… n-a excelat prin nimic*. S-a-ncheiat aşa cum a început. Anonim şi anodin. Pentru că şi din cauză de neîndeplinire, toate dorinţele legate de el se vor reporta pentru 2014. Şi tot aşa :)
Category Archives: anacronic
clătitele-desert special. Pe bune? :))
Am observat acest fenomen de la o vreme, dar ieri chiar m-a izbit, în timp ce citeam o ştire despre o necunoscută croitoreasă pe stil nou, adică designăreasă, care, importantă şi preţioasă, anunţa poporul nerăbdător că, săturându-se de tradiţionalele bucate de Crăciun, a decis că vrea ceva special, aşa că a învăţat să prepare… clătite! Oau! Nu ne-a spus şi câţi bani a plătit pe cursurile Academiei exclusiviste unde a deprins secretele mistice ale aducerii pe lume a acestor sofisticate minuni culinare. Şi nici dacă le va umple cu rafinata marmeladă sau cu delicatul gem de prune.
ce ne mai ascundem după degete!
Întotdeauna m-a deranjat această mentalitate extrem de răspândită, potrivit căreia e mai grav să spui lucrurilor pe nume decât faptul că cineva le-a făcut. Am avut ceva de pătimit de pe urma ei, când intra, destul de des, în conflict cu sinceritatea mea, uneori abruptă. Evident că munca în presă n-a făcut decât să acutizeze conflictul interior, pentru că, nu-i aşa, unele lucruri nu se pot spune la televizor. Se pot arăta, dar nu se pot spune. Poţi prezenta tot felul de personaje imunde, dar nu le poţi caracteriza ca atare. Poţi vorbi despre faptele lor, dar nu ai voie să le legi de deficienţele lor de inteligenţă, educaţie sau caracter. Nu, ele sunt nişte biete marionete ale destinului, care se manifestă, câteodată, sub formă de alcool, droguri sau viteză.
de prin scrieri de demult
de prin scrieri de demult
şi-a fost (din nou) premiera piesei mele “Autorul” – partea a 4-a – spectacolul
Sâmbătă, 2 noiembrie 2013! Teatrul Dramatic “I. D. Sîrbu” din Petroşani. A doua premieră a piesei mele, Autorul, de această dată, cu numele ei original. Emoţii… aşa-şi-aşa :) Bucurie, în schimb, mare. Adevărul e că nu mă aşteptam să-mi văd textul pus din nou în scenă, la nici un an de la momentul Reşiţa. Când am primit telefonul regizorului, Boris Melinti (căruia-i mulţumesc nu doar pentru că i-a plăcut piesa mea, ci şi pentru că e un om deosebit), am avut aşa, o senzaţie de deja-vu. “Radu, ştii, sâmbătă ai premiera, vii?” Abia după ce m-am dezmeticit, am realizat că gândurile mele, transpuse în dialoguri imaginare, vor ajunge la alţi oameni, dintr-un alt colţ al ţării. Dacă n-o să le placă?
