pe Argeş în gios, pe un mal frumos…

Am ajuns, după 10 ani, din nou la Curtea de Argeş. De data aceasta, cu niscaiva treabă, dar tot un fel de minivacanţă se cheamă că e, atunci când scapi dintre betoanele capitalei. Ca să te plimbi, desigur, printre cele ale unui mic orăşel al Munteniei. Pentru că, din păcate, în afară de vestita mănăstire, e cam tot ce-ţi poate oferi aşezarea.

Sigur, nu e vina contemporanilor că ceauşescu a sistematizat tot centrul şi l-a împânzit cu blocuri, din fericire de doar 4 etaje. Dar sigur e responsabilitatea lor că majoritatea arată prăfuite şi obosite, pe alei şi în parcuri colcăie căinii comunitari, spaţiile de la parter sunt părăsite şi par închise de vreo alarmă antiaeriană. N-am nici cea mai mică idee cum arăta orăşelul acesta acum 100 de ani. Dar, dacă e să mă iau după străduţa în pantă, la care n-au ajuns buldozerele, străjuită de căsuţe cochete, cu multe flori, pot să-mi imaginez că o plimbare în acele vremuri ar fi avut mult mai multe momente plăcute ochiului.

Pentru că era sâmbătă şi pentru că se apropie un nou post, din câte am înţeles, oamenii s-au grăbit să se căsătorească, astfel că mai toate bisericile şi restaurantele erau pline. Cred că se poate considera a fi una dintre acele zile mai norocoase pentru hoteluri, localuri, taximetrişti şi terase. Şi, desigur, şi pentru vânzătorii de kitschoşenii religioase care se-ntind nu doar de-a lungul aleii de intrare în parcul mănăstriii ci şi în holul unei clădiri din spatele acesteia (un alt lăcaş de cult, de altminterea), care arăta mai degrabă a bazar unde zornăie banii decât a loc de reculegere şi pioşenie. Dar, deh, niciodată nu ai destule cruciuliţe şi iconiţe lipite de parbriz şi nici nu ştii când îţi vine în vizită vreun prieten dornic să-ţi admire imaginile 3 D cu Isus.

Din fericire, marea biserică, ştiţi voi care, cea făcută de Manole, care a zidit-o-ntr-însa pe soţia Ana, e la fel de frumoasă. Ba chiar mai frumoasă decât mi-o aminteam. Chiar dacă n-o poţi numi zveltă, are o anumită graţie, o măreţie a formelor şi o bogăţie a detaliilor, care te fac să n-o “consumi” din câteva priviri. Am avut noroc, înăuntru se oficia o cununie şi cânta un cor. Spre deosebire de multe alte cazuri, acesta chiar îşi merita numele. Şi prezenţa într-un astfel de spaţiu. Pentru că vocile umpleau fiecare colţişor şi păreau să dea viaţă fiecărui personaj pictat sau încastrat în argint.

În pronaos, în dreapta şi-n stânga, mormintele lui Carol I şi Ferdinand, singurii doi regi mari ai României. Tot pe-acolo, lespezile lui Neagoe Basarab, ctitorul, şi a lui Radu de la Afumaţi, tizul meu din vechime, cu al cărui nume mă tachinau câteodată colegii prin şcoala generală, în vremea când copiii de 13-14 ani chiar ştiau cine a fost suspomenitul :)

M-a amuzat anunţul de la intrare, potrivit căruia amatorii aveau voie să pozeze în schimbul a 10 lei. Dacă, însă, îşi luau nasul la purtare, şi şedinţa foto depăşea o jumătate de oră, erau trataţi ca profesionişti (că doar aveau experienţă) şi erau taxaţi cu mult mai mult. Evident, exista şi un cerber, care, sunt convins, cunoştea după figură, cel puţin, fiecare fotograf profesionist din România, astfel încât să nu se poată strecura hoţeşte, sub masca unui umil neofit, cu un mirrorless camuflat în compactă inofensivă.

În curtea mare şi destul de umbroasă, n-ai voie să calci pe iarbă. În fond, după cum se ştie, acolo se desfăşoară mereu meciuri internaţionale de fotbal şi gazonul trebuie păstrat în condiţii optime. Deşi, sincer să fiu, mă mir că nu s-au gândit să instituie, mai bine, o taxă pentru şezutul pe pământul creat de cel căruia îi este închinată bisrica şi care, din câte ştiu eu, l-a dăruit oamenilor.

Ca să revin la titlu, din păcate, n-am văzut şi Argeşul din baladă… Poate el ar fi reuşit să mai spulbere puţin colbul care pare să se aştearnă în strat din ce în ce mai gros nu doar peste Curtea de Argeş ci şi peste toate orăşelele mici şi mijlocii din România.

PS. Şi, ca să nu mi se reproşeze că am criticat, voalat, autorităţile locale, pentru cum arată oraşul, iată şi o poză care dovedeşte că, totuşi, ele nu sunt indiferente la nevoile oamenilor şi la cerinţele unui turism modern şi aducător de venituri!

PPS. Click pe poze, ca să le vedeţi mai mari!