statul aberant, fără cap și fără coadă

Pentru că trăim într-o țară normală la cap, în care nimeni nu poate fura, chiar dacă ar vrea, iar normele sunt astfel concepute încât să împiedice încălcarea lor fără repercusiuni catastrofale, nu e de mirare că legiuitorul s-a gândit să interzică unui membru al Consiliului Național al Audiovizualului să fie, concomitent, și președinte al unei asociații non-profit pentru tineret. Înființată acum 21 de ani, de niște oameni care visau la cai verzi culturali și educativi pe pereți, în timp ce alții învățau abecedarul îmbogățirii prin sereleuri, partide și mass media.

Bun, asta e, fiind eu genul care respectă regulile jocului chiar și atunci când nu le înțelege sensul, m-am pus pe treabă pentru a putea, cât mai rapid, să-mi ocup locul unde, onorant, m-a trimis Parlamentul României. Ați spune că e simplu. Pui mâna pe un pix și scrii pe o foaie de hârtie: ”Dragi colegi, pentru că și deoarece, demisionez din funcția de președinte al ong-ului. Tare rău îmi pare, despărțirea doare, spor la treabă etc” Și colegii iau act cu tristețe, îmbrățișări, urări de bine, toasturi. Și aleg pe altul să-ți ia locul. Nuuuuu! Se pare că nu pleci tu așa, de capul tău, dintr-o funcție neremunerată a unui organism privat, fără să dai raportul statului! Adică o tonă de hârtii de făcut, kilometri de alergat și mulți bani de cheltuit, pentru că, nu-i așa, justiția îți face un serviciu că ia act de demisia ta!

Și începe adevărata problemă. În România, ong-urile sunt încă o mare necunoscută pentru oamenii legii. Și pentru că al nostru s-a înființat acum un sfert de secol, potrivit prevederilor unui act normativ de pe vremea monarhiei, nimeni nu știe cum trebuie procedat pentru întocmirea actelor necesare. De fapt, nici ”necesarul” acesta nu e prea clar. Un notar ne-a cerut să aducem în fața lui toți membrii fondatori. Lucru, evident, imposibil, pentru că, deși, din fericire, niciunul n-a pășit în lumea drepților, mulți au preferat America pentru a-și continua viața, iar alții nu au mai avut de-a face cu asociația de vreo 15 ani. Un altul s-a blocat cu umerii ridicați atunci când a auzit că nu avem un act constitutiv, pentru că pe-atunci se făceau procese verbale de înființare. Așa că o avocată drăguță s-a oferit să ne-ajute. Începând cu răsfoirea dosarului aflat în arhiva tribunalului, pentru a vedea exact ce hârtii sunt și ce mai e nevoie. Am făcut o programare pentru asta. Termen, o săptămână. În ziua stabilită, aflăm că, surpriză, dosarul nu e acolo, ci într-un depozit, la Tunari. Așa că mai e nevoie de-o săptămână până îl aduc la judecătorie, Tunarii fiind, după cum se știe, undeva prin Indonezia. După alte 7 zile, cucoana de la ghișeu ne spune senină că firma (!!!) care se ocupă de asta nu l-a adus. Nu știe de ce! Și când vine? Nici asta nu știe, să mai trecem noi pe acolo!

Onorată justiție, subsemnatul Radu Herjeu vreau, pe cuvântul meu că vreau să demisionez din funcția de președinte al Societății pentru Cultură, Oameni și Prietenie! Vreau să respect legea și să-mi văd de treburile mele. Dar oamenii matale nu mă lasă. Pentru că, ocupați până peste cap să batem câmpii despre independența ta, am tot amânat să rezolvăm niște alte mici probleme: incompetența și/sau dezinteresul multora dintre cei care te reprezintă!