Am avut multe şi, uneori, neplăcute controverse cu mânuitorii stiloului despre menirea scriitorului. Despre rostul lui şi al scrierilor sale, despre raportul care există şi cel care ar trebui să fie între opera lui, între el, până la urmă, transpus în cuvinte, şi ceilalţi.
Nu cred în utilitatea „artei pentru artă”. Aşa cum nu cred în viabilitatea literaturii făcute de dragul literaturii. Oricât de frumos meşteşugite ar fi cuvintele, oricât de seducătoare şi lin curgătoare ar fi împreunarea lor, dacă singurul scop al creării lor a fost doar un test cu oglinda hârtiei, rareori vor avea 10% din impactul celor scrise pentru oameni. Ca şi când o fată bătrână s-ar uita zilnic în oglindă, încercând să se convingă că noul ruj sau noul sclipici aruncat cochet pe pleoape o fac mai frumoasă. Clipeşte des şi-şi aruncă ocheade pentru a vedea dacă mai poate impresiona. Şi se-ntreabă de ce tinerii de azi pun mai mare preţ pe aspect decât pe intelect.
Nu cred în cei care nu scriu pentru ceilalţi, în cei care susţin că nu-i interesează dacă şi ce simt sau înţeleg ceilalţi, citindu-i. Nu cred în ei ca oameni, pentru că, pentru mine, oamenii sunt condamnaţi să crească doar împreună. Cei care au talent nu pot evolua decât dăruind celorlalţi uneltele pentru ca aceştia să se reconstruiască. Într-un nou univers. Îmbunătăţit. Acesta va fi recreat în cuvinte, va fi din nou dăruit celorlalţi, aceştia vor întoarce creatorilor darul sub forma unui nou univers pe care să-l transfere în cuvinte, pentru a-l redărui. Şi tot aşa. Într-o spirală în care oamenii cu talent au obligaţia, cel puţin, de a da un motiv celorlalţi să creadă. Talentul nu e un cadou pe care să-l desfacem, ascunşi sub patul din dormitor. Dacă nu-l folosim pentru a le face viaţa mai suportabilă celorlalţi, dacă există doar pentru ca noi să ne putem spune „uite, eu pot s-o fac şi pe-asta!”, dacă singura lui utilizare e pentru exorcizarea demonilor noştri, sperând că, dacă îi aruncăm în mijlocul oamenilor, ne vor lăsa în pace, atunci el e inutil. Talentul e responsabilitate şi nu premiul la ruletă.
Te poţi îmbogăţi citind cuvintele sau privind culorile amestecate de emoţiile creatoului? Da, în măsura în care sufletul tău poate rezona cu al lui, dacă emoţiile tale reuşesc să simtă tăria trăirilor lui. Dacă poţi descoperi, dincolo de cuvinte, frumosul din cel care le-a înşirat, din oamenii sau din pietrele care i-au inspirat scrierea. Dar şi o floare sau un apus de soare ne pot provoca rezonanţe intime, ne pot face să visăm, să ne recreăm realitatea. De câte ori ne-am pus problema de ce ne-a dăruit natura floarea şi apusul de soare? Nu încercăm să vedem nimic în spatele lor, având senzaţia că există, pur şi simplu, pentru a ne bucura pe noi. Că nu vor să spună nimic mai mult decât sunt.
va urma
