Suntem atât de obișnuiți cu ”operele de artă” chinezești, făcute la ștanță, încât cu greu vom crede că există artiști care mai fac ceva și cu mîinile lor. Și nu așa, oricum, ci pe măsura istoriei culturale a marii lor națiuni. Lui Zheng Chunhui i-au trebuit 4 ani să desăvâșească această sculptură în trunchiul unui copac de 12,28 de metri lungime și înălțime maximă de 3 metri.
Seară de film
Comediile bune sunt mai rare la Hollywood decât mâncărurile gustoase care nu îngrașă. Sau poate sunt doar eu prea pretențios la amândouă capitolele. Ei bine, vă propun pentru azi un film la care, chiar dacă nu am râs haha, am zâmbit de multe ori. Ceea ce-nseamnă că are umor bun și nu întotdeauna facil, și că a reușit să nu sară calul. Adevărul e că și subiectul a fost generos. Cum altfel să fie când două găști de infractori vor să spargă aceeași bancă în același moment, fără să știe una de alta? Iar grupul de ostatici se dovedește a fi cât se poate de ciudat. Aproape la fel de ciudat ca spărgătorii :) Scenariul a fost scris de cei care au dat cinematografiei marele succes The Hangover.
nu, nu e normal, imundule!
Recunosc, nu m-am bucurat văzându-l azi pe fostul locatar de la Cotroceni urcând treptele de la Parchetul General, pe post de suspect. Sigur, am așteptat 10 ani să se-ntâmple asta și sper să se reia scena de multe ori în viitorul apropiat. Dar asta nu înseamnă că nu-mi dau seama că nu am motive de jubilație. Pentru că e foarte trist ce se-ntâmplă, pentru noi ca țară, pentru noi, ca populație. Răspunzând întrebării unui reporter, imundul spune că “e normal” ca un președinte să fie anchetat! Nu, nu e normal! Decât într-o țară în care ”e normal” ca cineva de teapa lui să ajungă președinte!
oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (18)
Ați auzit de Jaqueline Kiplimo? Nu, nu e noua subretă a lui capatos. Și nici purtătoarea unui talent deosebit de dat din buric la emisiuni de profil. Nu e nici arestată pentru șpagă sau închisă pentru trafic de influență. Nu e o mare actriță și nici cântăreață nu e. N-a inventat leacul pentru cancer și nici n-a salvat câteva zeci de copii din vreun conflict interetnic. Și-atunci, vă veți întreba, de ce naiba scriu eu despre ea și de ce v-ar interesa pe voi asta? Ei bine, nu știu să vă răspund la a doua parte, dar legat de prima… Scriu pentru că merită și pentru că mi-era dor să mai întâlnesc oameni în fața cărora să vreau să mă ridic în picioare.
3 minute de pauză
Societatea umană e construită pe aparențe. Mai ales cele fizice. În comunitățile de pe tot globul, deosebirile exterioare au fost cele care au dus la discriminări și violențe într-o măsură mai mare decât diferențele de idei sau de valori. Fără să vrea, chiar și cei mai deschiși oameni, cei care se consideră a nu avea prejudecăți, pot fi influențați în ceea ce simt față de cineva de ceea ce văd. Subconștientul hrănit de educație determină modul în care reacționează față de cei diferiți de ei. O asociație americană a lansat o campanie numită ”Iubirea nu are etichete”. Metaforic, încearcă să arate un singur lucru: la interior semănăm mult mai mult decât credem.
seară de film
Vă propun pentru azi o producție poloneză recompensată cu Oscar. Filmată integral alb-negru, pelicula spune povestea unei tinere orfane care descoperă, cu câteva zile înainte de a se călugări, că este evreică. Ceea ce o determină să plece într-o călătorie pentru a afla cine i-au fost părinții și cum au dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial. Nu, filmul nu este despre naziști și lagărele de concentrare, ci despre cei care au făcut în comunitățile lor cam tot atâta rău. Cadre cinematografice impecabile și extrem de interesant alese, atmosferă perfect creată pentru a susține subiectul și un stil care o să placă mai ales celor pasionați de cinematografia pur europeană. Pentru mine, personajul principal nu e cel care a dat numele filmului, ci mătușa, cea care dă forță filmului și întruchipează tot dramatismul epocii în care e ambientată povestea.
