Barcelona, la pomul lăudat

Știți proverbul ăla înțelept ”La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!”? Ei bine, eu, uneori, mai uit de el. A fost și cazul Barcelonei, în care-mi doream de foarte mult timp să ajung, motivat mai ales de laudele omniprezente pe net. Chiar mă așteptam să găsesc cel mai frumos oraș din lume, care să-mi taie respirația de la primul pas făcut în el. Problema cu mine, în astfel de cazuri, e că, dacă realitatea nu e a la înălțimea așteptărilor, am un sentiment de dezamăgire, chiar dacă, în alte condiții, mi-ar fi plăcut. Așa s-a-ntâmplat și cu Barcelona. Tot căutând cu înfrigurare să găsesc ”Oaul”, pe măsură ce frustrarea creștea, m-am bucurat mai puțin de ceea ce capitala catalană are, evident, de oferit.

Da, e un oraș frumos, e un oraș civilizat, e un oraș care îmbină armonios vechiul cu modernul. Are zone în care te poți bucura de arhitectură (dacă ești, ca mine, genul acela de turist), altele în care să admiri vestigiile trecutului. Are plajă și mare, ceea ce cred că e foarte important pentru mulți. Și magazine de tot felul. Și, cred că foarte important pentru majoritatea lăudătorilor, ai unde să te distrezi. Asta însemnând de la milioanele de terase, taverne sau restaurante până la cluburile de noapte sau localurile de lux. Eu, nefiind genul, m-am mulțumit să bat la pas câteva zeci de kilometri, străbătând din centrul istoric până la periferiile muncitorești, de la bulevardele largi, străjuite de blocuri care nu seamănă cu ale noastre, până la străduțe înguste, cu un aer medieval. Să ne înțelegem, e un oraș care merită cutreierat. Dar nu l-aș pune în fruntea recomandărilor pe care le-aș face prietenilor.

În rest, nu am prea multe să vă spun. O să înșirui câteva din observațiile mele, fără pretenția că sunt repere turistice :)

În prima zi, afară erau 25 de grade. Eu, în mânecă scurtă și cu ochelari de soare, spaniolii (mă rog, catalanii) în pulovere și geci.

După cum știți, spaniolii sunt înnebuniți după fotbal. Iar catalanii și mai și! Iar F. C. Barcelona și Messi sunt icoane de neatins. Adevărul e că, și fără să fii microbist sau fan blaugrana, nu are cum să nu te impresioneze muzeul echipei.

Multe, foarte multe motociclete și scutere. Spre deosebire de biciclete, din care am văzut foarte puține. În timpul zilei, atunci când se presupune că oamenii sunt la serviciu, străzile nu sunt foarte aglomerate. Situația se schimbă rapid spre seară. Bulevardele, în zona modernă, sunt foarte largi și, dacă nu te grăbești, riști să te prindă culoarea roșie a semaforului pe la jumătatea trecerii de pietoni.

La foarte multe balcoane stă atârnat steagul Cataloniei. Pentru cei care nu știu, există o puternică mișcare separatistă în regiune, care militează pentru independență. Peste tot, inscripțiile oficiale sunt atât în spaniolă cât și în catalană. Din câte am înțeles, motivele principale de nemulțumire ale locuitorilor zonei sunt tot de ordin economic. Nu consideră normal ca o bună parte din veniturile generate să meargă pentru susținerea unor alte părți din regat, ceva mai sărace. Am văzut și câteva, mult mai puține, drapele ale Spaniei. Și, ca în cazul din fotografie, presupun că oamenii sunt suficient de civilizați cât să poată conviețui în același bloc, chiar dacă au opinii divergente despre ce ar trebui să se-ntâmple cu pământul pe care trăiesc.

Mi-au plăcut oamenii. Nu vorbesc tare pe stradă, nu ascultă muzică la difuzorul telefonului mobil. Și traversează pe verde. Doamnele trecute de prima tinerețe sunt mult mai frumos și mai cu gust îmbrăcate decât adolescentele. Aproape la fiecare colț de bulevard sunt tineri care solicită donații sau doar doresc să te informeze despre câte o cauză: copii orfani, Amnesty International, defrișarea pădurilor, bătrânii din azile etc. Nu sunt agresivi și zâmbesc în continuu.

Cu câteva zile înainte fusese Sărbătoarea religioasă Corpus Christi. Prilej pentru oameni de a admira ouăle dansatoare :) Se golesc de conținut și se pun pe un jet de apă de la o fântână arteziană decorată cu multe flori de toate culorile.

Centrul vechi e arhiplin. Mă întreb cum o fi în lunile de maxim flux turistic (eu am fost în mai). Parcurgerea celebrei artere semipietonale Las Ramblas poate fi considerată un tur de forță, de răbdare și de atenție. Sunt zeci de tarabe cu suveniruri și miniterase. Plus mii de oameni care se plimbă spre țărmul mării și înapoi. Din păcate, atent să nu calci pe cineva sau să nu fii trântit de vreun neatent, nu mai ai posibilitatea de a te bucura de ansamblu.

Așa cum șade bine unui oraș cosmopolit, diviziunea muncii e ușor identificabilă. Tinerii de culoare vând pe asfalt, mai ales pe faleză, tot felul de produse: încălțări, baticuri, eșarfe, ochelari de soare, genți etc. Indienii gestionează majoritatea magazinelor cu suveniruri. Chinezii pe cele cu nimicuri pentru gospodărie. Și multe localuri mici. Pe cele mari le au spaniolii și, mai rar, italienii sau arabii.

Am fost și la Muzeul Picasso. Nici după o expunere îndelungată la creațiile sale, nu înțeleg de ce e considerat un geniu. Da, picturile lui din tinerețe denotă clar talent în a transpune realitatea pe pânză. Dar, din câte mi-am dat seama, asta nu l-ar fi evidențiat din mulțimea de alți confrați cu dexterități asemănătoare. Și-atunci și-a inventat propriul univers în care să fie rege. Din păcate, pentru mine, tablourile lui n-au nimic care să mă atragă. Nici estetic, nici intelectual.

Sagrada Familia a fost o mare dezamăgire! Mi s-a părut un kitsch pretențios. Parcă e un pom chinezesc de plastic, încărcat de-a valma cu bling-bling-uri de toate culorile și formele. Și multă beteală de beton. Mai lipsesc luminițele care se aprind și se sting în ritmul melodiilor de sezon. Iar privitul ei e mai obositor decât încercarea de a descâlci un ghem de sfoară ieșit din ghearele unei pisici turbate. De altfel, nu m-a încântat niciuna din clădirile construite de Gaudi. Cu excepția uneia, poate și pentru că e cea mai simplă ca ornamentație, La Pedrera. Recunosc că am privit-o minute în șir, fascinat de undele fațadei și de modul în care fierul forjat pare doar o extensie a pietrei cu care e acoperită clădirea.

Mi-au plăcut, în schimb, turnurile. Mă rog, elementele arhitectonice de la colțurile clădirilor, ca niște foișoare. De multe ori acoperite cu un fel de cupole de forme diferite, care, presupun, aveau rolul de a diferenția clădirea cât mai mult de cele din jur. V-am mai povestit eu că, în general, în astfel de călătorii, gâtul meu are mult de suferit :)

Plaja nu arată mai bine decât la Mamaia. Doar că nu e flancată de zeci de buticuri și terase. Și, evident, nu e plină de comercianți ambulanți și cerșetori.  Deși, din aceștia din urmă am tot dat prin centrul vechi. Nu e nici ”inundată” de manele și de arome culinare diverse.

Una din zonele care mi-a plăcut cel mai mult este cea a fostei Expoziții Internaționale din 1929. Deși, inițial, clădirile ridicate acolo ar fi trebuit demolate la încheierea evenimentului, ele neavând din start fundații, s-a decis păstrarea lor și transformarea într-un punct de atracție turistică. Sunt o mulțime de fântâni arteziene și de cascade care, mai ales noaptea în care se aprind luminile, te îmbie să zăbovești cât mai mult pe treptele nesfârșitelor scări care duc la Muzeul Național de Artă. Eu v-am pregătit o filmare de zi, cu panorama vizibilă de acolo.


PS: Click pe poze pentru a le vedea mai mari.

Categorii: călătorii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:



    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: