de din vremuri de demult

De strajă patriei. :) Se vede treaba că atâta mi-a plăcut în armată, că şi la câţiva ani după aceea, aveam reflexul de a folosi chiar şi un băţ pe post de armă împotriva cotropitorilor. mai ales când eram inspirat de vecinătatea Cetăţii Devei, una dintre cele mai interesante dar, pe atunci, lăsate în paragină, construcţii de acest gen. Am înţeles că azi arată altfel, dar pe atunci (adică în ’91) era o citadelă din piatră, pe jumătate năruită, cocoţată pe un deal care mai mult arăta decât era greu de urcat. Se spunea că în păduricea care acoperă poalele erau vipere. Eu nu m-am întâlnit cu niciuna.

Oricum, pentru mine a fost o încântare, era prima cetate în care puteam să-mi fac de cap, să mă urc pe ziduri, să cobor în subsoluri boltite. Se ajunge sus pe un drum care înconjoară spiralat dealul, apărat de ziduri. Din loc în loc, vechile puncte de gardă, De sus, priveliştea oraşului, spectaculoasă mai ales noaptea.Pe atunci vegetaţia sălbăticită pusese stăpânire pe loc. Totul arăta exact cum trebuie pentru a stimula imaginaţia unui copil. Cum, eu nu mai eram copil? E, na! :))

PS. Click pe poză pentru a o vedea mai mare.