Despre Petroşani nu ştiam mare lucru, recunosc. Acum, sincer, şi am spus-o şi pe scenă, după premieră, ţara se vede de la Bucureşti mult diferit decât este în realitate. Dacă nu mergi personal într-un loc, să-l vezi cu ochii tăi, să-i simţi freamătul sau tăcerile, să interacţionezi cu oamenii, nu poţi avea o imagine reală. Chiar dacă lucrezi în mass-media :) Dacă tot ce ştii despre el provine de la ştiri sau din povestirile cunoştinţelor, ar fi bine să nu-ţi formezi deja o idee. De cele mai multe ori se va dovedi greşită. Aşa cum s-a dovedit şi-a mea.
Category Archives: anacronic
Plăcintă s-a ars rău! Poate prea rău!
E de notorietate, deja, că-mi repugnă mai multe categorii de indivizi: parveniţi, impostori, beizadele, tupeişti, nesimţiţi. Şi cum el aparţine mai multora dintre acestea, nu pot fi bănuit de simpatii pentru copchilul fostei senatoare Plăcintă, Andrei pre numele lui cel mic. Mic precum creierul lui de adolescent răzgâiat şi scăpat din mână. Ba chiar aş spune că-l consider un exemplu tipic de odraslă de bani gata, cu părinţi preocupaţi de cariera proprie şi de acumularea de avuţii, nu de a se asigura că nu dau lumii un nou biped, ci un om cu valori, caracter, bun simţ.
şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea 1 – drumul
Aşa cum v-am spus aici, nici nu s-a-mplinit anul de la premiera anterioară, că un nou teatru (Ion D. Sîrbu) a considerat piesa “Autorul” demnă de a fi pusă în scenă. Lucru care, desigur, nu putea decât să mă bucure. Şi să mă onoreze. Şi să mă facă să mă urc în maşină şi să dau o fugă până la Petroşani, pentru a fi de faţă la un alt moment important din nesperata mea “carieră” de dramaturg :)
o nouă premieră a piesei mele “Autorul”
La 10 luni după prima punere în scenă (profesionistă) a unei piese scrise de mine, iată că un al doilea teatru îmi face onoarea de a considera unul din textele mele dramatice demn de a prinde viaţă în faţa spectatorilor săi. Aşa că, pe 2 noiembrie, voi fi alături de actorii Teatrului Ion D. Sârbu din Petroşani, care vor transmite publicului gândurile mele.
de ce nu-mi place să merg la film, la mall!
Din păcate pentru consumismul capitalist, eu nu prea sunt în targetul lui. Din fericire pentru el, mulţi, mulţi alţii sunt! :) Nu-mi plac lucrurile de fiţe, mărcile nu mă impresionează şi, în general, nu-mi place să dau mai mulţi bani decât face! La fast-food nu prea mănânc, cafea nu beau. Aşadar, eu n-am ce să caut în mall-uri :) Sunt rare excepţiile şi unele dintre ele sunt legate de filme. De cele pe care vreau să le văd 3D, lucru care mi-e imposibil acasă. Altfel, sincer, călătoriile mele în locurile de strângere-a-oamenilor-care-n-au-ce-face-cu-banii sau vor-să-piardă-vremea-şi-să-caşte-gura ar tinde spre 0. Chiar şi aşa, ele sunt puţin numeroase, din varii motive.
ce scene din filme v-au rămas în suflet şi-n minte?
După cum v-aţi dat seama, probabil, îmi plac filmele :). Nu mă consider un cunoscător, nici măcar un “consumator”. Mai degrabă un burete care absoarbe la nivele subconştiente idei, senzaţii, trăiri, imagini, gesturi, lumini, culori, tensiuni, bucurii. Cam cum se întâmpla, când eram adolescent, cu cărţile citite. Mi-ar fi plăcut să scriu scenarii pentru filme pe care să le şi regizez. Să concep şi să creez scene unice, care să-i înalţe pe spectatori în scaune măcar cu un centimetru, să-i facă să se bucure că sunt vii, că sunt oameni şi că sunt capabili să simtă, scene care să le rămână în minte şi în suflet mult timp după ce vor fi văzut genericul de final.
