Așa-i că v-ați simțit mai români pentru că cineva a dat o căruță de bani ca să poată întinde pe un câmp o pânză imensă în culorile drapelului național? Așa-i că s-a gonflat iar patriotismul în sufletele voastre, copleșite de mândria de a fi contemporane cu o asemenea etalare a măreţiei poporului, capabil, prin reprezentanţii săi, de asemenea gesturi memorabile? Aşa-i că v-aţi considerat mai buni ca libanezii, al căror record l-am depăşit, cu peste 79 de mii de metri pătraţi de infatuare mediatică? Aşa-i că, înlăcrimaţi de câtă iubire de neam aţi respirat pe 27 mai, aţi uitat, dacă aţi ştiut vreodată, că Mihai Viteazul, a cărui Unire o aniversăm în acea zi, a murit trădat de românii lui?
Category Archives: anacronic
jocul de-a fericirea
În 1998, la Boston, din cauza singurătăţii şi a inactivităţii, am început să scriu teatru. Mă rog, aşa se cheamă, deşi eu nu sunt sigur că textele mele se pot încadra la categoria dramaturgie. Ca orice începător, am pornit de la piesa care m-a marcat cel mai tare în adolescenţă şi care a rămas până astăzi cea mai apropiată sufletului meu: Jocul de-a Vacanţa, de Mihail Sebastian. Prima dată am ascultat-o pe o placă de vinil, la pickup. Nu mai ştiu cine interpreta…
ce-ţi mai place muzica italiană, Radule!
Atunci când ai, ca mine, peste 1400 de melodii italieneşti în playlist, alese cu multă parcimonie din zeci de mii ascultate de-a lungul anilor, e foarte greu să stabileşti clar o ierarhie a lor. Deşi, atunci când le aud, le recunosc imediat, aşa, stând în faţa calculatorului, chiar văzând lista cu cele 1400 de titluri, mi-e imposibil să le identific exact pe toate. Aşa că, e foarte probabil ca, dacă aş face un alt “top” peste o vreme, într-o altă stare de spirit, el să arate altfel în unele zone. Cu toate acestea, cele 5 cântece de mai jos nu vor lipsi niciodată din el :) Plus două bonusuri diin plutonul imediat de sub linie :)
NU e OK, Ana!
Ana Maria Brânză, vicecampioană olimpică la spadă în 2008, a fost filmată de lucrătorii de la un tabloid, ieşind beată dintr-o crâşmă, abia putându-se ţine pe picioare. În mod normal, mi-aş fi înghiţit dezamăgirea în tăcere şi aş fi evitat să-i mai urmăresc vreun duel. În fond, fiecare e liber să-şi bată joc de el şi de numele lui cum crede de cuviinţă. M-a revoltat însă cum a înţeles Tolontan să-i sară în ajutor (?), spunându-le ei şi unui număr mare de oameni care-i citesc blogul că e OK să te îmbeţi! Mai mult, că asta face din tine un om! Că, iată, are un nou motiv s-o admire pe scrimeră! Ana, ştiu că îţi sunt mult mai dragi oamenii care-ţi cântă în strună (cui nu-i sunt?), dar dă-mi voie să-ţi spun şi umila mea părere: NU e OK!
Din vremuri de demult
Eram în anul de graţie 1997, adică acum multe, multe secole… Pe vremea când eu făceam emisiuni culturale la o televiziune comercială iar lumea nu se învârtea în jurul fătucilor subrete-iubite-de-fotbalişti sau a cocalarilor, maneliştilor, beizadelelor şi parveniţilor. O perioadă mai săracă în impostură, dar mai bogată în oameni de calitate.
şi-a fost şi premiera piesei “Autorul” – partea a 3-a – spectacolul
Şi-a sosit şi mult aşteptata seară a premierei. La care, sincer, visam acum 10 ani, când am scris piesa. Nu “de 10 ani”… Ci atunci, câtva timp după ce am pus-o pe hârtie. Şi câteva săptămâni după ce, 3 ani mai târziu, a luat premiul doi la Festivalul-concurs naţional al teatrului de comedie. Repede, însă, m-am resemnat cu gândul că aceea e o lume în care nu au loc toţi. Aşa că am renunţat la scris piese, sau cum le spun eu, dialoguri. Pentru că, hai să fim serioşi, textele de dramaturgie sunt destinate scenei, nu lecturii între prieteni. Dacă nu văd luminile rampei, valoarea lor e minimă. Ai mai multe şanse să transmiţi ceva celor interesaţi de cum gândeşti, scriind un editorial despre frământările din politică.
