săriţi, ne omoară ăştia cultura!

Sunt unul din cei care au susţinut mereu că televiziunea are, vrea, nu vrea, un rol educativ. Orice televiziune, oricât de comercială ar fi. Faptul că cei mai mulţi manageri şi jurnalişti nu-şi asumă responsabilitatea pentru efectele “educative” pe care producţiile lor le au asupra telespectatorilor, nu le fac pe acestea să dispară ca prin minune. Ba, dimpotrivă, cu cât se neagă şi, implicit, se ignoră influenţa pe care emisiunile le au asupra scării de valori, educaţiei nonformale şi viziunii asupra lumii şi lucrurilor, cu atât se riscă un impact mai distructiv. Sunt printre cei puţini care au avut curajul de a realiza la un post comercial documentare istorice şi geografice şi talk show-ri cu personalităţi culturale. Desigur, într-o vreme când acest lucru era posibil :)

Acestea fiind spuse, să trecem la noua isterie care a cuprins hipsterii români. Desfiinţarea TVR Cultural! Vaiete şi plânsete, petiţii naţionale, poze şi bannere meşteşugit concepute, de zici că dispare un post cu audienţă decentă, restricţionând, astfel, accesul la cultură a milioane de români, care nu au alternative pentru satisfacerea nevoilor spirituale profunde. Dacă toţi cei care au găsit un nou prilej pentru a ataca puterea “comunistă” (care distruge cultura naţională, condamnând naţiunea la noaptea grea a spiritului şi obligând-o să se uite doar la Capatos, DD, şi Becali), ar fi telespectatori fideli ai postului în cauză, audienţa acestuia n-ar fi mereu atât de sensibil apropiată de 0. Şi dacă dintre aceştia, unii ar fi acceptat să realizeze emisiuni pe bani puţini la canalul sus amintit, altfel ar fi arătat lucrurile acum. Aceeaşi ipocrizie care caracterizează, în general, mai toate mişcările de protest intelectualiste actuale.

Eu, unul, nu cred că, în sine, dispariţia TVR Cultural este o catastrofă. Dimpotrivă, dacă ea va fi urmată de ridicarea nivelului posturilor rămase, prin inserarea în programele lor a acelor producţii de calitate ale canalului sucombat, există şansa unei revigorări a TVR 1 şi 2, care, în mod normal, ar trebui să aibă o greutate mult mai mare pe piaţa media de la noi. Una dintre explicaţii este luată din exemple străine. Un documentar difuzat de BBC a avut audienţe mult mai mari decât acelaşi film prezentat pe Discovery Channel. De ce? Simplu. Pe canalul public de televiziune a crescut posibilitatea de a ţine în faţa micilor ecrane şi oameni care, în mod obişnuit, nu caută special astfel de programe. Dar care vor sta să vadă despre ce e vorba şi, dacă le place, vor rămâne până la sfârşit.

În cazul nostru, al românilor, e şi mai simplu. Din motive vechi şi pe care nu mi-am propus să le explic aici, cuvântul “cultură” nu are o conotaţie pozitivă decât pentru cei care n-au nevoie de el pentru a citi, asculta muzică bună, pentru a merge la teatru sau la o expoziţie, sau pentru a se uita la emisiuni despre toate aceste creaţii ale spiritului uman. Pentru toţi ceilalţi, mai ales pentru (prea) mulţi tineri, pune eticheta “cultural” pe ceva şi rişti să îl evite. Pentru că, din pacate, la noi, “culturalul” este asociat cu plicticos, bătrânicios, tern. Ceea ce, din păcate, se poate spune şi despre unele din producţiile postului public aflat acum în pragul dispariţiei.

De aceea, completarea grilelor unor televiziuni generaliste (TVR 1, 2 şi 3) cu ştiri, emisiuni, documentare, talk-show-ri cu valenţe culturale şi educative, are mult mai multe şanse de a atrage un public nou, mai tânăr, mai dinamic, în afara celui (după cum o arată cifrele, puţin numeros şi relativ îmbătrânit) fidel canalului special. Două dintre cele mai puternice televiziuni publice din Europa, BBC şi RAI, nu au un canal special dedicat ridicării nivelului intelectual al popoarelor. Ele îşi folosesc audienţa foarte mare pe care o au (în ambele ţări, sunt pe primul loc) pentru a promova şi producţii cultural-educative, e adevărat, făcute profesionist şi modern.

De aceea, nu dispariţia TVR Cultural trebuie deplânsă cu lacrimi de crocodil, ci lipsa unei strategii editoriale a postului public, de a face din canalele TVR ceea ce trebuie să fie în competiţia cu televiziunile comerciale.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Dupa cum cred, am si spus, toata isteria desfiintarii TVR Cultural e o ipocrizie tipic romaneasca. Ne vaitam ca astia ne iau cultura cand postul in sine are o audienta de rahat.

    2. Eu cred ca fonduri foarte mari consuma TVR 3 asa zisul canal regional inutil in gandirea mea sunt posturile loca;e care acopera cerinta de “informatie de interes local ” fondurile consumate de tvr 3 ar putea remodela si salva TVR cultural , de altfel chiar si tvrinfo mi-se pare intil .

    3. domnule herjeu, in “anii de trista amintire”, televiziunea romana “ocupata”, emitea dimineata, intre orele 8-12, o suita de programe sub denumirea TELESCOALA. acum vad ca altii se erijeaza in inventatorii apei calde, impreuna cu canalul descopery. ia vedeti, poate gasiti prin arhiva acele emisiuni, cel putin, cursul de limba franceza era extraordinar, si acum imi rezoneaza in urechi acel “cher’s ami, bon jour” al francezului care “facea” emisiunea.

    4. Cand TVR -ul, oricare ar fi el 1-2-international – cultural, se va depolitiza si va prezenta stiri obiective si informative! si emisiuni intr-adevar educative!, voi sustine posturile. Pana atunci, insa, pt mine sunt doar niste numere peste care trec cu telecomanda spre Discovery, TLC, AXN sau alte posturi straine. Din partea mea, la fel pot sa pateasca si Antenele , OTV, National si alte posturi de doi bani!