Nu-l cunosc pe nenea acesta, până azi habar n-aveam că există. Îl cheamă Octavian Bădescu și este noul șef al Direcției de servicii Expres din cadrul Poștei Române. Azi am aflat despre el un lucru foarte urât: a solicitat un salariu de un euro pe lună, până la redresarea departamentului pe care îl conduce (în loc de cei 4000 prevăzuţi de contractul de management)! Urât, urât, foarte urât, pentru că asta te duce cu gândul la cine știe ce mașinațiuni obscure și meschine. De altfel, asta a fost și reacția unei colege din regie, care mi-a împărtașit în cască, în timp ce citeam știrea, că ea nu crede în onestitatea gestului suspomenitului.
pe Argeş în gios, pe un mal frumos…
Am ajuns, după 10 ani, din nou la Curtea de Argeş. De data aceasta, cu niscaiva treabă, dar tot un fel de minivacanţă se cheamă că e, atunci când scapi dintre betoanele capitalei. Ca să te plimbi, desigur, printre cele ale unui mic orăşel al Munteniei. Pentru că, din păcate, în afară de vestita mănăstire, e cam tot ce-ţi poate oferi aşezarea.
parastasul de un an al democraţiei
A şi trecut un an de când TB trebuia să-şi strângă lucruşoarele într-o cutie de carton şi să păşească pe scările care l-ar fi scos definitiv din Palatul Cotroceni. E momentul, deci, de comemorare. Dar nu a eşecului referendumului. Şi nici a invalidării voturilor a milioane de oameni. Ci a decesului, pe 29 iulie 2012, a democraţiei participative în România.
seară de film
Când ai la îndemână doi actori precum Kate Winslet şi Leonardo Di Caprio, ar fi extrem de indicat să le oferi o partitură pe măsură! Mai ales dacă nu vrei ca toată lumea să se uite la filmul tău, gândindu-se la Titanic :) Ei bine, scenaristul şi regizoul peliculei de azi au reuşit! Au construit o poveste solidă, credibilă şi dureroasă, căreia cei doi protagonişti i-au dat viaţă foarte convingător. Au reuşit să redea cu măiestrie drama disoluţiei unei relaţii dintre doi oameni complet nemulţumiţi de vieţile lor, dar incapabili să lupte cu ei înşişi. Atenţie, nu e un film uşor de digerat, cu atmosfera lui apăsătoare şi cu personajele lui dezarticulate. Dar merită! :)
seară de film
Vă propun pentru azi un basm modern, care a făcut ceva vâlvă anul trecut, ajungând chiar să fie nominalizat la Oscar pentru scenariu. Şi, e adevărat, povestea e original spusă… şi transpusă pe peliculă. E uşor ciudăţel, vă va trebui puţin timp să vă obişnuiţi cu stilul său. Asta, desigur, dacă nu sunteţi un fan al regizoului Wes Anderson şi al creaţiilor sale anterioare. Pe scurt, e o poveste de iubire, într-o lume alienată. Are mult umor şi multă melancolie. Sensibilitate şi duritate. După cum spuneam, nu e o producţie convenţională. E posibil ca unora să nu le placă, iar altora… să le placă foarte mult :)
la aşa elevi, aşa profesori! Şi vice-versa :)
Facem noi mişto de tinerele speranţe ale ţării, care au deja drept de vot şi împerechere oficială, pentru cum se prezintă la terminarea liceului, dar parcă puţină atenţie merită şi cei care ar fi trebuit ori să-i convingă că merită să pună burta pe carte, ori să-i dea afară, mai devreme, din sistem. Nu de alta, dar văzând rezultatele examenului de definitivat, îţi vine să te-ntrebi cum s-ar fi descurcat unii dintre profesori dacă ar fi trebuit să dea probele de la bac.
