seară de film

V-am spus vreodată că mie îmi plac filmele inspirate din fapte reale? Adică, dincolo de scenariu, regie, imagine, atmosferă, jocul actorilor, mai primesc puncte şi pentru că ştiu că oameni ca aceia chiar există. E şi cazul recomandării mele de azi. O peliculă cu mulţi actori buni, dintre care Hilary Swank se detaşează, ca întotdeauna. E despre o soră care face facultatea de drept doar ca să-şi salveze din închisoare fratele condamnat pe nedrept! Asta, în timp ce-şi creşte singură copiii şi se luptă cu un sistem extrem de complex. Eu mi-am dorit mereu o soră sau un frate care să fie capabil/ă de aşa ceva pentru mine!

Citește restul articolului

Categorii: filme

e strigător la cer

Ştiţi cu toţii, sper, ce s-a-ntâmplat anul trecut, pe 22 iulie 2011, la Oslo, în Norvegia. Un dement a omorât 77 de oameni, fie în explozia unui automobil capcană, fie vânându-i ca pe nişte animale pe insula Otoya. Probabil, însă, nu toţi aţi aflat că acum s-a dat şi verdictul în ceea ce-l priveşte. Justiţia a decis că nu e nebun, că poate fi considerat responsabil pentru faptele sale abominabile, aşa că l-a condamnat la… 21 de ani de puşcărie!

Citește restul articolului

Categorii: viaţa cetăţii

nu eşti cool, dacă n-ai sită gândită de doi designeri

După 5 ani de convieţuit în aceeaşi zonă a capitalei, IKEA s-a decis că sunt şi eu, în sfârşit, demn să primesc catalogul cel frumos colorat pe hârtie lucioasă, atârnat direct de clanţă. Asta în cazul în care hoţii ar vrea să ştie cam ce locatar nu dă mai mult timp pe acasă. Sigur, ar putea fi şi un indiciu că cineva n-a mai ieşit de mult timp din casă, dar să nu fim morbizi.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic