Apoi, odată făcut, compromisul devine o parte din noi. Ne pregătim să-l apărăm în faţa celorlalţi aşa cum facem cu lucrurile în care credem. O luptă din care trebuie să ieşim învingători. Altfel, vom fi nevoiţi s-o luăm de la capăt cu justificările. Dar, între timp, vom fi făcut compromisul. Iar un compromis atrage după sine altele ca el. Odată abandonat un principiu, se clatină toate celelalte. Asta în cazul în care scara noastră de valori nu era o adunătură de idei culese de la alţii sau îngurgitate mecanic odată cu laptele matern. Chiar dacă nu realizăm, nimic nu mai e la fel ca înainte. Am renunţat la o parte din noi şi ea trebuie înlocuită.
Tag Archives: compromis
Compromisul, ca filosofie de viaţă (1)
Trăim într-o epocă a compromisurilor. Aşa se spune. Mai mult. Toată lumea ne îndeamnă la compromisuri: politicieni, oameni de cultură, vedete. Ni se spune cum numai boii sunt consecvenţi. Că principiile nu ţin de foame şi că, într-o lume fără reguli, nu câştigă sigur cel ce încearcă să respecte vreuna. Ce nu ni se spune niciodată e că un compromis se raportează strict la tine şi nu la reguli exterioare ţie, impuse de societate. Şi, prin urmare, un compromis e o negare a propriei fiinţe.