impostori sub acoperire

Ca să nu ne plictisim doar privind în chiloții unei gonflabile, în platoul cu cârnați al vreunui bulibașă, în cărțile de tarot ale vrăjitoarelor, în copârșeul vreunei persoane publice sau în orice altceva aducător de audiență televiziunilor și orgasm intelectual boborului, a venit iar circul în oraș, cu turcescu pe post  de saltimbanc. Sfâșierea hainelor și expunerea stigmatului lăsat de presupusa înrolare în armata diavolului, urmate de binecuvântata și plină de cenușă exaltare mistic0-schizoidă, au trezit nația la viață! Ce mai freamăt, ce mai vuiet… Brusc, toată țara, de la coada la pâine la studiourile tv, de la bloguri la universul democratic al feisbucului, s-a umplut de somități în materie de servicii secrete. Și, desigur, în scenarii și teorii ale conspirației, atât de dragi nouă.

Ca de obicei, românilor le scapă esențialul, ca oricărei mulțimi care, fascinată de clopoțeii de pe tichia nebunului, nu vede că acesta e în curul gol. Problema nu e a ofițerilor, agenților, spionilor acoperiți care ar împânzi societatea mioritică, declanșatori de delirum tremens securisticus redivivus într-o populație din care 50% îl regretă pe ceaușescu și 50% votează ca să nu se-ntoarcă, vezi doamne, comuniștii! Nu, problema e a impostorilor camuflați în toate breslele, în toate turnurile și în toate piețele cetății.

Și, numărul lor crește pe măsură ce trecem de la domeniile în care trebuie să mai și faci, ca să rămâi, la cele în care cel mai important e să pari, ca să contezi. Zone în care aparențele țin loc de calități, iar manipularea, de perdea de fum care să mascheze golurile personale, fie că sunt intelectuale, caracteriale sau profesionale. Sunt mulți șarlatani și printre instalatori, zugravi și mecanici auto. Dar ”supraviețuirea” lor e un efect secundar al mentalității noastre strămoșești ”merge și așa”.  Și un rezultat al combinației dintre fascinația românilor față de ”specialiști” și obsesia pentru diplome. În schimb, incidența lor crește exploziv în politică, mass-media, consultanță, adică acolo unde unitățile de măsurat performanța sunt superficiale, profund subiective și tributare propriilor tare.

Se spune că fiecare vede ceea ce vrea să vadă. Asta e mai greu când te uiți la o țeavă spartă, la un ecran albastru de computer, la o jachetă cu mâneci inegale. Dar e foarte simplu atunci când privești la spectacolul oferit de oameni politici, de lideri de opinie, de vedete, de analiști, de ”specialiștii-în-orice” care campează în studiourile de televiziune. Acolo nu contează mai deloc argumentele, logica, rațiunea. Ci cât de mult din ceea ce spun ei seamănă cu ceea ce vrem noi să credem. Și, mai ales, cât de potrivit e modul în care o fac pentru a ne întări senzațiile și a le transforma în convingeri. Locul substanței e luat de dexteritatea combinării strategiilor de manipulare. Pe care cei mai de succes le folosesc intuitiv și nu pe baza studierii vreunui manual.

Turcescu este un impostor. A irupt pe ecranele televizoarelor, pozând în moderatorul intransigent, dur și neiertător cu cei care conduc destinele nației. Se spune că tonul face muzica. În comunicare, tonul înlocuiește, de multe ori, muzica! Atitudinea inchizitorială și aparența că n-ar avea nici mamă, nici tată, l-au ajutat să camufleze mult timp atât fragilitatea profesională, cât și dependențele politico-financiare. Nu trebuia să fii un specialist în comunicare ca, urmărindu-l cu atenție, să surprinzi rapid falsitatea rolului jucat. Cele mai ”dure” înterogatorii aveau menirea de a legitima răspunsurile. Cu cât un interlocutor ”se descurca” mai bine în fața acestui Torquemada improvizat din mucava, cu atât mesajele lui căpătau greutate. Ceea ce părea a fi încercarea realizatorului de a-și pune în încurcătură partenerul de ”dialog”, era, deseori, de fapt, o ”ridicare la fileu”. Modul de construire a interviului, formularea și succesiunea întrebărilor, exploatarea răspunsurilor date erau indicii clare (nu pentru cei mulți, din păcate) ale discrepanței dintre realitate și imagine, dintre intenție și aparență. Folosind tehnici relativ străvezii de manipulare, și-a construit un statut artificial și neîntemeiat, dar solid, pe care l-a folosit ulterior pentru a asigura succesul propagandei făcute în numele altora, pe foarte mulți bani.

Să ne înțelegem, Turcescu nu e singurul din specia lui. Dimpotrivă. Și, așa cum se întâmplă în regnul animal, cei asemănători se simt și încearcă să se sfâșie între ei, pentru supremație. Trist e că cei mai mulți spectatori, în loc să arunce cu telecomanda în ei, devin suporteri fanatici și se împart în galerii agresive. Legitimând impostura celor din arenă, care o va legitima, la rândul ei, pe cea a cocoțaților în fruntea țării. Ceea ce va legitima cercul acesta vicios. Și va consfinți impostura ca bază a succesului în România.

PS. Deși am scris o carte despre manipulare, m-am concentrat mai mult pe tehnici și mai puțin pe motivele pentru care acestea prind. Pentru asta ar fi trebuit să fiu un specialist în psihologia mulțimilor. De fapt, doar să mă cred unul. Și, deși am o intuiție mare legată de reacțiile oamenilor la stimuli externi, nu am cunoștințele necesare de sociologie, istorie, etnografie, pentru a-mi putea argumenta concluziile astfel încât să le servesc celorlalți pe post de sentințe și nu doar de păreri (de unde și numele blogului, pentru cei care nu s-au prins deja).

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Scrieti ca sunteti un “om obisnuit” si nu sunteti un specialist in psihologia multimilor. Mai plastic, nici nu “va credeti”…
      Si eu sunt un om obisnuit si totusi “ma cred” un fel de specialist in teoria multimilor…De fapt, mai mult un pratician…
      Ati plecat in ideea remarcata de mine mai sus de la motivatiile manipularilor, atat timp cat de tehnici v-ati convins….
      “Cred” ca pot sa incerc sa va dau un raspuns : daca veti citi “legile satrei” ( exista chiar o carte cu acest titlu, va pot trimite o copie sau sa va dau coordonatele daca se mai poate gasi ), veti vedea ca “institutia ridicarii poalelor in cap “ la tiganci ( obligatoriu “ fara chiloti”…) are un rol bine determinat in “anestezierea mediului” care poate fi “operat” intre timp….
      V-am remarcat doua comentarii interesante, de “om obisnuit” ( de-ale “specialilor” sunt satul…) pe blogul d-lui Adrian Nastase ( cred ca au fost totusi doua dupa 21 iunie 2012 – ma refer in special la primul ) si apoi unul pe blogul dvs. despre d-nul Dan Voiculescu ( acesta m-a facut sa ma inscriu la trimiterea de emailuri cu noile aparitii de pe blogul dvs. ).
      Voi reveni.

    2. Cred ca s-a fcut prea multa valva in jurul unui om de nimic. Dambla.