În alte ţări, evadarea de la grădina zoologică a unei pume sau ieşirea dintr-un canal a unui crocodil ţin capul de afiş al ziarelor şi jurnalelor de ştiri. Dacă plimbarea lor prin civilizaţie se lasă şi cu morţi, audienţele se ridică la cer, odată cu sufletele victimelor. Mulţi copii (şi adulţi) află, cu această ocazie, cu ce se hrăneşte puma, de unde se trage ea şi câţi pui face pe an. Sau care e diferenţa dintre crocodil şi aligator. Noi suntem, ca de obicei, lipsiţi total de exotism. Aşa că ne mobilizăm armat, politic şi mediatic pentru a prinde ursu’.
dă-i cu wiskey, dă-i cu vin, cu parfumul cel mai fin
De câteva zile, degetele jurnaliştilor au luat foc tot căutând pe google ce sunt carnea de Kobe şi şerveţelele dezinfectante Mikrozid Tucher. Şi, desigur, le-au obosit gurile de atâta împărtăşit cu naţiunea descoperirile făcute. Eu, unul, recunosc, m-am uitat să văd cum se citeşte Lagavulin, ca să nu spun vreo prostie când voi transmite naţiunii neruşinata listă cu achiziţii a guvernului Ungureanu, cel atât de scurt în şedere, dar atât de larg în cumpărături de protocol.
s-a supărat Ridzi pe sat
O mai ţineţi minte pe Ridzi? Tanti care, din prietenie pentru fata lu’ tata, a ajuns europarlamentar, deputat şi apoi ditamai ministru în România? La tineret şi sport, e adevărat, dar era o bază bună de plecare, chiar dacă, la aglomeraţia de dudui din jurul preşedintelui, ar fi trebuit să se străduiască mai mult. Ceea ce cred c-a şi încercat să facă, organizând în mod exemplar manifestările dedicate Zilei Naţionale a Tineretului, spre slava şi gloria partidului din care făcea parte.
există o diferenţă între dezamăgirea şoarecelui şi…
Şi astăzi, pentru tine, un gând de-al meu…
Sensul pe care i l-am găsit (dat?) eu vieţii
Iniţial am vrut să scriu despre despre ziua de început a unui nou an şcolar şi semnificaţia pe care o avea această dată pentru mine. Voiam să povestesc ce însemna revenirea la liceu, alături de profesori admiraţi şi de colegi despre care ştiai mult mai multe decât numele şi marca telefonului propriu. Intenţionam să scriu un fel de cronică patetică a ceea ce însemna pentru o bună parte a generaţiei mele şcoala: discuţiile pe culoare despre Cel mai iubit dintre pământeni, întâlnirile în sala de sport (umplută până la refuz) cu Octavian Paler, excursiile în care ne simţeam mai aproape de stele pentru că lălăiam împreună un cântec în jurul unui foc.
“aparenţele înşală!” Dar ştiţi asta deja! :)
Dacă tot am fost la Cheia, mi-am amintit de una dintre “revelaţiile” avute în adolescenţă. Şi care s-a întâmplat să se producă exact în staţiunea anterior pomenită, într-o tabără de iarnă, făcută cu liceul. Ştiţi că, atunci când suntem mici, ni se tot dau sfaturi de viaţă, uneori sub formă de citate şi maxime sau zicători populare, supravieţuitoare ale trecerii epocilor. Sigur, sună bine, pot părea unui tânăr chiar deştepte. Dar nu cred să se fi încrezut cineva în ele aşa, doar pentru că sună adevărate, până când nu se va fi covins singur de valabilitatea lor. Sigur, e posibil să sperii un copil atât de mult încât să nu fie nevoie să-şi bage degetele în priză sau în flacăra de la aragaz, ca să te creadă că nu e un lucru indicat de făcut. Dar să spui cuiva că “aparenţele înşală” e ca şi când l-ai avertiza că e o groapă pe o stradă pe care nu circulă. În afară de faptul că “adevărul” sună banal şi la mintea cocoşului, nimeni nu cred că îl ia automat ca pe un reper solid în interacţiunea cu ceilalţi. În schimb, toţi ne aducem aminte de el după ce ne lovim singuri de efectele incapacităţii noastre de a face abstracţie de hulitele şi înşelătoarele aparenţe.
