Eheeei, ce vremuri! Când bărbat te făcea armata şi nu maşina de fiţe, băutul în bamboo, iphonul 235, gelul din păr şi tona de parfum de pe ţoale, piţipoanca leşinată de la televizor sau lanţul de fântână atârnat de gât. Mie nu mi-a plăcut în armată, noroc c-am terminat-o repede, intrând la facultate. Mizerie, fizică şi umană, trezit devreme, frig şi căldură, mâncare proastă, camarazi de tot felul, plantoane, curăţat cartofi îngheţaţi şi arme unsuroase.
exerciţiu de smerenie eşuat
Nu sunt o vedetă. Şi asta nu doar pentru că n-aş vrea să fiu coleg de “categorie” cu toate apariţiile din tabloide (scrise sau tv). Ci, mai ales, pentru că a fi vedetă, în adevăratul sens, sau, dacă vreţi, în cel dat de star-sistemul occidental, presupune o mare doză de strălucire publică, de exhibiţionism, o disponibilitate de a sta într-o vitrină, spre deliciul trecătorilor, total dezinteresaţi de tine ca om, dar fascinaţi de tine ca produs al unei industrii eficiente, fie că e vorba de cinematografie, televiziune, sport sau politică.
încremenirea în blazare
Să vorbim niţel despre blazare, aşa, uşor exaltat şi puţin didactic :) N-o să-mi intitulez postarea „Blazarea la tineri”, aşa cum ar suna unul din sutele de referate care împânzesc Internetul, tocmai bune de a fi copiate şi servite drept creaţii proprii unor profesori mult prea naivi sau dezinteresaţi. Pentru că nu e un fenomen restrâns la adolescenţi, deşi, dacă începi să fii blazat la 14-15 ani, ce-o să faci mai târziu?
Seară de film
Ştiaţi că Sigourney Weaver nu e doar gagica aia care omoară alienşi urâţi? Ştiţi că poate juca şi în filme profunde, roluri dificile şi solicitante? Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă la recomandarea mea din această seară. A fost o surpriză pentru mine. Nu mă aşteptam să descopăr un film de nota 9. Dar m-au convins felul în care e spusă povestea tristă, jocul protagoniştilor, căldura relaţiilor interumane care se nasc, modul în care un autist poate, uneori, să treacă barierele care-l separă de ceilalţi, pentru a-i ajuta să gestioneze durerea şi vinovăţiile.
a lei la lei la lei…
Văleu, muică, văleleu, săriţi… ne furară iar ăștia, europenii ăștia, invidioși pe fetele noatre și pe talentele lor. Că ei are numai urâte fără voce. Şi nu-l au pe Costi al lui Ioniţă, care merită măcar un Grammy pentru pace, c-a reușit să inventeze prima manea in spaniolă, cântată la cimpoi. O adevărată simfonie universală.
Seară de film
Chiar dacă a avut în distribuţie trei nume mari şi unul în plină afirmare ale cinematografiei americane, filmul din această seară nu poate fi considerat comercial. Dimpotrivă, povestea, mai ales, şi modul de realizare înclină spre indie. O familie disfuncţională, un tată abuziv, un fiu sensibil şi o mamă care descoperă târziu că-şi dorea mai mult de la viaţă. O baleiere între trecut şi prezent, o dramă a unor oameni care cu greu fac faţă urmărilor ei. Şi, totuşi, trebuie să găsească forţa de a construi în vieţile lor şi relaţii normale cu ceilalţi.
