Un film neobişnuit de franc în tentativa (reuşită) de a spune povestea a doi tineri cu serioase handicapuri fizice. Care, găsindu-se, au curajul de a ieşi în lume şi de a încerca să trăiască o viaţă cât mai apropiată de una normală. Scenaristul nu menajează nici personajele, nici spectatorii. Nu îndulceşte tonul, nu încearcă să simplifice sau să înfrumuseţeze realitatea. Şi nici nu se chinuie să obţină empatie sau milă. O peliculă puternică, doi actori principali extrem de buni în portretizarea personajelor lor. Puternic, amuzant, trist, profund. Mie, unul, mi-a okăcut mai mult titlul iniţial. Îl puteţi vedea integral pe YouTube.
părerea mea – violul şi medierea, regionalizarea, timbrul de mediu
Violul şi medierea – Pentru cei care n-au aflat, printre infracţiunile care pot fi “negociate” între făptaş şi păgubit/victimă s-a strecurat în lege şi violul. Ceea ce e o tâmpenie… În primul rând că violul nu e o infracţiune oarecare. E un atentat la onoarea, demnitatea şi sănătatea psihică ale unei persoane şi lasă urme mult, mult mai adânci decât o înşelătorie sau un furt. Sigur că, de prea multe ori, cazul nu mai ajunge în instanţă pentru că victima, de ruşine, presată/ameninţată de agresor sau chiar pentru a obţine o sumă sigură, fără să mai treacă prin tribunal, cade la înţelegere cu cel care i-a făcut rău şi-şi retrage plângerea.
seară de film
O poveste de iubire dintre o fată care nu crede în relaţii şi un băiat care se-ndrăgosteşte de ea. Spusă necronologic, pentru a da o savoare aparte interacţiunii dintre cei doi şi modului în care vieţile lor se unesc, se despart, se reunesc, se despart din nou. Joseph Gordon-Levitt, ca de obicei, foarte bun şi credibil în rolul tânărului care, tulburat de un sentiment pe care nu credea c-o să-l simită şi neîncrederea în şansa lui de a fi fericit, încearcă să înţeleagă schimbările de comportament şi atitudine ale celei care a devenit cel mai important om din viaţa lui.
blogger în ianuarie – cum au ajuns oamenii pe-aici (şi câteva statistici)
Nu ştiu cum, pe nesimţite, a trecut prima lună a acestui an. Mi se pare incredibil, mai ieri eram în Piaţa Constituţiei, admirând artificiile :) Deja timpul se cam grăbeşte, de parcă ar trebui musai să ne ducă mai repede la capătul liniei. Ce treabă are? În fond, el n-are sfârşit. Dar puţină milă de noi, muritorii, ar putea manifesta :)
Din vremuri de demult
Eram în anul de graţie 1997, adică acum multe, multe secole… Pe vremea când eu făceam emisiuni culturale la o televiziune comercială iar lumea nu se învârtea în jurul fătucilor subrete-iubite-de-fotbalişti sau a cocalarilor, maneliştilor, beizadelelor şi parveniţilor. O perioadă mai săracă în impostură, dar mai bogată în oameni de calitate.
părerea mea – taxa pe animale, alegeri simultane, coplata
Încep azi o nouă rubrică pe blog, în care voi comenta pe scurt câteva subiecte fierbinţi, controversate, care înfierbântă spiritele, la televizor şi, mai ales, în aşa numita social media. Din punctul meu de vedere, ele nu merită un editorial întreg, aşa că o să mă rezum la a-mi argumenta pe scurt, obiectiv sau/şi subiectiv, părerea.
