Am preferat să stau deoparte şi să nu comentez recentele tensiuni româno-maghiare, provocate de steagul secuiesc. În primul rând că mi se par artificiale şi instrumentate. În al doilea rând, pentru că nu de gaz duce lipsă focul care arde mocnit de multe sute de ani. E nevoie de abordări pragmatice şi inteligente, imposibile în fierbinţeala evenimentelor. Şi, în general, extrem de dificile într-o problemă atât de sensibil-dureroasă, ca rana provocată de interacţiunea celor două naţii de-a lungul istoriei.
contra smetia
Pentru că aşa e între prieteni, o smetie cere un răspuns pe măsură. După ce Ponta l-a atins public, cu vârful degetelor, pe Antonescu (vezi aici), acesta îi întoarce favoarea copreşedintelui său, cu un delicat bobârnac. Ce să mai, o adevărată hârjoneală amicală, între cei doi protagonişti ale căror roluri încep să capete trăsături distincte.
smetia
Departe de mine intenţia de a mă alătura celor care, de doi ani încoace, dar mai ales în ultimele luni, transformă orice cuvânt sau gest al vreunui liberal sau social-democrat în semnale certe că ceva nu e în regulă în mariajul lor şi că acesta e pe cale de destrămare, date fiind antecedentele româneşti în materie de alianţe, seriozitate şi consecvenţă. Dimpotrivă, mă enervează cei care provoacă fricţiuni artificiale între cei doi parteneri aflaţi la guvernare, prin exacerbarea unor diferenţe absolut fireşti în abordarea lucrurilor, răstălmăcite şi deformate în comentarii şi analize ale unor simpatizanţi ai USL.
frate Traian, mai uşor cu MCV-ul pe scări!
Şi-a trecut şi noul moment ruşinos în care doamna profesoară a anunţat notele la purtare şi i-a scos în faţa clasei pe elevii care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Da, vorbesc despre Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene şi despre şcolerul veşnic indolent şi indisciplinat, România. Raportul e dur la adresa ţării noastre, aşa cum era de aşteptat după evenimentele tulburi de anul trecut şi după isteria zgomotoasă a apărătorilor statului de dreapta, asediaţi de comuniştii răi, care vor să pună mâna pe justiţie.
seară de film
A venit timpul să vă recomand un film fabulos. E o producţie libaneză (da, da!) care mi-a amintit mult de Train de vie, al lui Radu Mihăileanu. Acelaşi amestec de umor şi tragic, aceeaşi privire profundă, dar neîncrâncenată, asupra unei realităţi dramatice… O metaforă despre război şi oameni, despre ce-i uneşte şi ce-i desparte pe aceştia, despre ce dă forţă unei comunităţi şi despre cât de uşor lucrurile devin anormale. Un film care ţi se strecoară în gând şi nu-l mai poţi alunga de colo. Se încheie, şi tu rămâi cu gura deschisă şi cu sufletul plin. Şi cu aceeaşi nedumerire legată de incapacitatea cinematografiei româneşti de a produce aşa ceva. De văzut varianta în limba libaneză, nu cea dublată în franceză.
valoarea unui om se vede în…
Şi astăzi, pentru tine, un gând de-al meu…
