seară de film

Un film cu închisori, deţinuţi şi evadări! Cu alte cuvinte, aventură şi adrenalină. Dar împachetate bine, aşa cum ştiu britanicii s-o facă. Un scenariu isteţ, cu twist-uri, construit mai puţin convenţional. Câteva personaje atipice, de soarta cărora ajungi să te preocupi. Binele şi răul se amestecă, îşi fură unul altuia locul, în această goană disperată spre libertate. O pleiadă de actori ale căror feţe le veţi recunoaşte, chiar dacă nu le ştiţi numele :)

Citește restul articolului

Categorii: filme

perle de la fraţii noştri francezi

Ca să nu mai zică nimeni că atentez la orgoliul naţional al românilor, prezentând infamele perle de la bac, produse de speranţele acestei ţări, dar care, de fapt, sunt clocite în laboratoarele top secret ale duşmanilor gurii de rai, am decis să arăt că se-ntâmplă şi la case mai mari. Mai precis, la francezi, nişte unii cu o civilizaţie ceva mai răsărită ca a noastră şi care au dat culturii universale puţin mai mulţi corifei. Desigur, asta doar pentru că, în tot acest timp, noi, românii, n-aveam vreme de asemenea farafastâcuri, stând de strajă la porţile Europei şi nelăsându-i pe turci şi tătari să tulbure liniştea creativă a  vestului continentului. Cel puţin aşa am învăţat eu la istorie :)

Citește restul articolului

Categorii: diverse

seară de film

Despre filmul de azi n-aş vrea să vă spun prea multe, să nu vă stric plăcerea descoperirii :) Dar trebuie să vă atenţionez că nu e pentru cei mai slabi de îngeri. E dificil de urmărit, pentru că imaginile sunt dure (dar nu pentru c-ar fi violente sau sângeroase). Pur şi simplu personajul principal reuşeşte să te absoarbă în lumea lui terifiantă, fără somn şi odihnă, cu multe umbre şi zone de întuneric deplin. Alături de el aluneci pe panta nebuniei şi împreună cu el te întrebi ce e real şi ce nu! O performanţă extraordinară a lui Christian Bale (una din multele), cu puţin timp înainte de a deveni comercialul Batman, cu voce îngroşată.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Se spune că, uneori, dragostea nu e de ajuns! Filmul de azi pare să confirme acest lucru. O poveste modernă de iubire, cu doi protagonişti care nu reuşesc să gestioneze puternicul sentiment care-i leagă şi care, culmea, nici nu vrea să le dea drumul. E vorba de imaturitate? De tarele care ies la iveală în momentele esenţiale ale vieţii? De laşităţi, slăbiciuni, ipocrizii? Oamenii visează la iubiri din acestea, crezând că vor ţine o viaţă, prin ele însele. Pelicula aceasta le dă un motiv de reflexie…

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Vă propun astăzi un film biografic. Nu se întâmplă prea des ca viaţa unui om să fie atât de interesantă, de neobişnuită, de plină de paradoxal, încât să merite transpunerea pe peliculă. E cazul eroinei noastre, o femeie care, în zilele noastre, ar semăna cu una dintre participantele la un concurs televizat de talente. Dar atunci, în acei ani, norocul ei s-a numit un bărbat care a ştiut să privească dincolo de aparenţe. Din păcate, în timp ce ea era dezvăluită lumii, universul ei interior se întuneca, până la bezna totală. O dramă puternică, despre intersecţii providenţiale dar şi despre fundături existenţiale.

Citește restul articolului

Categorii: filme