A trecut şi mai! Mai cu ploi, mai cu soare, mai cu scandaluri… Lucrurile au mers bine pe blog, mulţumesc de întrebare :), ba chiar am avut câteva articole care s-au bucurat de o atenţie deosebită. Nu ştiu cât se datorează subiectelor abordate şi cât măiestriei mele de comentator-părerolog :) Dar m-am bucurat să văd că şi lucrurile serioase trezesc interesul cititorilor.
nu e despre câini, ci despre oameni
Pentru că sunt masochist, şi mi-era dor să mai primesc nişte invective de la sensibilii şi delicaţii iubitori de animale, m-am gândit să arunc un ochi (şi-un cuvânt) proaspetei iniţiative a Consiliului local Bucureşti care încearcă să facă puţină ordine în acest haos canin din capitală, de care se plâng toţi, dar pentru care nimeni nu face nimic, aşteptând să pice din cer nişte soluţii miraculoase, pentru care să nu fie nevoit să mişte vreun deget sau să dea vreun leuţ!
seară de film
Un alt film despre un profesor, veţi spune? Da, şi încă unul bun. cu un scenariu inedit. Un dascăl algerian e nevoit să se refugieze în Canada. Încearcă să se integreze în sistemul de învăţământ de acolo, dar se loveşte nu doar de diferenţele culturale, ci şi de ipocrizia societăţii şi a colegilor de cancelarie, preocupaţi mai mult de a fi politically correct, şi mai puţin profesori. Între ei şi copii nu mai există decât relaţia instituţională, rece şi impersonală. Care nu face faţă acelor întâmplări ce dau, uneori, peste cap, vieţile tuturor, mici sau mari. Peliculă nominalizată la Oscar!
când am devenit atât de grandomani?
Așa-i că v-ați simțit mai români pentru că cineva a dat o căruță de bani ca să poată întinde pe un câmp o pânză imensă în culorile drapelului național? Așa-i că s-a gonflat iar patriotismul în sufletele voastre, copleșite de mândria de a fi contemporane cu o asemenea etalare a măreţiei poporului, capabil, prin reprezentanţii săi, de asemenea gesturi memorabile? Aşa-i că v-aţi considerat mai buni ca libanezii, al căror record l-am depăşit, cu peste 79 de mii de metri pătraţi de infatuare mediatică? Aşa-i că, înlăcrimaţi de câtă iubire de neam aţi respirat pe 27 mai, aţi uitat, dacă aţi ştiut vreodată, că Mihai Viteazul, a cărui Unire o aniversăm în acea zi, a murit trădat de românii lui?
Papa întinde o mână ateilor. Vaticanul îi dă peste ea!
V-am zis eu aici că va fi interesant de urmărit noul Papă. Şi iată că, foarte curând, el face o nouă surpriză turmei sale, desatanizând ateismul şi întinzând o mână celor care respectă legile divine, fără să le fi primit la botez ca sarcină obligatorie şi sub spectrul unor pedepse cumplite. În predica sa de săptămâna trecută, le-a spus credincioşilor că ateii nu sunt automat răi, iar acestora din urmă că, dacă vor face fapte bune, nu vor mai fi consideraţi eretici, tocmai buni de ars pe rug, fie el şi abstract. Şi-a-ncheiat en fanfare: “A face bine nu e o chestiune de credinţă, ci o carte de vizită!”
seară de film
Filmul de azi e unul dintre acelea care nu se încheie odată cu genericul de final. Mintea se chinuie să găsească noi înţelesuri simbolurilor, întâmplărilor, cuvintelor abia văzute. Ar putea fi un film despre iubire, desigur, una mai ciudată, aşa cum e întotdeauna în cazul unui triunghi sentimental. Ar putea fi o peliculă science fiction, cu o premisă nu foarte originală, dar ofertantă. Ar putea fi o dramă despre limitele vieţii. E câte un pic din fiecare şi mult mai mult decât ansamblul lor.
