Nu m-a încântat lansarea pe stadion a candidaturii lui Victor Ponta. Și nu pentru că ar fi semănat cu fostele manifestări comuniste, ci pentru că, poate, a avut în ea prea mult ”americănism”. Românii au o fibră a megalomaniei, stimulată bine înainte de 89. Doar că, acum, cred că traversăm timpuri în care ”mai puțin” înseamnă mai mult, mai ales în exprimările publice. Eu nu sunt sensibil nici la demonstrațiile de forță și nici la tentativele de inducere a mimetismului social. Sigur că cei mai mulți oameni sunt, așa că am înțeles motivele care au determinat stafful de campanie social democrat să ia decizia pe care a luat-o.
seară de film
Vă spuneam eu mai demult că nu sunt un om care râde ușor la filme. De aceea nu prea mă omor după comediile americane, unde, chiar și când există umor, e asezonat cu unele scene gândite, probabil, și pentru cei care se amuză mai degrabă la ”glume” cu conotații scatologice. Din fericire, nu sunt toate așa. Dovadă este și filmul pe care vi-l recomand azi. Care, pe lângă cei patru actori principali bine aleși, mai are și o poveste frumoasă despre afecțiune, prietenie, singurătate. Am râs, m-am emoționat, iar am râs. 4 oameni care n-au nicio legătură între ei devin o familie, după ce sunt nevoiți să se prefacă a fi una.
Citește restul articolului
seară de film
Despre unii oameni se spune că au talentul de a strica cheful oricui. Fie că ți se par cinici, pesimiști sau chiar depresivi, sunt genul de persoane pe care încerci să le ocolești, pentru a nu te ”contamina” cu viziunea lor sumbră asupra vieții. Ei, desigur, se consideră realiști. Adevărul e că lucrurile nu ți se pot părea frumoase, nu-ți pot umple sufletul de fericire, nu te pot face să vezi lumea în roz, dacă le vezi în filme sau la alții. Trebuie să le trăiești chiar tu, pentru a crede cu adevărat în ele. Azi vă propun povestea unui astfel de om. Care nu vrea să fie așa cum e, dar nu prea are motive să fie altfel. Până într-o zi.
Citește restul articolului
oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (16)
Vă imaginați având 99 de ani? Eu nu prea. Și, sincer, văzându-l pe bunicul meu, care acum are 94, nici nu mă încântă foarte tare ideea. Dar chiar dacă aș face-o, nu cred că m-aș vedea extrem de activ. I-am auzit pe atâția, mult mai tineri, plângându-se că-i dor toate cele, că orice efort fizic minor se transformă într-un calvar, încât mi-e greu să cred că organismul o să-mi permită să fac altceva decât să contemplu trecerea zilelor. Ei bine, nu e chiar meritul celei despre care vreau să vă povestesc azi, că, la 99 de ani, n-au trădat-o nici corpul, nici mintea. Dar, cu siguranță, e meritul ei că, în loc să-și conserve energia, a decis să o folosească pentru a ajuta oameni pe care n-o să-i vadă niciodată.
impostori sub acoperire
Ca să nu ne plictisim doar privind în chiloții unei gonflabile, în platoul cu cârnați al vreunui bulibașă, în cărțile de tarot ale vrăjitoarelor, în copârșeul vreunei persoane publice sau în orice altceva aducător de audiență televiziunilor și orgasm intelectual boborului, a venit iar circul în oraș, cu turcescu pe post de saltimbanc. Sfâșierea hainelor și expunerea stigmatului lăsat de presupusa înrolare în armata diavolului, urmate de binecuvântata și plină de cenușă exaltare mistic0-schizoidă, au trezit nația la viață! Ce mai freamăt, ce mai vuiet… Brusc, toată țara, de la coada la pâine la studiourile tv, de la bloguri la universul democratic al feisbucului, s-a umplut de somități în materie de servicii secrete. Și, desigur, în scenarii și teorii ale conspirației, atât de dragi nouă.
3 minute de pauză
Să ne-ntorcem în bibliotecă. Iată un îndemn care face trimitere, mai degrabă, la citit și la revenirea la carte, ca mijloc de a-ți lărgi orizontul, de a-ți crea o viziune despre lume, de a descoperi cât de puțin știi :) Eu, însă, vă invit acum să mai dăm o tură prin bibliotecile publice (sau private) din lume, adevărate temple nu doar ale universurilor dintre filele cărților, ci și ale fanteziei și excelenței arhitectonice. Așadar, iată un nou pretext pentru a lua o pauză de 3 minute.
