Astăzi, democraţia a învins definitiv în România. Puţin mai târziu decât prognosticase Brucan (dar, de, aşa sunt românii, mai molcomi), am învăţat cu ce se mănâncă acest sistem emanat de Revoluţia Franceză în toată lumea. Ne-am civilizat şi noi, în sfârşit, după atâţia ani de obscurantism. Am intrat şi noi în rândul naţiunilor mature, pentru care votul majorităţii nu contează. Pentru care 7,4 milioane sunt mai puţin importanţi decât 1 milion. Pentru care un preşedinte poate fi ales cu 5 milioane şi nu poate fi demis cu 7. Iar acesta poate rămâne în funcţie, deşi e sprijinit la vot de sub un milion de cetăţeni. Ferice de ţara democrată a cărei soartă este decisă de cei care stau acasă, indiferenţii, ascunşii în debara, şi nu e lăsată la mâna celor activi, responsabili, care ies la vot, indiferent de opţiune! Cum, nu asta e democraţia? Păi, atunci ce e, că eu nu mai înţeleg nimic!
Category Archives: viaţa cetăţii
legile, catrene ale lui Nostradamus
Am trăit să aud şi că “asta e măreţia dreptului, toate legile lasă loc de intrepretare.” N-o spune un şofer care tocmai a omorât câţiva oameni, din vina lui, şi care pleacă acasă cu pedeapsa suspendată. Ci unul dintre cei mai puternici oameni din România, unul dintre cei care vor decide azi sau foarte curând dacă vom continua cu circul din ultimii 8 ani sau punem punct şi încercăm să refacem aproape descompusa societate românească. E vorba, desigur, despre fostul membru pdl, ajuns prin graţia prezidenţială, şeful celorlalţi 8 judecători de la Curtea Constituţională. Adicătelea, cei care tocmai asta au de făcut: să verifice cât de bine sunt concepute legile şi cât de mult o respectă pe cea mai cea dintre ele, Constituţia.
băsescuvindeardealul.exe
După imbecilitatea cu “lovitura de stat”, trâmbiţată cu voluptate isterică de suspendat şi de portavocile lui, acum, o altă tâmpenie se răspândeşte ca un virus de calculator scăpat din mâinile unor proşti care deschid fişierele ataşate ale unor mailuri, denumite, eventual, băsescuvindeardealul.exe! Da, teroarea pierderii unei bucăţi din ţara asta pe care o iubesc toţi, dar mai nimeni n-o respectă, se propagă vertiginos pe net, pe bloguri şi în discursurile unor analişti politici.
fotografii şi poezii deosebite pentru voi
Ştiţi ce se-ntâmplă când se-ntâlnesc poezia, fotografia şi teatrul cu nişte tineri deosebiţi? Sau invers? Se naşte LicArt! Nu ştiţi ce e asta? Shame on you! E cel mai mare concurs de arte din România. Deschis exclusiv liceenilor! S-au făcut 11 ani de când, alături de câţiva prieteni, încerc să le ofer tinerilor un spaţiu în care să se descopere şi să se împărtăşească celorlalţi. Se pare că reuşim :) Vreţi dovezi? Luaţi de priviţi şi citiţi creaţiile lor, premiate anul acesta! Şi vă rog sharuiţi-le şi cu prietenii voştri! Chiar merită să aducă puţin frumos în vieţile cât mai multor oameni!
adevărata “restauraţie”
Mi-am propus să evit orice postare despre politică până după decizia CCR şi, implicit, după întoarcerea lui băsescu la Cotroceni. Pentru că, după cum arată lucrurile acum, acesta va fi deznodământul celui mai agitat şi straniu moment din perioada postrevoluţionară. Pe zi ce trece am tot mai puternică senzaţia că am fost, cu toţii, martorii unei piese de teatru absurd, ai cărei protagonişti nu sunt cei de pe scenă şi al cărei scenariu nu-l cunosc nici măcar cei care au jucat în ea.
săriţi, ne omoară ăştia cultura!
Sunt unul din cei care au susţinut mereu că televiziunea are, vrea, nu vrea, un rol educativ. Orice televiziune, oricât de comercială ar fi. Faptul că cei mai mulţi manageri şi jurnalişti nu-şi asumă responsabilitatea pentru efectele “educative” pe care producţiile lor le au asupra telespectatorilor, nu le fac pe acestea să dispară ca prin minune. Ba, dimpotrivă, cu cât se neagă şi, implicit, se ignoră influenţa pe care emisiunile le au asupra scării de valori, educaţiei nonformale şi viziunii asupra lumii şi lucrurilor, cu atât se riscă un impact mai distructiv. Sunt printre cei puţini care au avut curajul de a realiza la un post comercial documentare istorice şi geografice şi talk show-ri cu personalităţi culturale. Desigur, într-o vreme când acest lucru era posibil :)
