O televiziune a arătat aseară imagini cu o persoană căreia îi tremurau mâinile, în momente și circumstanțe diferite. Dar nu așa, de emoție sau nervi, cum li se poate întâmpla tuturor. Ci amplu, sacadat și nestăpânit. Am urmărit înregistrările fără sonor, pentru că nu sunt pasionat de genul de dezbateri între analiști de ocazie rătăciți prin studio. Din câte am mai văzut eu prin viață și din câte am mai citit, astfel de tremurat convulsiv și incontrolabil e un simptom al unor probleme la sistemul nervos central. Adică la centrul de comandă al organismului.
ce se va alege de cele trei tipuri de băsiști?
Se apropie de sfârșit una dintre cele mai negre perioade din istoria României din ultimii 150 de ani. Din păcate, dezastrul provocat la nivelul mentalității, al relațiilor sociale, al perceperii normalității, al scărilor de valori, va rămâne mult timp o deschisă și purulentă rană. Dar cel care l-a declanșat nu va mai fi în poziția de a-l mai alimenta și cataliza. Cel puțin teoretic. Ceea ce a declanșat în el o disperare paranoico-mesianică, vizibilă în ieșirile necontrolate și halucinante din ultimele zile.
3 minute de pauză
Dacă ar veni cineva pe stradă la voi și v-ar ruga să-l lăsați să vă îmbrățișeze, ați face-o? Nu, nu în cadrul acelor acțiuni organizate cu Free hugs. Așa, pur și simplu. Și dacă acel cineva e un tânăr cu brațele acoperite de tatuaje? Eu, recunosc, aș avea oareșce rețineri. Cel mai probabil, din teama de a nu-mi fi furat portofelul din buzunar sau de a nu fi victima vreunui diliu sau a vreunei glume proaste. Ei bine, după ce am văzut acest filmuleț, mi-a cam fost rușine de fricile mele. Care contribuie, probabil, la confuzia din ce în ce mai pregnantă între normalitate și aparență. Faceți o pauză și priviți!
deconspirarea lipsei de normalitate
Teatrul penibil al imundului cu deconspirarea ofițerului acoperit ar putea fi o nouă ilustrare a vechii ziceri ”un nebun azvârle o piatră într-un lac și 10 se chinuie s-o scoată”. Doar că nebunul nostru nici măcar n-are nevoie de o piatră. Îi trebuie doar tupeu și un auditoriu dispus să creadă orice despre cei pe care îi antipatizează. Și, desigur, câteva slugi care să se bage în apă și să facă valurile care să ateste că a fost aruncat acolo ceva. Habar n-am dacă premierul a fost sau nu ofițer sub acoperire la 25 de ani. Dar până nu văd ceva care să demonstreze acest lucru, să-mi dau cu părerea despre implicațiile posibile mi s-ar părea nu numai o stupizenie, ci și o dovadă a incapacității majorității românilor de a funcționa la nivel rațional, neumoral.
seară de film
Judie Foster e o actriță mare. Și asta se vede mai ales în rolurile care i se potrivesc. Nu știe întotdeauna să le aleagă, dar, de cele mai multe ori, le nimerește. E și cazul filmului de azi, un thriller dramatic, al cărui protagonistă își vede, într-o clipă, viața dată peste cap de o crimă căreia îi cade victimă iubitul său. De la teama de a nu fi chiar ea victima unui alt atac până la impulsul de a se substitui justiției, e un singur pas. Pe care ea îl face, fără să realizeze că astfel de drumuri nu duc, de obicei, nicăieri. Tensionat, dinamic, provocator.
Citește restul articolului
Seară de film
Un nou film indie despre maturizare. Amuzant și inteligent. Personajul principal, un adolescent cu multe probleme, se bâlbâie. Așa că includerea sa într-o echipă de dezbateri pare cea mai firească mutare, nu? Și, ca totul să fie perfect, se și îndrăgostește. Iubirea n-ar trebui să fie o chestie chiar atât de complicată, nu? Ei bine, se pare că e, mai ales din ce vede el în jur, la prieteni, părinți, cunoscuți. Multe personaje interesante care interacționează în cele mai ciudate moduri. Bine scris și regizat, fără prea multe șabloane tipice filmelor cu adolescenți.
Citește restul articolului
