cam gata

Cred că poziţia mea faţă de referendum e cunoscută. Şi, deşi am fost dezamăgit de deznodământul lui, mă număr printre cei puţini care consideră că problema nu stă în listele electorale sau în boicotul taberei prezidenţiale. Ci în absenţa masivă a celor care nu-l plac pe TB, dar, din comoditate balcanică şi din dezinteres mioritic faţă de orice nu priveşte direct zona dintre stern şi genunchi, au preferat să-şi soarbă berea la umbră. Oricât ne-am revolta pe CCR, pe Bruxelles, pe Berlin, pe X şi pe Y, problema este la noi, la această populaţie din spaţiul carpato-danubiano-pontic, aşa cum frumos se definea pe vremuri teritoriul locuit de cea care, pentru scurte perioade de timp, a fost o naţiune. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Tabăra anti TB a pierdut. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, toţi românii au pierdut, mai puţin cei care-şi văd libertatea şi averile salvate de reîntoarcerea la Cotroceni a preşedintelui suspendat. Au pierdut chiar şi cei care şi-au consumat ultimii neuroni ca să asimileze pericolul imens al invaziei comuniste şi al disoluţiei României, profeţite isteric de trompetele prezidenţiale. Indiferent cât de naivi sunt, sau de lipsiţi de viziune pe termen lung, au pierdut. Au pierdut mai ales cei care au ieşit din case. Pe mâna celor care au demarat demersul de demitere a lui TB, plecând cu puşca-nfundată la vânătoare, fără o strategie şi fără să se asigure că nu întorc România cu susul în jos, doar ca să se chinuie apoi s-o repună pe poziţie, în timp ce încearcă să-i pieptene coafura deranjată de aventură. Cele 8 milioane şi jumătate de români care mai au şanse să facă parte dintr-o naţiune, la un moment dat, şi-au manifestat responsabilitatea pentru cetate. Indiferent de opţiune. În schimb, vinovaţi de rezultate sunt cei care erau obligaţi să se asigure că vocea votanţilor nu se va pierde în labirintul instituţional şi legislativ. Cei care acum, la spartul târgului, se agită doar pentru ca oamenii din stradă să nu-i considere trădători pentru că legitimează exitul unui joc desfăşurat după reguli pe care le-au acceptat. Sub presiune străină sau din cauza incompetenţei, contează mai puţin.

De aceea, decizia parlamentarilor USL de a asigura cvorumul şedinţei prin care se pune punct “exilului” lui TB, e un semn de normalitate. Şi merită salutat ca atare, oricât de dureroase ar fi consecinţele lui.