Nu vă lăsați păcăliți de titlu, nu e vorba despre un supererou! Decât, poate, pentru copii lui, care-l adoră. Deși viața cu el nu e nicidecum ușoară. Doar că ei n-au cunoscut alta. Și sunt ferm convinși că educația spartană pe care au primit-o este șansa la supraviețuire. Filmul spune povestea unei familii care trăiește în semisălbăticie, departe de lumea ”civilizată”. Cu toate acestea, membrii ei sunt departe de a fi niște troglodiți needucați. Nivelul de instruire intelectuală este cu mult peste media celor care merg la școală. Din păcate, din cauza unei tragedii, sunt nevoiți să plece o vreme din paradisul lor. Și să se confrunte cu universul real. Ceea ce va lăsa urme adânci.
3 minute de pauză
E momentul să ne întoarcem la creațiile fotografului norvegian Terje Sorgjerd. Pe una dintre ele v-am recomandat-o aici, cu ceva vreme în urmă. Acum vă invit în arhipelagul Lofoten, care aparține de Norvegia, pentru a admira luminile arctice. E vorba de un fenomen natural care se produce la mijlocul primăverii. Apusul și răsăritul sunt unite de un spectaculos joc de lumini și culori care durează între 8 și 12 ore. Așa că așteptați-vă să vedeți ceva cu adevărat ieși din comun. Unde mai pui că Terje editează extrem de puțin imaginile. Muzica a fost compusă special pentru acest filmuleț de Marika Takeuchi. Autorul povestește că a trecut prin multe peripeții până să-și vadă terminat proiectul. Incluzând și două băi neprogramate în Marea Arctică.
Barcelona, la pomul lăudat
Știți proverbul ăla înțelept ”La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!”? Ei bine, eu, uneori, mai uit de el. A fost și cazul Barcelonei, în care-mi doream de foarte mult timp să ajung, motivat mai ales de laudele omniprezente pe net. Chiar mă așteptam să găsesc cel mai frumos oraș din lume, care să-mi taie respirația de la primul pas făcut în el. Problema cu mine, în astfel de cazuri, e că, dacă realitatea nu e a la înălțimea așteptărilor, am un sentiment de dezamăgire, chiar dacă, în alte condiții, mi-ar fi plăcut. Așa s-a-ntâmplat și cu Barcelona. Tot căutând cu înfrigurare să găsesc ”Oaul”, pe măsură ce frustrarea creștea, m-am bucurat mai puțin de ceea ce capitala catalană are, evident, de oferit.
Cum, în loc de Erevan, Armenia, am ajuns la Rust, Austria
A trebuit, nu de mult, din motive de serviciu, să ajung în îndepărtatul Eravan, capitala Armeniei. Nu știam mare lucru și, uitându-mă pe pozele de pe net, nu puteam decât să-mi doresc ca, în pauzele dintre diversele conferințe, să am puțin timp să văd ceva din el. Așa cum bănuiți, nu există zbor direct de la București. Sunt câteva variante cu escală, majoritatea însemnând multe ore de zbor, dar, mai ales, multe ore de stat în aeroport. După căutări asidue, am găsit o variantă mai puțin obositoare, care presupunea o escală la Viena, de o oră. Timp suficient pentru a ajunge de la un avion la altul, mai ales că ambele curse erau operate de Austrian Airlines. Și dacă în punctualitatea neamurilor germanice nu poți avea încredere, atunci în a cui?
Seară de film
Ambientată într-un orășel australian care e pe moarte din cauza crizei economice, povestea filmului de azi e una tragică. Pentru că arată cum păcatele unora sunt plătite, de cele mai multe ori, de alții. Sau, mai exact, copiii sunt cei care suferă de pe urma superficialității și minciunile părinților. Christian, un adult depresiv și cam alcoolic, revine acasă pentru a participa la căsătoria tatălui său cu o mult mai tânără femeie. Aici se reîntâlnește cu prietenul său din adolescență, Oliver, care are o familie fericită și o fată de care e mai mult decât mândru. Din întâmplare, Christian descoperă un vechi secret al familiei sale și, încercând să repare greșelile trecutului, dă peste cap viețile multora. Realizat în stilul acela de care v-am mai vorbit, care e undeva între cel american și cel britanic, filmul se bucură și de o imagine care ajută mult la crearea atmosferei. Într-unul dintre rolurile principale, Geoffrey Rush.
Bisericile moscovite
Vă spuneam aici, când v-am povestit despre călătoria mea la Moscova, că orașul e plin de biserici. De toate formele, dimensiunile și culorile. De la ditamai Catedrala Hristos Mântuitorul, una din primele 3 cele mai mari lăcașuri de cult ortodoxe din lume, până la bisericuțele în care încap câțiva oameni înghesuiți. De la colorata Catedrală Sf. Vasile din Piața Roșie până la austera și alba biserică țaristă din curtea Kremlinului. Mi-au plăcut în special cele mici, pentru că par făcute din turtă dulce.
