Eram în anul de graţie 1997, adică acum multe, multe secole… Pe vremea când eu făceam emisiuni culturale la o televiziune comercială iar lumea nu se învârtea în jurul fătucilor subrete-iubite-de-fotbalişti sau a cocalarilor, maneliştilor, beizadelelor şi parveniţilor. O perioadă mai săracă în impostură, dar mai bogată în oameni de calitate.
Pe vremea aceea am avut marele noroc al completării unei întâlniri providenţiale. Prima parte se consumase în adolescenţă când, citindu-i Viaţa pe un peron, am avut senzaţia extrem de acută că e scrisă de mine. mă rog, că aşa aş fi scris-o, dacă aş fi avut talent. A fost prima dată când am simtit că cineva gândeste ca mine, dându-mi un oarecare sentiment de linişte, că nu sunt chiar atât de extraterestru pe cât mă simţeam. Şi, 10 ani mai târziu, aveam să stau faţă în faţă cu autorul cărţii, cu Octavian Paler. Vă spuneam mai demult că am fost un norocos, din punctul acesta de vedere. Câţi dintre oameni au şansa nu doar de a se întâlni cu cei pe care-i admirau în tinereţe, ci şi de a putea dialoga cu aceştia de la egal la egal, punând întrebări şi primind răspunsuri?
Eu am profitat de acest noroc şi, după interviul făcut la Antena 1, în emisiunea Printre rânduri, am îndrăznit să-l invit pe Paler la o întâlnire a proaspăt născutului Club Nouă ne pasă! Ne strânsesem noi, nişte idealişti, să schimbăm lumea şi pe noi. Dar asta e o altă poveste… Şi ne-am adunat toţi într-o sală, să-l ascultăm pe Octavian Paler,. Nu mai ţin minte exact ce am vorbit (ştiţi, eu stau prost la capitolul memorie), dar ştiu că s-a simţit foarte bine, parcă uşor zdruncinat în pesimismul lui cunoscut.
Fiecare întâlnire cu Domnia Sa (şi au mai fost :) a fost prilej de discuţii îndelungate şi de bucurie că am fost tratat ca un egal, un membru al aceleiaşi specii, a anacronicilor, după cum mi-a făcut onoarea de a mă numi chiar el. Câţiva ani mai târziu avea să mă copleşească, acceptând să scrie prefaţa ultimului meu volum de versuri. A fost singura dată când a făcut asta pentru cineva :)
PS. Click pe poză pentru a o vedea mai mare.
Asta este o amintire cu adevarat demna de a fi pusa in rama si tinuta langa suflet…