ce mândri suntem de noi şi ce de motive avem!

Un studiu efectuat de o companie de cercetare de piaţă din România, citat de Mediafax, a relevat faptul că cea mai mare parte a românilor se declară mai mult decât mulţumită de felul în care arată. Cam 80% dintre noi suntem tare mândri de ce vedem în oglindă! Cică suntem încântaţi de siluetele noastre sportive, de ochi, de proporţiile corpului din dotare şi de aspectul părului. În acest ultim caz, bănuiesc că e vorba de cantitatea de gel folosită şi nu de cea de şampon.

Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii

am avut un problem! :)

De două  zile am descoperit o problemă cu postarea comentariilor pe blog, în sensul că acestea dispăreau înainte de a fi înscrise în baza de date.  Eu primeam înștiințare că am un comentariu nou, dar… nu-l găseam :) Acum se pare că s-a rezolvat. Dacă, totuși, nu vă vedeți comentariul aprobat, mai ales cei care știți că nu există motive pentru asta, contactați-mă, vă rog, pe mail.

Categorii: anacronic

daţi ţării cât mai mulţi copii!

Se apropie campania electorală şi, ca în fiecare astfel de perioadă, încep să se înmulţească iniţiativele fantastice, menite să arate poporului cât de mult e iubit de aleşii lui şi cât de tare şi-ar dori aceştia reciprocitate. Într-un an de criză, în care pomenile sunt mai greu de dat, se găsesc, nu-i aşa, şi alte modalităţi de a strânge voturi.

Citește restul articolului

Categorii: viaţa cetăţii

lucruri neinteresante despre mine

V-aţi gândit vreodată câte lucruri NU ştim despre cei din jur? Câte amănunte (aparent) anodine sau banale ne scapă în relaţiile cu ceilalţi, indiferent de gradul de apropiere sau de depărtare de aceştia? Culmea e că astfel de amănunte sunt cele care, de multe ori, rămân în memoria noastră, după ce oamenii pleacă sau dispar. Ele fac astfel încât “străinul” de lângă noi să-şi piardă acest statut. Sigur, de obicei, trebuie să dai dovadă de interes şi atenţie pentru a le surprinde, nu prea ţi se pun pe tavă :) M-am gândit că ar fi, poate, haios şi, de ce nu, interesant pentru unii, să “dezvălui” câteva astfel de lucruri neinteresante despre mine! :)

Citește restul articolului

Categorii: anacronic

alo, USL, eşti acasă?

Ceea ce se vorbea pe la colţuri, pe surse, cu voce scăzută, de astăzi capătă din ce în ce mai multă concreteţe. Cum în toată ţara asta mare nu există decât doi magistraţi profesionişti şi corecţi, restul fiind, probabil, corupţi, incompetenţi, vânduţi comuniştilor şi lui Voiculescu, singura şansă ca justiţia să rămână independentă este să facem rocada între cei doi titani care au ţinut piept, aproape singuri, proaspăt eşuatei lovituri de stat. Şi cum legea nedreaptă îi împiedică să aibă mandate nenumărate, Koveşi şi-l desemnează succesor (deocamdată interimar) pe Morar iar ea anunţă cum e posibil să candideze pentru a-i prelua acestuia fotoliul. Ca Medvedev şi Putin, dar măcar ăia au trecut printr-un simulacru de alegeri. La noi, o mână spală pe alta şi amândouă spală obrazul preşedintelui.

Citește restul articolului

Categorii: viaţa cetăţii

a mai trecut o lună de blog

Da, încă una, septembrie carevasăzică. În care s-a stricat pluginul de la google analyticator si nu mai vrea să afişeze numărul vizitatorilor, lună în care am pierdut mult timp tot încercând să găsesc un player decent de radio sau fişiere mp3, pentru a-l pune… evident, tot pe blog. O lună mai săracă în evenimente politice (nu, circul cu Oltchim nu e eveniment politic, deşi va avea repercusiuni asupra procentelor din decembrie :), ţara pare să-şi tragă răsuflarea după aventura cu referendumul, viaţa mea, cum o ştiţi, fără evenimente majore, care să merite pomenirea în scris.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic