a învins democraţia!

Astăzi, democraţia a învins definitiv în România. Puţin mai târziu decât prognosticase Brucan (dar, de, aşa sunt românii, mai molcomi), am învăţat cu ce se mănâncă acest sistem emanat de Revoluţia Franceză în toată lumea. Ne-am civilizat şi noi, în sfârşit, după atâţia ani de obscurantism. Am intrat şi noi în rândul naţiunilor mature, pentru care votul majorităţii nu contează. Pentru care 7,4 milioane sunt mai puţin importanţi decât 1 milion. Pentru care un preşedinte poate fi ales cu 5 milioane şi nu poate fi demis cu 7. Iar acesta poate rămâne în funcţie, deşi e sprijinit la vot de sub un milion de cetăţeni. Ferice de ţara democrată a cărei soartă este decisă de cei care stau acasă, indiferenţii, ascunşii în debara, şi nu e lăsată la mâna celor activi, responsabili, care ies la vot, indiferent de opţiune! Cum, nu asta e democraţia? Păi, atunci ce e, că eu nu mai înţeleg nimic!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Sunt dintre cei 8,5 mil. care au considerat ca trebuie sa mearga sa voteze la referendum si dintre cei 7,4 mil. care au vrut demiterea lui basescu, pt. ca n-am mai vrut sa stea cocotat in scaunul depresedinte, pe care statea ilegal, caci in 2009, cu toate sesizarile de frauda, procurorii “nu s-au grabit”, ca acum, sa cerceteze. E mai usor sa te pui, cu omul simplu de la tara, decat cu ditamai securistu’, uns cu toate alifiile manipularii si cu metodele de smenar. Sentimentele de frustrare, dezamagire si furie nu m-au parasit si ca protestam in toata tara e inutil. Acum cand, se anunta ca se va intoarce sigur la Cotroceni, ma-ntreb, de ce am iesit in strada in dec. ’89, de ce au murit oameni atunci? Si se strecoara, din nou, regretul ca n-am plecat din tara, cand eram tanara (ocazii au fost, nu una, dar fiind unicul copil, am renuntat de fiecare data din cauza mamei, Dumnezeu s-o odihneasca, care sunt convinsa, ca daca ar fi trait acum, ar fi regretat amarnic afirmatia “pleci si ma lasi singura aici”….. .. Deocamdata atat; poate voi mai reveni cu alt comentariu.

    2. Radu,imi place f.mult, cum scrii si ce scrii.Te urmaresc si la ROMANIA TV .Imi pare f.rau ca votul celor 7.400.000 de romani care au spus “DA”au ajuns hirtie igienica pentru o asa zisa judecatoare de la CCR. care nu stie ,ca si Basescu, sa se stapaneasca in fata jurnalistilor si,tot ca Basescu este amnezica si minte .Halal judecator de CCR,care pe timpul comunistilor a avut o condamnarea pentru inselatorie.

    3. Numai ignoranţii nu vor să vadă că la mirifica revoluţie (involuţie), aşa-numitul eşalon II l-a îndepărtat pe Ceauşeşcu, a făcut un proces de mascaradă cu câţiva din fosilele fostului regim, şi în rest….marele NIMIC. Ei din acest eşalon fac parte şi Băse, şi madam Aspazia, şi mulţi alţii. Precum şi noua generaţie politico-economico-inter(….)pă, care nu au altceva de lucru decât să spolieze ţara si pe cele câteva milioane de fraieri numiţi cetăţeni. Nu au ei nici un interes democratic, nu au strategii decât pentru buzunarele lor, se învârt între culori politice şi partide, dar, în speţă,tot aceia sunt. Precum şi tot aceia, care sînt în spatele acestor manipulări ipocrite şi dezgustătoare pe spatele nostru. Atâta vreme cât anumite valori, democratice zise, nu sunt respectate, atâta vreme cât coterismul şi nesimţirea este un flagel în societate, atâte vreme cât sînt mai mulţi corupţi , corupători şi coruptibili decât oameni oneşti, mai avem de aşteptat!

    4. Nu stiu cati din cei care au postat aici au prins sa traiasca niste ani inainte de ’89?! Nu stiu cati realizeaza faptul ca acum este mult mai rau decat atunci. Nu pot sa cred ca ni se intampla asta. Au murit atunci oameni de toate varstele dar in special tineri. Si-au pierdut viata tocmai ca poporul roman sa scape de dictatura, insa maria-sa poporul roman se bate cu caramida in piept ca “au alte idei” decat “cretinii” care au fost la vot, poporul roman este atat de las incat sta in casa si zavoraste bine usa in ziua referendumului, poporl roman doreste un presedinte care “nu a fost comunist”, “nu a fost securist” …bla..bla..bleah ….si care nu este dictator!!! Cred ca meritam aceasta soarta, ar mai fi o miscare pe care o poate face Basescu, sa o numeasca pe blonda Nutzica Vuitton Prim Ministru!!!

    5. Democratie este atunci cand se respecta opinia majoritatii , fara implicarea straina si conditionarea unor interese din exterior. Romania este un Stat suveran si probabil trebuia sa constientizam acest aspect, inainte sa ne angajam ca slugi Uniunii Europene si sa invidiem democratia Americana. Tragedia poporului nostru este ca incercam din rasputeri sa ne impartim in tabere anti si pro , fara sa avem simtul responsabilitatii , ignorand repercusiunile ce se abat asupra tuturor. Este adevarat ca alesii poporului trebuie sa reprezinte interesele tarii fara sa puna im pericol suveranitatea si independenta acestei Romanii. Ceea ce s-a intamplat in ultimele doua luni , este o profunda nedreptate, o mare jignire si sfidare la adresa majoritatii, aratand ca democratia este inteleasa gresit si puterea este in mainile unui singur om, ce a pus stapanire pe Seviciile Statului de Drept. Probabil va fi necesar sa ne consideram din nou prostii din 1989 , sa luam atitudine impotriva nedreptatilor aduse de acest grup de profitori,ignoranti si vanzatori de tara si de neam.