Category Archives: filme

Seară de film

Pentru azi un alt film inspirat din fapte reale. Ceea ce te face să empatizezi și mai mult cu personajul principal. Mai ales când e interpretat, în perioada copilăriei sale, de un actor extrem de simpatic și de talentat. Locul lui e luat de mult mai experimentatul Dev Patel, pe care îl știm din Slumdog Millionaire și din serialul The Newsroom. Care joacă acum atât de bine încât a meritat o nominalizare la Oscar. Urmărim povestea unui băiețel dintr-un oraș oarecare din India care se rătăcește de fratele său mai mare, pe care-l idolatrizează, și ajunge la 1600 de kilometri de casă. Pentru a fi adoptat ulterior de o familie de australieni. Mulți ani mai târziu începe să-și pună întrebări despre soarta fratelui, mamei și surorii sale. Pe care încearcă disperat să-i regăsească, în lungul său drum spre casă (așa se și numește cartea care a stat la baza scenariului). Emoționant și amuzant, un film pentru toate familiile din lume. Fericite sau care și-ar dori să fie. Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

Ca în multe alte cele, când vor să facă un film despre polițiști corupți, americanii sunt greu de egalat. Pentru că lasă de-o parte orice rafinament cinematografic, și dăltuiesc cu furie o poveste dură, plină de violență și imundicitate, din care ai vrea să scapi, dar, totuși, rămâi, pentru că vrei să afli cum se termină și care dintre personaje va supraviețui. Ca spectator, eși agresat în continuu: de atitudini, caractere, idei, slăbiciuni, lașități, răutate și senzația că totul e pierdut, că lupta cu forțele întunericului e sortită eșecului. Și, totuși, în toată această negură contondentă, zărești, din când în când, o geană de lumină, de obicei, venită de la cel care încă nu s-a rătăcit. Un thriller de acțiune, cu doi actori foarte buni: Casey Affleck și Kate Winslet (într-un rol în care vă va fi greu s-o recunoașteți). Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

Filmul de azi ar putea fi considerat o tristă poveste de iubire. Impecabil spusă prin intermediul imaginii, a muzicii, a jocului actorilor, a îndemânării regizorului de a crea o atmosferă melancolică și misterioasă. Doi oameni se întâlnesc și se îndrăgostesc. Chiar dacă trăiesc singuri pe o insulă, având grijă de un far, nu resimt lipsa a aproape nimic. Un singur lucru își doresc, un copil. Se pare, însă, că natura nu vrea să le permită acest lucru. Până într-o zi când universul le oferă ceea ce-și doresc, dar altfel decât se așteptau. Uneori, din prea multă dragoste, oamenii ajung să facă lucruri care, într-un final, le provoacă rătăcirea unuia față de altul. Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

Știți că unul dintre cei mai mari dramaturgi ai literaturii universale, William Shakespeare continuă să fie o enigmă neelucidată? Unii consideră că n-a existat, că piesele sale sunt opere colective publicate sub pseudonim. Alții spun c-a existat, dar a fost un mediocru care a furat operele altora. Filmul de azi ne prezintă o poveste plină de umor a unei perioade din viața lui Will. cea în care, îndrăgostindu-se, își regăsește talentul. Relația lor e sortită unui final nefericit, pentru că el e însurat, iar ea a fost promisă unui nobil. Dar iubirea lor va fi transpusă pe scenă, iar personajele care îi vor da viață se vor numi Romeo și Julieta. Un film cu 7 premii Oscar și cu multe, multe vedete în el. Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

Vă poftesc pe toți să râdeți. Ați avea și de ce, pentru că veți vedea o comedie irlandeză extrem de spumoasă. Cu două personaje principale simpatice și cam tăntăluțe. Care se gândesc că n-ar strica să pună mâna pe un pachet cu cocaină din cele capturate, dar rătăcite în mare, de garda de coastă.  Așa că se urcă pe biciclete… mă rog, întâi fură bicicletele, apoi se urcă pe ele și… Au noroc să scape cu viață. Mai intervin un polițist obsedat de furturile de biciclete, un bărbat cu handicap care împușcă oamenii cu pistolul cu cuie, niște chiloți cu monogramă, o mamă care nu prea știe cum să se descurce cu băiatul ei și un fost pușcăriaș pus pe răzbunare. Mult umor de bună calitate și doi actori debutanți, care au atât talent încât să pară extrem de naturali. De altfel, și regizorul e un începător în ale cinematografiei. Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

Am găsit în arhivă un film destul de vechi, împlinește 33 de ani. Cred că l-am văzut chiar pe timpul lui Ceaușescu, la video-ul unui prieten de-al tatălui meu. M-a interesat personajul principal, a cărui muzică o știam deja de pe discurile cumpărate de mama. Dar habar n-aveam c-a fost așa ciudat și a avut o viață atât de tumultuoasă. Dar am fost mai fascinat de cel despre care nu auzisem absolut nimic, ”rivalul” primului, Salieri. Sfâșiat între admirația profundă pentru Mozart și preceptele morale, muzicianul nu reușea să înțeleagă de ce Dzeu îl răsplătise pe tânărul geniu cu așa talent, în pofida ”vulgarității” traiului pe care-l ducea. Încet, ajunge ca invidia să se transforme în dușmănie, nu doar la adresa lui Mozart, ci și a  lui Dzeu însuși. Nu încearcă să se iluzioneze în privința propriei mediocrități, dar consideră că a suferit o nedreptate. Filmul a primit 8 premii Oscar. Citește restul articolului

Categorii: filme