Câte înjurături și acuzații aberante am primit zilele astea de la expații ”anticomuniști”, supărați că nu sunt lăsați să-i salveze de apocalipsă pe cei cu 4 clase, rămași în țară, n-a mai văzut blogul ăsta de la articolele despre ”iubitorii” de animale cărora nu li se mișcă niciun mușchi pe față când un copil e omorât de maidanezi și de la cele despre habotnicii religioși, care măsoară meritele unui om după numărul de cruci făcute într-un minut, în fața unei biserici. Același gen de talibanism agresiv și imun la orice fărâmă de rațiune sau decență.
Încerc de 20 de minute să scriu prima mea scrisoare de “despărţire” de colegi, şi mă poticnesc din două în două cuvinte. Habar n-am ce ar trebui să scriu, deşi am mai citit câteva în ultimii doi ani şi jumătate :) Să vă mulţumesc tuturor? Aş fi un ipocrit, chiar şi numai pentru că nu vă ştiu pe toţi. Ştiu că existaţi, că fără voi, televiziunea aceasta n-ar exista, dar, din păcate, pe mulţi nu am reuşit decât să vă zăresc trecător pe vreun culoar. În al doilea rând, există un om căruia nu am niciun motiv să-i mulţumesc. Să vă laud pe toţi şi să vă spun ce onorat am fost să lucrez cu voi? Pe unii v-ar flata, poate, dar sigur vor fi mulţi care ar strâmba din nas, a neîncredere. Şi nu îi condamn, pentru că sunt conştient de lipsa mea de social skills şi de faptul că, în acest răstimp, nu am făcut prea multe pentru a mă integra. Plus că, sincer vorbind, aşa cum nu-mi plac judecăţile generalizatoare, nici laudele la grămadă nu ar fi serioase :)
Mi-am propus câteva lucruri legate de prezenţa mea publică pe acest blog şi, în general, pe internet. Voi continua să fiu echilibrat în judecată şi exprimare, dar voi fi mai dur, arunci când e cazul, cu mentalităţi, atitudini, gesturi sau idei care viciază spaţiul public. Voi apela în continuare la logică şi argumente şi voi respinge, ca şi până acum, senzaţiile, superficialităţile, partizanatele (cu forma lor acută – talibanismul), părerile preluate mecanic, ale celor care îmi vor păşi pragul.
