De la o vreme, unul din noii veniţi la masa lui Zeus tot tropăie şi ţopăie, încercând să vadă şi el ce bucate-s pe farfurii. Chirăie, se scălămbăie, agită torţe şi drapele, nemulţumit că firimiturile sunt deocamdată prea puţine pentru câţi alţi papahagi şi pârvuleşti râvnesc la ele. Până când frau kommissar îl observă şi-l ridică de subţiori, de-l pune pe un scaun de oameni mari. Nu de alta, dar, când s-o-mpărţi pomana de la trecerea în istorie a pedeleului, e bine să ai de la cine să iei niscaiva ciozvârte, ca să creşti mare şi frumoasă şi, eventual, prim-ministăreasă în ipotetica administraţie Ungureanu! Aşa că nu strică să-ţi bagi în faţă copchii răzgâiaţi, ca să aibă şi ei drept de vot, când va fi cu luarea deciziilor în conducerea colectivă a viitoarei alianţe de dreapta.
alo, psihiatria?!
Ca om care a avut în liceu dascăli excepţionali, resimt amărăciunea dată de absenţa celor asemeni lor din relatările presei. Ca jurnalist, încerc să gestionez frustrarea de a da ştiri despre ce fată de manelist dă bacul, ce beizadea a făcut iar vreo aroganţă prin şcoală, ce elev a mai luat un cuţit în burtă în curtea liceului sau ce profesor a mai venit beat la catedră sau a luat mită ca să treacă vreun tolomac. Odată pe an, după bac, jurnalele şi ziarele abundă în perle ale cvasiabsolvenţilor. După care începe jelania naţională despre soarta amărâţilor care au picat nu pentru că n-au învăţat, ci pentru că sistemul e naşpa şi profesorii dezinteresaţi. Şi subiectele grele, date în duşmănie! Şi camerele sunt video! Şi timpul de examen e limitat. Şi băncile sunt de lemn…
cam gata
Cred că poziţia mea faţă de referendum e cunoscută. Şi, deşi am fost dezamăgit de deznodământul lui, mă număr printre cei puţini care consideră că problema nu stă în listele electorale sau în boicotul taberei prezidenţiale. Ci în absenţa masivă a celor care nu-l plac pe TB, dar, din comoditate balcanică şi din dezinteres mioritic faţă de orice nu priveşte direct zona dintre stern şi genunchi, au preferat să-şi soarbă berea la umbră. Oricât ne-am revolta pe CCR, pe Bruxelles, pe Berlin, pe X şi pe Y, problema este la noi, la această populaţie din spaţiul carpato-danubiano-pontic, aşa cum frumos se definea pe vremuri teritoriul locuit de cea care, pentru scurte perioade de timp, a fost o naţiune. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.
de din vremuri de demult
Peste câteva zile se împlinesc 19 ani de când mi-am început aventura audiovizuală. Înainte de asta avusesem parte de o scurtă uvertură la Curierul Naţional, ca reporter de teren. Doar o lună, dar suficient ca să-mi dau seama că nu am calităţile necesare pentru una dintre cele mai grele munci din jurnalism. Aşa că acceptarea mea în redacţia nou înfiinţatului pe atunci Radio Total a reprezentat, cu adevărat, debutul imersiunii în mass-media.
seară de film
O recomandare de la regizorul meu italian favorit: Giuseppe Tornatore! Care nu se dezminte. Pelicula este de un farmec aparte, cu personaje extrem de complexe şi bine construite. O poveste aproape incredibilă, dar fascinantă. Muzica lui Morricone, ca întotdeauna, crează aproape singură toată atmosfera filmului. O dramă despre singurătate într-o lume ameninţătoare, în care refugiul înseamnă, în acelaşi timp, şi izolare. Cu un Tim Roth de excepţie în rolul principal, pelicula a câştigat un Glob de Aur.
seară de film
O incursiune amuzantă şi puţin romantică în lumea televiziunii de peste ocean. Mă puteţi crede pe cuvânt că diferă mult de cea de pe meleagurile noastre mioritice. Chiar şi aşa, sunt convins că vi se va părea interesant să mergeţi în culise. Mulţi actori buni, un scenariu fără surprize, dar destul de haios. Pe scurt, un film plăcut, pentru o seară petrecută acasă.
