Suntem în plină campanie electorală, dacă nu ştiaţi! Şi de unde să ştiţi, că în afară de sfada televizată dintre preşedinte şi premier, nimic nu arată că ne pregătim de alageri. A, da, şi nelipsitele bannere şi afişe, cu feţe inexpresive şi sloganuri gândite la cursurile de gătit. Câteva clipuri banale, care nu spun nimic. Unele sunt amuzante, dar involuntar. Altele sunt hilare.
Din vremuri de demult
Îmi place marea. Ea, în sine, nu “la mare”. Îmi place s-o ascult, s-o privesc, s-o simt. Îmi place să mă scald în ea. Îmi plac valurile. Îmi place de ea mai ales iarna, îngheţată şi gri. Dar nu-mi place la mare. Nu pot şi n-am stare să stau pe plajă, să mă prăjesc. În general, mi se pare că, în afară de zăcut la soare şi, eventual, pierdut vremea prin localuri, nu prea ai ce face pe litoral. Am depăşit de mult vârsta castelelor de nisip şi cred că nici când o aveam, nu mă dădeam în vânt după ele, din lipsă de îndemânare. În plus, din cauza pielii mele de blond, n-am voie să mă las deloc “mângâiat” de razele soarelui. Şi, din multe alte motive, prefer muntele :)
campanie care ARDe neuronii
Pentru că românii nu par chiar aşa îngroziţi de spectrul comunismului, candidaţii ARD apelează la strategia emisiunilor tabloide de televiziune, care scad nivelul extrem de mult, sperând să râcâie de pe fundul mocirlos al societăţii, puţină audienţă suplimentară, în cazul politicienilor, câteva voturi în plus. De aceea, agresivităţii deja cunoscute a portocaliilor, deveniţi peste noapte rozalii cu nuanţe albastre, printr-un proces chimic posibil doar în ţări cu populaţii amnezice, i s-au adăugat acum elemente groteşti de campanie. Sigur, la prima vedere ar putea părea amuzante, mai ales celor a căror minte e mai mereu în vacanţa mare.
nevorbitul de la Cotroceni
După o pauză de câteva luni, în care a stat cu capul la cutie, la sfatul consilierilor sau, mai degrabă, al intuiţiei lui care s-a dovedit, de multe ori, mai puternică decât strategiile apropiaţilor sau opozanţilor săi, TB e gata din nou să conducă poporul pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie, pe cărări doar de el ştiute, în virtutea misiunii mesianice primite. După ce a tăcut suficient timp ca naivii să aibă senzaţia că a şi înţeles ceva, totuşi, din votul covârşitor împotriva lui la referendum, preşdintele, sau guvernatorul, cum îi spun răutăcioşii comunişti, plătiţi de mogul, a ieşit la vorbitor şi nu dă semne că s-ar mai opri în viitorul apropiat.
seară de film
Din rezerva de aur, scot azi un nou film de văzut şi revăzut. O comedie romantică, o poveste de iubire între două personaje amuzante. Ca şi în cazul Desculţ în parc, piesa lui Neil Simon stă la baza acestei pelicule fermecătoare, cum azi, într-o lume vulgară şi mecanică, nu se prea mai fac. Umor şi tandreţe, afecţiune şi viaţă. Pentru rolul său, Richard Dreyfuss a primit singurul său Oscar de până acum! De neratat!
seară de film
Da, ştiu, e o nouă dramă, dar n-am ce să fac, se produc prea puţine comedii bune :) Sigur, poate părea un oximoron să spui dramă bună, dar când vorbim de un film, ar putea fi acceptabil. Pelicula de azi vorbeşte despre durere, despre suferinţă, despre moarte. Şi despre viaţă, acceptare, înţelegere. Susan Sarandon, ca de obicei, potrivită pentru astfel de roluri. Şi Carey Mulligan, luminoasă şi caldă, exact cum trebuie.
