prezidenţiale. Nu alegem între TB şi Antonescu, sau între TB şi Victor Ponta. Pe 29 decidem dacă mai vrem sau nu să-l mai avem în fruntea statului pe TB, aşa cum s-a dovedit a fi el în ultimii 20 de ani de când, într-o formă sau alta, s-a numărat printre liderii influenţi din România. Dacă dorim ca acesta să fie modelul politic şi uman pentru tinerii care azi învaţă ce calităţi trebuie să-şi dezvolte, ce abilităţi trebuie să folosească, ce valori trebuie să îi ghideze ca să reuşească în viaţă.

A spune că cine votează DA la referendum, este mare iubitor şi admirator de USL, manipuleaază cel puţin cât cel care spune că votează NU sau absentează de la vot, nu pentru că îl place pe Băsescu, ci pentru că nu-i vrea pe “ăia”. O simplă analiză obiectivă (doamne, ce cuvânt urât şi incomprehensibil pentru prea mulţi), arată că lucrurile stau niţeluş altfel.

Dacă nu le place TB, aşa cum susţin, să vină la plebiscit şi să voteze pentru demiterea lui. Pentru ca, apoi, conform părerii lor despre ceilalţi, să meargă la apropiatele alegeri prezidenţiale şi la cele generale, şi să aducă, democratic, în fruntea ţării, oameni mai capabili decât aceştia. Mie mi se pare simplu şi logic! Ups, iar folosesc cuvinte urâte!

***

Dacă ţi-a plăcut, poate te-ar interesa şi aceste articole:

manipulare la tot neamu’
vara asta se poartă alba-neagra
ne dezbrăcăm în pielea goală
mai alb nu se poate
de bună voie şi nesiliţi de nimeni
e lovitură de stat, monşer, parol!
cine seamănă vânt, culege furtună

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Bogdan Cancel reply


    1. Tot citesc, de ceva vreme, pe diverse postari, discutii aprinse. Noi romanii ne cramponam de tot felul de amanunte si nimic din cea ce este necesar, problema este ca nu o vom duce mai bine daca nu vom da atentie esentialului, adica zilei de 29 iulie. Acest presedinte mai poate ramane sau nu, aceasta este intrebarea?
      Sincer, nu agreez USL-ul, dar votez DA

      1. Bravo Simion! asta este problema reala. Basescu sau nu Basescu? restul e vorba degeaba.

    2. Domnule Herjeu,
      Te bați cu pumnul în piept că ești și obiectiv și democrat, dar nu ești nici una nici alta. De ce refuzi să îmi postezi comentariile, din moment ce nu folosesc un limbaj jignitor , nu insult pe nimeni , ci îmi exprim doar o părere în limita unui limbaj decent?… Desigur, e dreptul dumitale să refuzi postarea pe blogul personal a unor păreri contrare… Halal ”cavaler” al democrației! Îți doresc succes în partizanatul dumitale! Foarte probabil că nici acest comentariu nu va fi postat…

      1. Ba pe acesta il las, ca-mi permite sa raspund mai multora ca tine. In primul rand ca nu ma bat cu niciun pumn in niciun piept. A fi obiectiv nu inseamna a nu avea nicio opinie sau a nu considera ca o parte are dreptate sau alta greseste. Inseamna sa taxezi greselile fiecarei parti, atunci cand apar. Ceea ce am si facut si e usor de observat pentru cineva care nu e taliban. Sau rau intentionat. Daca cei de la USL vor veni la putere si se vor comporta ca Basescu, vor avea in mine un critic acerb. Deocamdata vorbim despre referendum si despre Traian Basescu. El e la judecata poporului. Ceilalti vor fi la alegerile prezidentiale si generale de dupa.
        Si nu permit aparitia multor comentarii, in primul rand ca unele sunt facute de oameni platiti pentru asta. In al doilea rand, nu permit comentariile ilogice, care nu raspund postarilor mele, ci sunt doar propagandistice. Simplu! Am sters multe comentarii USL, din aceleasi motive. Posibilitatea de a comenta este data pentru a intra in dialog cu mine, pentru a mi se prezenta argumente logice care sa le anihileze pe ale mele. Nu este pentru a permite talibanilor, indiferent de tabara, sa se dezlantuie!

        1. Mandatele alesilor au o lungime x in timp pentru a le permite acestora sa isi implementeze programele pe care le-au sustinut in campania electorala sau sa le continue pe cele din mandatele anterioare si pe care vointa populara exprimata prin vot le-a legitimat la momentul respectiv.
          Plecand de la certitudinea ca vointa populara are un caracter pronuntat labil cu consecinta directa in greutatea de a analiza lucrurile in context (fie acesta economic, social, diplomatic etc.) consider ca este neproductiv sa o consulti mereu sau sa te bazezi pe deciziile ei ca fiind luate in cunostiinta de cauza.
          Voi vota NU pentru a nu mai perpetua ideea ca tabara care are de profitat de pe urma interogarii populatiei poate sa castige.

          1. E ciudat cum poti sustine ca o vointa populara pe care tu o conisideri “labila” poate sa legitimeze ceva. Conform logicii tale, ar trebui desfiintate defintiv orice fel de consultari populare, fie ca sunt alegeri, fie ca sunt referendumuri. Prin urmare, invalidezi prin ceea ce spui, si legitimitatea lui TB ca presedinte, ales, fiind, tot in necunostinta de cauza, dupa cum afirmi.
            Lasand la o parte ca parerea ta despre capacitatea unui popor de a face decizii corecte, sunt convins ca asta se aplica doar atunci cand ele sunt in contradictie cu opiniile tale.
            Logica ta merge si mai departe… Ceausescu trebuia pastrat in functie si nu dat jos TOCMAI pentru ca, daca ar fi fost intrebat, poporul ar fi ales varianta debarcarii lui de la putere. Ciudat mod de a gandi!

          2. scuze, ce program poate avea presedintele Romaniei, conform Constitutiei? are cumva atributii in domenii ca economia, sanatatea, invatamantul, cultura, sportul, asistenta sociala samd? ca in materie de dotarea armatei se pricep generalii, iar in materie de politica externa diplomatii! ce-i ramane lui? MEDIEREA intre celelalte puteri ale statului! ATAT! daca tu crezi ca Basescu si-a indeplinit cu cinste functia (UNICA) de mediator, no comment.

    3. Foarte adevarat. Multi considera, asa cum ati spus, ca se alege intre Basescu si Antonescu (Ponta) ! Trebuie insistat pe acest subiect, ca oamenii sa inteleaga! Sanatate! Nimic fara Dumnezeu!

    4. Toate aceste dezbateri despre cum vor vota românii la acest referendum sunt și premature și inutile. Haideți să așteptăm rezultatul concret al votului ca să vedem câți suntem într-o tabără și câți în cealaltă. Evident, a treia tabără, a celor care nu votează, trebuie pusă și ea în ecuație. findcă e foarte posibil ca aceștia să fie majoritari. Întrebarea căreia trebuie să îi găsim un răspuns valabil din punct de vedere al democrației este : ce facem în această situație?… În orice caz, eu sunt în tabăra celor care votează NU. Am dreptul democratic la această opțiune, indiferent de părerea celorlalți…

      1. Iata o dovada de comentariu care n-are legatura cu postarea mea. Nu vine cu niciun argument sa combata afirmatiile mele. E doar o bucata de propaganda pentru votul impotriva demiterii si, cel mai grav, pentru absenteism. Iar finalul este apoteotic. Care sunt aia ceilalti care au parerea ca tu nu ai dreptul la o optiune? Pana una alta, singurii care au avut de suferit in ultimii 8 ani sunt cei care nu au gandit ca TB.

        1. Ce tare ar fi daca am vorbi si de noi ceilalti care acaptecm manipularea ori ca ne-am obisnuit ori ca asha e mai lejer, sau e prea tarziu pt. cei din poza ..nu.? GRESIT.!Toti deacolo sunt persoane puse de noi acolo sau ai acaptecm tacit. dute si zii bunici ca l-ai vazut pe popa pupand si alte icoane,:) zile constantenilor ca duminica viitoare e un referendum.. nu zic pt ce ca nu e locu dar daca vrei stii unde sa cautzi.:))

    5. Stimati domni, am vazut ca la comentarii s-au angajat numai cei care sunt contra. Este pacat ca pentru o mana de imbuibati sa sufere 19 milioane de romani. Inseamna ca va place situatia si implicit copiii si nepotii dvs. vor ajunge tot acolo daca nu intronam democratia in aceasta tara vanduta complet mai rau ca pe timpul lui CARAGEA. Va rog sa mergem cu totii la vot si sa ne alegem ce dorim independenta sau sa ni se dicteze de la Bruxelles de catre MONICA MACOVEI trompeta domnului BASESCU?