referendumul nu e despre ceilalţi

Aţi observat că toţi cei care îl sprijină pe preşedintele suspendat, nu-şi “argumentează” niciodată poziţia, spunându-ne ce-a făcut bine Traian Băsescu, de ce e el demn de funcţia ocupată şi ce merite personale îl recomandă pentru a mai rămâne doi ani la Cotroceni? De exemplu: “eu îl vreau preşedinte pe TB pentru că a făcut şi a dres”, de bine şi foarte bine, evident. Nu! Aproape toţi sunt mânaţi în luptă de o singură motivaţie explicită: nu vor să vină ăilalţi. Hoţii, uzurpatorii, păcălicii, leneşii, comuniştii, plagiatorii, oamenii varanului, ruşii, Voiculescu, Hrebenciuc, sarea, poşta, alea, alea… completaţi voi cu alte etichete ieşite din aparatul de propagandă. Sau paiaţele şi maimuţele, după cum ne spune elevatul limbaj prezidenţial!

Ca să fie mai convingători (cred ei), mulţi încep prin a preciza că nu le place de Băsescu, dar… nu-i vor sub nicio formă pe cei descrişi mai sus. În afară de faptul că e caraghioasă şi infantilă tehnica de manipulare folosită, de disculpare înainte chiar de a avea pentru ce să fii bănuit de subiectivism sau partizanat, repetarea obsesivă în mai toate comentariile de pe internet a formulării respective nu face decât să demonstreze cât de profund a pătruns propaganda, chiar şi în oameni, poate, de bună credinţă.

 De altfel, coincidenţă sau nu, aşa este construită şi toată campania preşedintelui suspendat. Niciun cuvânt despre realizările personale, ci doar fluturarea apocalipsei care s-ar pogorî peste România, dacă ar câştiga ăilalţi. E singura campanie naţională de până acum în care una dintre părţi nu are nimic de spus în favoarea sa, ci-şi bazează tot discursul pe demonizarea celorlalţi. Trebuie să recunosc, ca om familiarizat cu universul acesta, că a fost extrem de iscusită şi, prin urmare, de succes, mutarea discuţiilor de la Traian Băsescu la orice altceva sau altcineva. Au reuşit să inducă ideea că plebiscitul nu e punctul final, concluzia unei evaluări a activităţii şi caracterului unui om, ci manevra periculoasă de deschidere a cutiei Pandorei, de care românii se tem (chiar dacă nu ştiu cine-i Pandora), bulversaţi de toate schimbările dramatice din ultimii 23 de ani.

Ei bine, dacă la TB e vorba de strategie politică, susţinătorii lui, dar mai ales oamenii neafiliaţi poltic, dar mai sperioşi din fire, ar trebui să iasă din logica manipulării şi să constate că pe 29 iulie NU sunt alegeri prezidenţiale. Nu alegem între TB şi Antonescu, sau între TB şi Victor Ponta. Pe 29 decidem dacă mai vrem sau nu să-l mai avem în fruntea statului pe TB, aşa cum s-a dovedit a fi el în ultimii 20 de ani de când, într-o formă sau alta, s-a numărat printre liderii influenţi din România. Dacă dorim ca acesta să fie modelul politic şi uman pentru tinerii care azi învaţă ce calităţi trebuie să-şi dezvolte, ce abilităţi trebuie să folosească, ce valori trebuie să îi ghideze ca să reuşească în viaţă.

A spune că cine votează DA la referendum, este mare iubitor şi admirator de USL, manipuleaază cel puţin cât cel care spune că votează NU sau absentează de la vot, nu pentru că îl place pe Băsescu, ci pentru că nu-i vrea pe “ăia”. O simplă analiză obiectivă (doamne, ce cuvânt urât şi incomprehensibil pentru prea mulţi), arată că lucrurile stau niţeluş altfel.

Dacă nu le place TB, aşa cum susţin, să vină la plebiscit şi să voteze pentru demiterea lui. Pentru ca, apoi, conform părerii lor despre ceilalţi, să meargă la apropiatele alegeri prezidenţiale şi la cele generale, şi să aducă, democratic, în fruntea ţării, oameni mai capabili decât aceştia. Mie mi se pare simplu şi logic! Ups, iar folosesc cuvinte urâte!

***

Dacă ţi-a plăcut, poate te-ar interesa şi aceste articole:

manipulare la tot neamu’
vara asta se poartă alba-neagra
ne dezbrăcăm în pielea goală
mai alb nu se poate
de bună voie şi nesiliţi de nimeni
e lovitură de stat, monşer, parol!
cine seamănă vânt, culege furtună

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Radu Cancel reply


    1. Da, am observat. Si ajung la o singura concluzie: Securistul a infectat poporul cu sindromul Stockholm. Stie foarte bine ce face.
      http://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_Stockholm
      Citez:
      “Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. […]
      Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, caz în care jefuitorii au ținut captivi angajații băncii pentru 6 zile (între 23 și 28 august 1973). În acest caz victimele s-au atașat emoțional de răpitori și chiar le-au luat apărarea ulterior eliberării). […]”
      Si nu, nu am studiat psihologia. Sindromul e cunoscut peste hotare, dar se pare ca nu in Romania.

    2. Cei care vor vota Nu la referendum,vor face acest lucru nu pt ca tin cu basescu ,care oricum isi termina mandatul ci pentru ca nu sunt deacord cu modul in care a fost facut referendumul.iar faptul ca nu suntem in situatia greciei este cel mai bun exemplu despre masuriile adoptate si asumate de TB si Boc

      1. Comentariul tau ilustreaza perfect ce am spus eu in postare.
        In afara de asta, nu suntem in situatia Greciei pentru ca acum 4 ani, dupa guvernul Tariceanu, economia noastra era mult mai sanatoasa decat a Greciei.

      2. Nu suntem in situatia Greciei, dar nici departe. dar de ce gandesti asa? Poate fara TB si Boc, Udrea,Anastase, Videanu,Negoita si multi alti hoti pe care nici nu-i stim inca, am fi fost mult mai bine.
        Nu uita ca si grecia a ajuns unde a ajuns tot datorita coruptiei si hotiei.

    3. TB , nu a venit niciodata in fata “poporului ” la cre voia se se intorca , cu un mesaj despre” strarea natiunii ” , da vina acum pe actualii guvernanti care functioneaza doar de 2 luni , despre starea justitiei de derapajele democratice samd dar cum a functionat justitia si restul institutiilor sub “blanda” si “inteleapta” lui ocrotire si indrumare nu spun subordonare ca intrun stat democratic functioneaza separatia puterilor in stat si la noi a functionat “de numa “

    4. tocmai asta a fost si strategia lui Basescu, una care, din pacate, a functionat. Sa se vorbeasca despre orice, mai putin despre el si ce a facut el ca presedinte