Category Archives: anacronic

sunt imortalizat

Pictorul Bogdan Mihai Radu mi-a realizat acest portret reuşit. Este prima operă de artă care mă imortalizează, motiv pentru care autorul ei primeşte mulţumirile şi recunoştinţa mea. Desigur, important e tabloul, subiectul e doar un pretext :) Oricum, ar trebui văzut pe viu, lumina şi aparatul foto răpindu-i din calităţi. Mie mi se pare că seamănă cu mine. Voi ce spuneţi? :)

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

mai uşor cu intelectualii pe scări

Cât s-a pronunţat în ultimele zile cuvântul „intelectual”, nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. Dacă ar fi fost numele unui produs, vânzările lui ar fi crescut până la cer. Dacă ar fi fost o piţipoancă, ar fi ajuns vedetă la televiziune. Aşa, fiind vorba doar de intelectuali, nu s-a reuşit decât demonetizarea şi mai mult a noţiunii şi trimiterea în derizoriu a unei calităţi pe care foarte puţini o au, mai ales dintre cei cărora li se lipeşte pe frunte eticheta cu pricina.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic, viaţa cetăţii

după o scurtă pauză publicitară

S-a terminat transmisia în direct. După o pauză publicitară, revenim la viaţa noastră de toate zilele. Undeva se mai fură o bucată de ţară, la televizor sunt prezentate ultimele modele de unghii false, cu steluţe, o maşină de lux, cu scaune îmbrăcate în pielea cine ştie cărui animal pe cale de dispariţie, e anunţată tuturor copiiilor de bani gata, plictisiţi de „rabla“ luată acum un an…

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

vorbim prea mult despre atât de puţin

Vorbim atât, că mulţi au senzaţia că şi comunică. E tare bun vorbitul ăsta, despre orice. Ne trece viaţa şi noi habar n-avem. Dar suntem bine vorbiţi şi murim împăcaţi că am dezbătut atâtea nimicuri încât ceva, ceva din universul ăsta tot om fi-nţeles noi. Şi dacă nu, măcar i-am ameţit pe ceilalţi. La specia noastră vorbitul s-a transformat într-o metodă de marcare a teritoriului. Nimic nu impune mai lesne limite ca vorbitul.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

despre rostul scriitorului şi al cuvintelor lui… (2)

Putem avea aceeaşi atitudine în faţa unui tablou sau a unei poezii? În faţa unei fotografii sau a unui gest? Nu cumva, în aceste cazuri, atribuim din oficiu o intenţie creatorului? Aceea de a spune, de a ne spune ceva? De a ne face să înţelegem sau să simţim puţin din universul său pe care şi l-a interiorizat pentru a-l putea recrea în cuvinte sau culori? Nu aşteptăm ca mintea noastră să fie inundată de idei, aşa cum sufletul nostru e inundat de emoţii?

Citește restul articolului

Categorii: anacronic