prietenia băsesco-maghiară

Am preferat să stau deoparte şi să nu comentez recentele tensiuni româno-maghiare, provocate de steagul secuiesc. În primul rând că mi se par artificiale şi instrumentate. În al doilea rând, pentru că nu de gaz duce lipsă focul care arde mocnit de multe sute de ani. E nevoie de abordări pragmatice şi inteligente, imposibile în fierbinţeala evenimentelor. Şi, în general, extrem de dificile într-o problemă atât de sensibil-dureroasă, ca rana provocată de interacţiunea celor două naţii de-a lungul istoriei.

Stigmatizat încă de acordul cu UDMR, pe care  nu a vrut să-l încalce, odată ajuns la guvernare, premierul dă o replică fermă şi destul de dură oficialilor din executivul de la Budapesta: “nu acceptăm niciun fel de […] obrăznicii, niciun fel de lecţii de la nimeni de cum se aplică în România legile”.  Evident că toată lumea aşteapta acum şi o reacţie de la Cotroceni, de la marele român, apărătorul intereselor naţiunii, cel care era pe vremuri gata să soarbă în Piaţa Universităţii, cu ochii şi urechile, toate durerile şi nemulţumirile neamului. Pauză! Preşedintele anunţă că e sub demnitatea lui să zică ceva!

Pot încerca să înţeleg de ce s-a ascuns în spatele rangului, pentru a nu se implica într-un scandal pe care simple declaraţii nu-l pot stinge. Aş putea crede că n-a putut alege între o poziţie belicoasă, care i-ar fi ameninţat amiciţia cu premierul Ungariei, cultivată cu atâta trudă şi beneficii, şi una împăciuitoare, care i-ar fi diminuat şi mai mult imaginea în ochii românilor. Pot pricepe chiar de ce el, bătăiosul, luptătorul, neînfricatul, a ales cea mai simplă cale pentru a nu alimenta sau zgândări sensibilităţile unei mari părţi a românilor. Dar nu înţeleg cum poate să-şi bată joc, sau, cum ar spune mateloţii, să se pişe cu boltă pe ele!

Poză de ieri, de la Consiliul Europei. În stânga, premierul ungar, Viktor Orban

Sigur, nu se aştepta multă lume ca Băsescu să-l ia pe Orban de urechi şi să-l ameninţe cu represalii armate, dacă nu încetează cu băgatul băţului prin gard. Şi nici să-şi zburlească penele de cocoş, pardon, de apărător al neamului, atât de vizibile în urmă cu câţiva ani, în relaţiile cu Rusia.  Dar nici să se hăhăie greţos alături de cel care se visează reîncarnarea lui Attila. Marele şef de stat n-a fost niciodată decât un biet sclav al intereselor sale. Ele i-au dictat mereu atitudinea faţă de licurici. Mai mari sau mai mici!

Sursă foto: consilium.europa.eu

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.