De 12 ani încerc să îi încurajez şi să-i stimulez pe tinerii talentaţi de la noi, oferindu-le un spaţiu complex, în care nu doar să se întreacă, ci să şi comunice, să se descopere, să împărtăşească. Numele lui este LicArt şi este cel mai mare concurs destinat liceenilor din România. Abia ce s-a-ncheiat ediţia a 12-a (peste 1600 de participanţi), cu desemnarea câştigătorilor celor două secţiuni: fotografie şi poezie. Vă invit să le admiraţi creaţiile şi vă rog să le împărtăşiţi cu prietenii voştri. E timpul să vorbim mai mult despre tinerii deosebiţi de lângă noi!
Category Archives: anacronic
un text despre încredere, nu despre un om
Nu-l cunosc pe nenea acesta, până azi habar n-aveam că există. Îl cheamă Octavian Bădescu și este noul șef al Direcției de servicii Expres din cadrul Poștei Române. Azi am aflat despre el un lucru foarte urât: a solicitat un salariu de un euro pe lună, până la redresarea departamentului pe care îl conduce (în loc de cei 4000 prevăzuţi de contractul de management)! Urât, urât, foarte urât, pentru că asta te duce cu gândul la cine știe ce mașinațiuni obscure și meschine. De altfel, asta a fost și reacția unei colege din regie, care mi-a împărtașit în cască, în timp ce citeam știrea, că ea nu crede în onestitatea gestului suspomenitului.
despre modele în viaţă, altele decât becali
Aceste rânduri mi-au venit în cap după ce-am aflat că la bac, la proba de limba română (?!?), li s-a cerut să argumenteze importanţa alegerii unui model în viaţă. Când eram mic, mic, nu ştiu ce voiam să mă fac şi nici nu cunosc pe nimeni care să-mi fi pus o astfel de întrebare şi care să fi reţinut răspunsul. Mai târziu, prin şcoala generală, pentru că-mi plăceau istoria şi profesorul care-o preda, m-am gândit să mă fac arheolog… visam să descopăr cetăţi dispărute, morminte secrete, comori incredibile. La un moment dat, am vrut să mă fac actor, dar cum am o memorie extrem de proastă, am abandonat ideea înainte de a-mi da seama de ce-mi venise :)
de din vremuri de demult
Acum mulţi ani organizam alături de prietenii din Clubul Nouă ne pasă!, de vreo două ori pe an, câte un megafestival, al Prieteniei, după cum îl botezasem noi. Avea în el de toate: întâlniri cu personalităţi, discuţii despre problemele tinerilor, teatru, expoziţii şi multă muzică. Pentru că le plăcea ideea sau pentru că, pur şi simplu, le eram simpatic :), au participat la cele 12-13 ediţii o mulţime de Oameni frumoşi din domeniile mai sus pomenite. Şi, desigur, mii de adolescenţi. Totul era benevol: organizare, intrare, participare.
nu s-a schimbat nimic din ce scriam acum 12 ani în Jurnalul Naţional
Jurnalul Naţional împlineşte 20 de ani! Acum 12 (of, of :) ani, în 2001, la rugămintea directorului general, m-am alăturat, pentru o perioadă, ca editorialist (termenul oficial era de publicist-comentator), proaspătului redactor-şef (Vlad Petreanu), în tentativa de a schimba puţin lucrurile la ziar. Aşa că, pentru câteva luni, am scris articole de opinie în, la acea vreme, cel mai citit cotidian quality. Pe atunci termenul chiar avea acoperire, iar cititorii erau numeroşi şi mult mai puţin polarizaţi ca astăzi.
cealaltă Românie, cea care nu e (la) TV
Am o meserie stresantă. Poate nu ea, în sine, ci lucrurile cu care vine la pachet. Mai ales în ultimii ani, să vorbeşti zilnic de crime, accidente, jafuri, violuri, incendii, războaie politice, de becali, bahmuţanca, diaconescu, salam, îţi poate da o stare de disconfort psihic, îţi poate crea o imagine despre societate şi despre oamenii ei, mult mai sumbră şi mai descurajantă decât este realitatea. Din fericire, faptul că dintotdeauna am avut o viaţă şi în afara studioului de televiziune, una în care m-am implicat profund în treburile cetăţii, mai ales în stimularea şi promovarea tinerilor cu talent, cam singurii care mai pot schimba ceva pe tărâmurile mioritice, m-ajută să-mi menţin optimismul pe linia de plutire.
