Am mai spus-o. Nu sunt un tip conflictual. Nu caut nod în papură şi, de cele mai multe ori, încerc să găsesc celorlalţi circumstanţe atenuante. Îi înţeleg pe cei cu slujbe extrem de stresante, mai ales dacă implică interacţiunea cu “boborul”. Mă enervează doar lipsa evidentă de interes şi respect pentru mine, client. De aceea, evit pe cât posibil să discut la telefon cu vreun reprezentant al relaţiilor cu publicul din vreo firmă românească, fie ea complet autohtonă, fie apendice al vreunei companii multinaţionale.
la datorie
de din vremuri de demult
De strajă patriei. :) Se vede treaba că atâta mi-a plăcut în armată, că şi la câţiva ani după aceea, aveam reflexul de a folosi chiar şi un băţ pe post de armă împotriva cotropitorilor. mai ales când eram inspirat de vecinătatea Cetăţii Devei, una dintre cele mai interesante dar, pe atunci, lăsate în paragină, construcţii de acest gen. Am înţeles că azi arată altfel, dar pe atunci (adică în ’91) era o citadelă din piatră, pe jumătate năruită, cocoţată pe un deal care mai mult arăta decât era greu de urcat. Se spunea că în păduricea care acoperă poalele erau vipere. Eu nu m-am întâlnit cu niciuna.
seară de film
Pentru azi avem un film ceva mai complicat construit, deci, nu foarte uşor de decodificat. E nevoie de multă atenţie la detalii şi pasiune pentru puzzle-uri, pentru a pune cap la cap toate bucăţelele imaginate de scenaristul regizor. De fapt, după ce reuşeşti să separi cele trei variante de vieţi pe care le-ar fi puut trăi personajul principal, lucrurile devin foarte simple: e vorba numai despe decizii! Şi ce se-ntâmplă când nu iei niciuna. Una peste alta, un amestec de poveşti de iubire, fantezie, imaginaţie, dramă şi multe întrebări. Citește restul articolului
seară de film
M-am gândit să vă recomand un alt film cu unii dintre actorii mei preferaţi, de pe vremea când nu era încă o vedetă, dar la fel de talentat :) Vorbesc, desigur, de Ryan Gossling, dând viaţă aici unui adolescent cu o viziune întunecată asupra vieţii. care ajunge în şcoala de corecţie după ce înjunghie un băiat autist. Problemele lui şi modul în care le gestionează obligă spectatorul să se extragă din universul său comod, familiar, şi să încerce să pătrundă în lumi sumbre, cu multe lumini şi umbre. Să-şi pună întrebări la care să vrea să răspundă odată cu personajul principal. Bun scenariu, excelentă performanţă actoricească. Citește restul articolului
seară de film
Un nou film despre relaţia tată-fiu. Şi despre construirea unei case. Care nu e decât o metaforă, un pretext pentru a ilustra disfuncţionalităţile relaţiilor dintre oameni. O peliculă despre regret, responsabilitate, decizii, iertare. Despre cum poţi încerca să recâştigi ceva ce nu mai ai de mult, atunci când nu mai ai nimic de pierdut. Doi actori foarte buni în rolurile principale: Kevin Kline şi Kristin Scott Thomas. Şi un tânăr Hayden Christensen, mult mai bun decât avea să fie, un an mai târziu, în Star Wars. E un film trist, dar nu deprimant. Citește restul articolului
