Am observat acest fenomen de la o vreme, dar ieri chiar m-a izbit, în timp ce citeam o ştire despre o necunoscută croitoreasă pe stil nou, adică designăreasă, care, importantă şi preţioasă, anunţa poporul nerăbdător că, săturându-se de tradiţionalele bucate de Crăciun, a decis că vrea ceva special, aşa că a învăţat să prepare… clătite! Oau! Nu ne-a spus şi câţi bani a plătit pe cursurile Academiei exclusiviste unde a deprins secretele mistice ale aducerii pe lume a acestor sofisticate minuni culinare. Şi nici dacă le va umple cu rafinata marmeladă sau cu delicatul gem de prune.
perlele aspiranţilor la cetăţenia română :))
Ştiaţi că sunt şi oameni care vor să fie cetăţeni români, deşi s-au născut aiurea prin lume? Da, pare ciudat, dar nu toată lumea vrea să fugă de aici :) Ei bine, aspiranţii au de stat o vreme pe aici, de completat hârţogăria tradiţională şi de dat un soi de examen de cunoştinţe din istoria, politica şi geografia meleagurilor mioritice. Şi mai şi discută cu examinatorii ca să arate în ce măsură stăpânesc limba română. Iată câteva din cele mai amuzante răspunsuri date de ei. Părerea mea e că se califică egregia cum laude la onoarea de a fi cetățean al României :))
seară de film
Vă propun pentru azi un basm-metaforă. O poveste despre oameni şi timp. Despre cum acţiunile lor nu-i afectează doar pe cei de lângă ei, ci şi pe cei care vor trăi mult în viitor, aşa cum ei sunt influenţaţi de ce s-a-ntâmplat în trecut. Ar putea fi un film despre reîncarnare, dar nu are veleităţi religioase. E, mai degrabă, călătoria sufletelor, sau, dacă vreţi, a conştiinţelor. Un proiect ambiţios, care, de altfel, a reunit trei regizori care au lucrat umăr la umăr. Ar putea fi o dramă, o comedie romantică, un science fiction, un film de aventuri. Dar toate amestecate. De văzut cu oameni dragi alături. Citește restul articolului
ce ne mai ascundem după degete!
Întotdeauna m-a deranjat această mentalitate extrem de răspândită, potrivit căreia e mai grav să spui lucrurilor pe nume decât faptul că cineva le-a făcut. Am avut ceva de pătimit de pe urma ei, când intra, destul de des, în conflict cu sinceritatea mea, uneori abruptă. Evident că munca în presă n-a făcut decât să acutizeze conflictul interior, pentru că, nu-i aşa, unele lucruri nu se pot spune la televizor. Se pot arăta, dar nu se pot spune. Poţi prezenta tot felul de personaje imunde, dar nu le poţi caracteriza ca atare. Poţi vorbi despre faptele lor, dar nu ai voie să le legi de deficienţele lor de inteligenţă, educaţie sau caracter. Nu, ele sunt nişte biete marionete ale destinului, care se manifestă, câteodată, sub formă de alcool, droguri sau viteză.
seară de film
În decembrie 2004, omenirea cunoştea una dintre cele mai dezastruoase catastrofe naturale din istorie. Tsunami-ul care a lovit coasta de sud-est a Asiei. 230.000 de oameni din 14 ţări şi-au pierdut vieţile. Pentru cei care n-au trăit tragedia, cifrele sunt halucinante, dar greu de asimilat. Filmul de astăzi încearcă să-şi facă spectatorii mai conştienţi de dimensiunile dramei prin care au trecut nu doar cei care au murit atunci, ci şi supravieţuitorii. E povestea unei familii care reuşeşte să se regăsească după ce forţele naturii au încercat s-o risipească. Pelicula se bazează pe întâmplări şi personaje reale, şi e o metaforă emoţionantă despre capacitatea omului de a lupta şi, uneori, de a învinge. Citește restul articolului
seară de film
E un truism faptul că oamenii reacţionează diferit după o tragedie. Uneori aberant, alteori ilogic, de cele mai multe ori autodistructiv. Mulţi încearcă să ignore faptele, alţii să uite cât mai repede ce s-a-ntâmplat. Filmul din această seară e interesant pentru că încearcă să pună în lumină reacţiile mai multor supravieţuitori ai aceleiaşi drame. Abia când le poţi compara îţi dai seama cât de palidă devine realitatea în comparaţie cu modul în care o văd oamenii. O peliculă destul de dificil de văzut, care a adunat câteva nume mari de actori buni. Citește restul articolului
