Sunt convins că ați ascultat această melodie într-una dintre interpretările faimoase. Nu de alta, dar este una dintre cele mai cunoscute bucăți muzicale dintr-un film (de animație) iubit de mulți, copii sau adulți. Era cât pe ce să ia Oscarul, dar a rămas doar cu o nominalizare. Vorbesc, desigur, despre The circle of life, din The Lion King. Compus de Elton John, cântecul este un imn închinat vieții, iubirii și naturii. Ei bine, am descoperit o variantă care m-a uimit, prin ingeniozitatea și talentul celui care a creat-o. Și, nu în ultimul rând, prin efortul deosebit pentru a recrea melodia doar cu propria voce și cu câteva instrumente de percuție, înregistrate spearat și apoi suprapuse. 50 de astfel de ”straturi” au fost necesare pentru a ieși ceea ce vă invit să ascultați.
seară de film
Că Cher e o actriță bună, știam. Cred că ea și Barbra Streisand sunt singurele mari cântărețe care se pot lăuda că au primit un Oscar pentru interpretare. Dar nu știam că și Christina Aguilera poate să joace. Și asta face într-un film despre dans, muzică și glorie. Ea ajunge într-un cabaret, sau, mă rog, un club de noapte din Los Angeles și este fascinată de ceea ce se-ntâmplă pe scenă. Vrea și ea acolo, pentru că este convinsă că merită. Doar că drumul nu e ușor. Și mai greu e, însă, să te menții în atenția și grațiile publicului. Trebuie să sacrifici destul de multe. Pentru că showbiz-ul nu are numai o latură strălucitoare! Regizorul face o treabă bună, ținând cont că e la primul său film artistic!
Citește restul articolului
seară de film
Eu consider filmul acesta a fi românesc, deși nu se aude boabă de limbă natală prin el. Dar regizorul și scenaristul Radu Mihăileanu e român, chiar dacă străinii sunt cei care i-au recunoscut valoarea și i-au dat mijloacele necesare realizării unor filme deosebite, prin care a devenit cunoscut și apreciat în toată lumea. Acesta este primul film în care l-am descoperit, acum relativ mulți ani! Și, de atunci, am încercat să văd toate creațiile lui. Și n-am fost dezamăgit. Dar să mă întorc la această peliculă. A făcut ceva vâlvă la vremea ei, pentru că îndrăznea să abordeze cu umor o temă extrem de sensibilă, Holocaustul.
Citește restul articolului
De ce oamenii merită, totuși, iubiți (2)
Glenn Buratti are 6 ani și trăiește împreună cu părinții săi în St. Cloud, Florida, Statele Unite. Are o formă ușoară de autism și suferă de epilepsie. Dar merge la grădiniță și se comportă ca orice alt copil de vârsta lui, după ce reușește să treacă peste stânjeneala pe care o resimte (mai mult decât ceilalți) când e într-un grup mai mare sau întâlnește necunoscuți. De curând a fost ziua lui. Și și-a rugat mama să trimită invitații celor 16 colegi de grupă, să vină la el acasă, la petrecerea lui aniversară. Și, în ziua cu pricina, de cum s-a dat jos din pat și-a întrebat mama câte minute mai sunt până o să ajungă prietenii săi. Din păcate, orele treceau, și niciun copil nu apărea la poartă. Glenn a început să fie din ce în ce mai necăjit, își ciupea vârful nasului ca să nu plângă și întreba în continuu ”când o să vină cineva?”.
seară de film
Pentru azi vă propun să privim dintr-o altă perspectivă tragica perioadă a celui de-al doilea război mondial. Și ne ajută povestea adevărată transpusă cinematografic a unuia dintre cele mai celebre tablouri din lume, Adele, pictat de Klimt. Confiscat de naziști de la o familie de evrei, opera de artă va fi revendicată, multe decenii mai târziu, de nepoata celei care i-a fost model pictorului. Austria, în al cărei patrimoniu cultural a fost inclusă, nu vrea s-o înapoieze, deși autoritățile sunt conștiente că nu au niciun drept asupra ei. Urmează o bătălie legală internațională. Dar nu asta e interesant în film, ci modul în care scenariștii au readus la viață perioada aceea tulbure și dureroasă într-o țară care a îmbrățișat nazismul, dar doar cu o mână.
Citește restul articolului
vreți să știți ce-am făcut în primele 6 luni la CNA? :)
Au trecut 7 luni de când 459 de parlamentari și-au dat votul pentru a mă trimite în Consiliul Național al Audiovizualului. Dar, din motivele pe care le-am spus aici, sunt doar 6 luni de când activez cu drepturi depline în acest organism complex, ale cărui mecanisme le asimilez treptat. Sigur, mă ajută și lunga experiență în mass-media, dar, ținând cont că acum sunt într-o poziție oarecum diferită, (re)descopăr destul de des că lucrurile sunt rareori așa cum par din afară. Dar, așa cum am făcut întotdeauna, chiar mi-am luat în serios responsabilitatea conferită de funcție și de legea care îi stabilește atribuțiile. Pentru că eu cred sincer că spațiul audio-vizual are nevoie de o curățenie profundă și urgentă, pentru a-i permite să redevină un factor important de stimulare a evoluției sănătoase a unei societăți care se bălăcește de prea mult timp în ape tulburi, fără repere valorice și fără modele. Și chiar sunt determinat să contribui la asta, atât cât îmi va permite legea.
Citește restul articolului
