smetia

Departe de mine intenţia de a mă alătura celor care, de doi ani încoace, dar mai ales în ultimele luni, transformă orice cuvânt sau gest al vreunui liberal sau social-democrat în semnale certe că ceva nu e în regulă în mariajul lor şi că acesta e pe cale de destrămare, date fiind antecedentele româneşti în materie de alianţe, seriozitate şi consecvenţă. Dimpotrivă, mă enervează cei care provoacă fricţiuni artificiale între cei doi parteneri aflaţi la guvernare, prin exacerbarea unor diferenţe absolut fireşti în abordarea lucrurilor, răstălmăcite şi deformate în comentarii şi analize ale unor simpatizanţi ai USL.

Dar mi-a fost imposibil să nu remarc ceea ce cred eu că e mai mult decât o diferenţă de viziune asupra momentului actual, reflectată în smetia pe care, aseară, premierul Ponta a dat-o nu atât copreşedintelui său, cât tuturor celor care nu se pot desprinde din marota Traian Băsescu. “Mă uimeşte… eu stau toată ziua cu mintea la salarii. Din mesajele primite văd că tot despre Băsescu vorbim? Eu cred ca este un capitol închis.”

Se pare că Ponta a înţeles mai repede, poate obligat şi de responsabilităţile cu care se confruntă zi de zi, că a fost uşor să ajungă la putere, înfierându-l toată ziua pe TB, dar e imposibil să obţii rezultate bune în guvernare, folosind aceeaşi tactică. Dacă, din afară, era facil să dai vina pentru orice mergea prost pe cel care, practic, controla toate institiţiile statului, odată ajuns în interiorul sistemului, asumându-ţi coordonarea unei părţi importante din el, e mult mai greu să continui să înlocuieşti măsurile care se impun pentru readucerea unui echilibru în societate cu discuţii nesfârşite despre cel care a dat-o peste cap în ultimii 8 ani.

Eu cred că o foarte mare parte dintre români s-a săturat nu doar de TB ci şi de discuţiile despre el. Oricât de dezamăgiţi ar fi de faptul că acesta îşi va duce mandatul la bun sfârşit, nu vor înghiţi mult timp ca acest lucru să le fie servit ca scuză pentru eventualele eşecuri ale guvernării sau pentru absenţa unor rezultate palpabile ale schimbării de putere.

Sigur, prezenţa lui TB la Cotroceni reprezintă liantul cel mai puternic al partidelor aflate acum în fruntea bucatelor. Ea poate fi folosită pentru a scăpa de oareşce dizidenţi interni sau pentru trimiterea în Parlament a unor personaje groteşti. Poate fi prezentată ca sursă, prin interpuşii preşedintelui, a unor reacţii externe la realităţile din România (vezi cazul recent al MCV-ului). Poate fi folosită ca armă sau argument în bătălia din justiţie. Sau pentru schimbarea “alor lui” cu “ai noştri”! Dar sigur nu va putea ţine loc pentru mult timp, în discuţiile şi mesajele publice, acelor subiecte care cad în sarcina noii puteri de la Bucureşti (excutivă şi legislativă): salarii, pensii, sănătate, educaţie, infrastructură, combaterea corupţiei, siguranţă. Şi nu va putea distrage atenţia în cazul arivismului, corupţiei, hoţiilor, incompetenţei, imposturii, lipsei de decenţă sau de scrupule ale unora dintre cei noi.

Tactica ar trebui să fie mult mai subtilă pentru a fi eficientă: când iese şi spune tâmpenii sau încearcă jocuri de culise pentru a pune beţe în roate guvernării, tunurile pe el. În rest, trebuie ignorat şi tratat ca o măsea care se mişcă şi pe care, dacă n-ai fost capabil s-o scoţi dintr-o dată (sau din două) cu sfoara legată de clanţa uşii, o laşi în pace până cade singură, având grijă, însă, să ai la îndemână tratamentul necesar în cazul în care îţi mai face probleme.

Citeşte şi contra smetia!

PS. Le recomand proştilor care nu vor înţelege acest text, să le recitească pe cele din ultimul an, pentru a vedea exact care a fost şi rămâne poziţia mea faţă de TB. Ca să le fie mai simplu, iată aici, aici, aici.

***

Dacă vrei, poţi primi direct prin mail informaţii despre orice postare nouă de pe blog. Nu trebuie decât să te abonezi la newsletter (în meniul din dreapta).