Nu sunt o vedetă. Şi asta nu doar pentru că n-aş vrea să fiu coleg de “categorie” cu toate apariţiile din tabloide (scrise sau tv). Ci, mai ales, pentru că a fi vedetă, în adevăratul sens, sau, dacă vreţi, în cel dat de star-sistemul occidental, presupune o mare doză de strălucire publică, de exhibiţionism, o disponibilitate de a sta într-o vitrină, spre deliciul trecătorilor, total dezinteresaţi de tine ca om, dar fascinaţi de tine ca produs al unei industrii eficiente, fie că e vorba de cinematografie, televiziune, sport sau politică.
Dar să vă spun ce-mi veni! Acum mulţi, mulţi ani, vreo 14, m-a vizitat acasă o foarte tânără ziaristă. Care lucra pentru, pe atunci, un viitor ghid tv, ce avea să apară curând. Şi redacţia hotărâse ca, pentru numărul 0, pentru pilot, dacă vreţi, care urma să fie arătat tuturor celor posibil interesaţi de proiect (televiziuni, agenţii de publicitate, companii), să mi se ia un interviu. Ba chiar era vorba să apar şi pe copertă, dar a fost preferat Van Damme, pentru a nu supăra pe nimeni :) M-am simţit onorat atunci, aşa cum mă simt şi acum, privind în urmă. Revista se numeşte TVmania. Revenind la tânăra trimisă să facă ordine în multele dar puţin sclipitoarele informaţii nemondene pe care i le-am împărtăşit, a venit chiar cu nişte cartofi prăjiţi, pentru că-i spusesem că-mi plac (răspunzând la o întrebare, desigur) şi vroia să mă pozeze mâncându-i :) Mi-a plăcut cum a ieşit interviul, chiar dacă părea că sunt gata să mă iau la trântă singur cu generaţia Pro. Numele reconfortantei interlocutoare e Mihaela Călinoiu.
Am revăzut-o ieri pe Mihaela, pentru prima dată în 14 ani. Între timp a ajuns redactor-şef al unei alte reviste cunoscute, Story. Recunosc că n-o citesc, pentru că-mi ajung ştirile cu “vedete” pe care trebuie să le împărtăşesc naţiunii în fiecare zi, nu mai simt nevoia să le văd şi pe hârtie glossy. Dar am răspuns cu plăcere invitaţiei de a participa la o serată dedicată premierii celebrităţilor (denumită glamour Celebrity Awards). Aşa cum se va vedea, în România, celebrităţi sunt mai ales cei care apar la televizor, fie că sunt realizatori de emisiuni (firesc), designeri, cântăreţi, actori, nutriţionişti, modele sau “modeli”.
La intrare, mulţi reporteri, fotografi şi cameramani, toţi cu atenţia sporită în a nu pierde apariţia majestuoasă a vreunei vedete. Am reuşit să intru, fără să consum blitzurile lor :) Am răsuflat uşurat că nimeni nu m-a poftit să mă pozez în faţa panoului de onoare. În afară de faptul că nu sunt deloc fotogenic, nici nu eram îmbrăcat în ţoale de firmă, fistichii şi în trend. Am stat cuminte la masă, am schimbat două-trei vorbe cu câţiva oameni pe care îi cunoşteam şi mi-am petrecut seara încercând să identific vedetele din jurul meu. Pe unele le ştiam. De la televizor, desigur, eu nefiind, aşa cum am mai spus-o, un participant asiduu la astfel de reuniuni simandicoase. Mai ales în ultimii ani. Dar celor mai multe n-am reuşit să le asociez vreun nume sau domeniu în care să strălucească. Mai ales foarte multe domnişoare (unele chiar frumuşele şi îmbrăcate cu gust), care îi însoţeau pe nişte domni gelaţi, cu sacourile prea strâmte. Sau tineri manechini, afişând acea siguranţă specifică oamenilor frumoşi, în aşteptarea momentului în care vreun creator de modă îi va face nişte burlaci cunoscuţi.
Privindu-i pe fotografi cum îi vânează pe celebrii care umpluseră sala, mi-am amintit cum, tot acum un secol, eu şi Sandra ne mascam reciproc, ca să putem îmbuca şi noi ceva la astfel de evenimente, fără ca momentul să fie imortalizat de cei care nu ne scăpau din ochi. Într-o vreme în care nu existau tabloide :) Sunt convins că, între timp, Sandra a renunţat să mai mănânce la ocazii din acestea. Iar pe mine nu mă mai paşte pericolul de a interesa pe cineva cum arăt cînd mestec :)
Una peste alta, m-am simţit bine (mulţumesc Mihaela), chiar bucuros că pot să respir acelaşi aer cu atâţia oameni pe care îi ştiam de la televizor (pe unii chiar simpatizându-i). Şi n-am regretat nicio clipă că nu mă (mai) număr printre ei. Probabil că, dacă m-aş fi considerat vedetă în vreun moment al vieţii mele, acum aş fi avut un şoc din care vanitatea mea s-ar fi refăcut foarte greu. Ca la actorii aceia care, ieşiţi din lumina reflectoarelor, se apucă de băut, ca să uite şi ei lumea care i-a uitat :) Dar, din fericire, n-am asemenea orgolii şi ceea ce ar fi putut fi un exerciţiu de smerenie n-a fost decât o seară a constatărilor meditative ale sinusoidelor vieţii.
Deşi e posibil ca, dacă eu m-aş fi purtat ca o vedetă, şi alţii să mă trateze la fel. Dar asta se întâmplă, probabil, într-un univers paralel, aşa că nu are rost să-mi bat capul cu “ce-ar fi fost dacă…”
***
Dacă vreţi să vedeţi fotografia mai mare, daţi click pe ea.
Esti un discret, elegant, binecrescut, modest, un profesionist in materie de televiziune, poate, nu poate, insuficient pus la treaba. Eu sincer cred ca, pentru tine, stirile de noapte sunt mult prea putin, nu iti pun in evidenta valoarea. Locul tau nu e in lumea asta mondena, pestrita si inculta, ma intreb cu cine ai stat la masa. Dar, dar totusi esti un reper de echilibru la stiri. Cand ai fost in concediu in Italia mi-ai lipsit. Ai ceva aparte in atitudine. Mie, de exemplu, nu-mi place atitudinea d-soarei Nedelea care are un soi de disperare si spaima care imi induce sentimentul ca acum vine uraganul nu stiu care sau se declanseaza marele cutremur. Si exemplele ar putea continua. Fii tot asa! Domnul calm, distins al stirilor de la miezul noptii, dar mai “infige-te ” la ceva … nu neaparat incisiv, poate ceva cultural, ceva de suflet, sau … asta nu aduce audienta.
Dorin, ma coplesesti cu laude. Oricum, ti-ai raspuns singur in finalul comentariului :)
Frumos, imi amintesc ca mi-ai spus odata ca nu ai orgolii de genul asta. Esti un om modest si foarte corect! Si pentru mine esti o vedeta de la stiri! Una buna, pe care o admir! :)Si un scriitor foarte foarte bun! Aproape ca ti-am invatat cartea pe dinafara :)
apropos de “vedete” … m-am “imprietenit” cu cateva dintre acestea pe fb si-mi displace profund atitudinea lor narcisista si grandomana gen dati “like” , abonati-va , votati-ma , intrati pe blogul meu, vedeti-ma la ora cutare pe postul cutare , dar cand vine vorba sa-ti raspunda la o intrebare pertinenta sau sa-ti multumeasca pentru “likeuri” etc … nu mai suntem prieteni ! habar n-au cat au de pierdut si cat de multe spune asta despre ei, ca sa nu mai vorbim cat de usor in “citesti” prin “nepreocuparile” pe care le au … nu citesc o carte, nu vad un film, nu au o muzica preferata… sunt doar “vedete” cu cateva cuvinte in vocabular si o lista de 5000 de prieteni
Si eu ii indemn pe oameni sa-mi viziteze blogul si sa se aboneze la newsletter :)